Carpati italo-romena. Loc de masa si de luat joaca

23 Septembrie 2013 00:09

E greu să le faci pe toate bine atunci când te apuci de mai multe. Sau atunci când încerci să împaci cât mai multă lume. Am revenit la Restaurantul Carpați după ceva vreme, mânat de o reclamă la radio, auzită întâmplător. Noul Carpați, bla,bla, loc de joacă pentru copii, bla, bla, mâncare românească și italiană, bla, bla, cling, cling, muzică. Nu am știut inițial dacă e o reclamă locală sau națională, așa că am intrat pe net să văd dacă-i Carpațiul pe care-l știam în centrul istoric. El era. Și duși am fost.

O stradă ce părea la un moment dată reablitată e scobită acum cu nesaț de o mână de muncitori. Strada Târgul Vinului, căci despre ea este vorba, e un șantier în plină activitate, probabil se mai bagă vreo conductă nouă, sau și-a uitat vreun inginer telefonul într-o groapă. Sau pur și simplu a rămas asta ultima stradă nefu..., nemuncită. 

Am fost singurii clienți, vineri pe la prânz, iar ospătarul care probabil era proprietar și bucătar ne-a primit cu zâmbetul pe buze. Cu un vag accent italian ne-a invitat la masă, după care a sunat telefonul și noi ne-am văzut de-ale noastre, plimbându-ne ochii prin meniu. Foarte interesant: o pagină cu ciorbe, următoarea cu antipasti, o foaie cu tocane și prăjeli, alta cu secondi. Un fel de ”vrăjeală” asemănătoare cu accentul de italian a lui Răducioiu, după ce stătuse două săptămâni la Milano. Primul sentiment este că oamenii încearcă să împace pe cât mai mulți clienți. Senzația s-a accentuat atunci când am observat că s-a renunțat la al doilea salon și s-a făcut acolo un loc de joacă pentru copii. Numai bun pentru părinții care vor să mănânce în oraș și n-au cu cine să-și lase progeniturile. În plus, localul asigură și o monitorizare video, să-i vezi cum își bagă degetele în priză. Sau nu. Poate fi o idee foarte bună, mai ales că localul pare a fi o afacere de familie: soț, soție, copil și un cățel.

Ca tot țăranul, ne-am luat după meniu și am comandat și românește și italienește. Așa că am cerut degrabă ciorbă de fasole și lasagna, respectiv ciorbă țărănească și spaghetti ala carbonara. Asta în ciuda avertismentelor ospătarului-patron-bucătar: ”în Italia, pastele se servesc la primul fel, la fel ca și ciorba aici”. No, ș-apăi? Ori suntem italieni, ori români? Și le-am combinat ca la Oltchim. Și n-a sunat rău. Ca accentul lui Răducioiu.

Ciorba de fasole nu a fost ce m-am așteptat. Am avut senzația că lipsește ceva, dar ciorba țărănească a fost bine primită. Pastele carbonara au fost OK, dar nimic senzațional, în timp ce lasagna n-a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte. Mâncare decentă, la un preț foarte decent. În total, pentru ce v-am povestit, plus două sticle de apă am plătit 52 de lei. Adică foarte rezonabil într-un oraș tot mai scump.

De remarcat la Carpați a fost faptul că pe fiecare masă era câte un trandafir proaspăt, natural. Nu am înțeles însă de ce tronează pe siglă, mare, cuvântul rotiserie. Adică avem bucătărie românească, avem mâncare italiană, dar suntem și specializați în pui fripți? Mai dă-o încolo! Mai puteau scrie și ciocolaterie și totul era perfect. Mi se pare puțin cam mult și cam amestecat. Dar probabil știu ei ce fac, că dacă nu pățesc precum Kazza, că tot era peste drum.

Dacă mă mai întorc? Poate că da. Dar cu siguranță nu dacă voi auzi noul spot radio: Noul Carpați, bla,bla, pistă de bowling, bla, bla, mâncare libaneză și vietnameză, bla, bla, veniți cu mașina că o spălăm noi, cling, cling, muzică.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi