Conducerea PNL a luat în calcul, duminică, două propuneri pentru portofoliul de la Transporturi, respectiv Nini Săpunaru şi Ramona Mănescu, la momentul transmiterii acestei ştiri discutându-se dacă vor fi înaintate ambele premierului Ponta sau doar una dintre ele, potrivit unor surse liberale.. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat dacă sunt şanse ca europarlamentarul Ramona Mănescu să se afle pe lista cu propuneri pentru preluarea ministerului Transporturilor, el răspunzând: "Sunt şanse, sunt şanse", informează Mediafax.
Crin Antonescu a venit, duminică, la Palatul Parlamentului, la şedinţa BPN a PNL, unde urmează să se decidă nominalizarea partidului pentru preluarea ministerului Transporturilor. El a fost întrebat de jurnalişti dacă e şi Ramona Mănescu pe lista pentru ministerul Transporturilor şi dacă sunt şanse să fie votată, el a răspuns: "Sunt şanse, sunt şanse".
La ora transmiterii acestei ştiri, şedinţa BPN a PNL este în desfăşurare. Niciun alt liberal nu a făcut declaraţii înainte de şedinţă. Numele europarlamentarului Ramona Mănescu a fost vehiculat, duminică dimineaţă, ca nominalizare pentru funcţia de ministru al Transporturilor. Propunerea va fi transmisă luni preşedintelui Traian Băsescu.
Premierul Victor Ponta consideră că o nominalizare a Ramonei Mănescu pentru funcţia de ministru al Transporturilor reprezintă o variantă mai bună decât alte propuneri, la acest moment fiind aşteptată o decizie oficială a PNL, au declarat surse politice.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
DanyM23
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Gigi
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Luca