A plecat din partid ca să devină independent din punct de vedere politic, însă acum e chemat în judecată. PPDD îi va acţiona în judecată, începând de marţi, pe parlamentarii care au părăsit partidul şi le va cere despăgubiri de 2 milioane de euro, conform unei convenţii semnate înainte de alegeri, a declarat, luni, liderul deputaţilor PPDD, Daniel Fenechiu. Printre ei se află și sibianul Iacob Pușcaș, ales deputat în colegiul 4.
"În momentul în care PPDD a început campania pentru alegerile parlamentare am avut în vedere găsirea unor soluţii care să protejeze într-un fel viaţa politică, iar Biroul Naţional de coordonare al partidului a propus ca între fiecare candidat al nostru şi partid să se încheie o convenţie care să prevadă că cel care va fi ales deputat sau senator şi va pleca din partid sau care este exclus din partid pentru că a adus prejudicii să plătească o despăgubire de 2 milioane de euro. În cazul în care parlamentarul respectiv îşi dă demisia din Parlament în termen de 5 zile de la plecarea din partid nu va mai fi nevoit să plătească. (...) Biroul Permanent Naţional al partidului a luat decizia de a începe acţionarea în judecată a celor care au plecat sau au fost excluşi din partid, 27 de persoane, li se va solicita suma de 2 milioane de euro", a spus Fenechiu, citat de Mediafax.
Daniel Fenechiu a precizat că prima persoană care va fi chemată în judecată va fi senatorul Tudor Barbu, iar marţi va fi depusă la Senat demisia acestuia semnată în alb de către Barbu odată cu convenţia privind privind despăgubirile de 2 milioane de euro. "În cazul în care foştii noştri colegi nu au aceşti bani pe care trebuie să-i plătească către PPDD, sunt sigur că au giranţi puternici, adică domnul Ponta, domnul Voiculescu au de unde să dea aceşti bani pentru cei pe care i-au racolat. Banii vor veni în conturile partidului şi vor fi împărţiţi tuturor membrilor de partid din zona parlamentarului care a plecat din PPDD", a adăugat Fenechiu.
Iacob Pușcaș și-a dat demisia din PPDD, partidul datorită căruia a și ajuns parlamentar, el primind mandatul în urma redistribuirii la nivel național. În același colegiu cu el mai este parlamentar și social-democratul Ioan Axente. Candidatul PPDD a strâns la alegerile parlamentare 4.633 de voturi, față de 10.565 voturi, atâtea cât a obținut Ioan Axente. După ce a demisionat din PPDD, Iacob Pușcaș s-a alăturat grupului independenților de la Camera Deputaților.
S-au înregistrat până acum peste 20 de plecări din PPDD, formaţiunea având în prezent 42 de parlamentari, faţă de 68, câţi au fost aleşi în 2012.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
@Hermannstadter
Acum 6 ore
Sibian
Acum 6 ore
Muresan
Acum 7 ore
Amn114