Fiica preşedintelui, Elena Băsescu, a născut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o fetiţă, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, în prezent atât mama, cât şi copilul fiind în stare bună. Evenimentul a avut loc cu circa trei săptămâni mai devreme decât era aşteptat, informează Mediafax. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la ieşirea din Spitalul Universitar, unde fiica sa, Elena, a născut o fetiţă, că este bucuros că a primit "nobilul titlu de bunic", iar nepoţica sa, despre care a spus, râzând, că seamănă cu el, este sănătoasă şi "deja a supt". Preşedintele a spus că este bucuros, împreună cu soţia sa, Maria, şi cu cealaltă fiică, Ioana.
Băsescu a spus că naşterea a fost prematură, copilul fiind aşteptat peste trei săptămâni, dar doctorii au decis că este mai bine ca operaţia să aibă loc la acest moment. "Am primit nobilul titlu de bunic", a spus Băsescu, precizând că fiica sa, Elena, şi soţul acesteia, Bogdan, vor alege numele copilului. Întrebat dacă şi-a văzut nepoţica, Băsescu a răspuns: "E, cum să n-o văd, am ţinut-o şi în braţe".
El a adăugat că sentimentul este extraordinar, precizând că nepoţica a primit la naştere nota 9. Întrebat cu cine seamănă copilul, Băsescu a răspuns: "Cu mine, sigur. Se vede, că s-a şi grăbit să iasă". El a spus că nu ştie cine vor fi naşi. "Mă bucur că e sănătoasă, că a supt deja, ceea ce e foarte bine", a spus Băsescu, precizând că medicii au spus că fiica sa va mai rămâne în spital "două-trei zile".
Preşedintele a vizitat-o, duminică, pe fiica sa, Elena, la Spitalul Universitar, după ce aceasta a născut o fetiţă. Băsescu a stat la spital, împreună cu soţia şi cu cealaltă fiică, Elena, în jur de o oră.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Bitt Dannman
Acum 2 ore
Bitt Dannman
Acum 2 ore
Q
Acum 2 ore
R.
Acum 2 ore
Q