CSU Sibiu va juca sâmbătă, de la ora 20, în Sala Transilvania, un derby pe care iubitorii baschetului îl așteaptă tot anul, împotriva U Mobitelco Cluj Napoca. Antrenorul sibienilor spune că are amintiri puternice din întâlnirile cu CSU, chiar din perioada în care era antrenorul adversarei de mâine a Sibiului. “La primul meu meci în România eram antrenorul Clujului și am avut meci în deplasare cu Sibiul. Când am venit aici, am văzut ceva incredibil. Era de necrezut atmosfera. Toată lumea s-a ridicat în picioare și își susținea echipa. Noi conduceam în acel moment, dar am picat psihic, pentru că chiar am simțit acel al șaselea jucător din galerie și, la final, ne-au învins. Nu poți lupta două ore în șir cu o susținere atât de puternică din partea galeriei”, a declarat Miodrag Perisic, în cadrul conferinței de presă de astăzi.
CSU Sibiu vine după o înfrângere cu Oradea și o victorie împotriva Energiei Rovinari. “Le-am spus jucătorilor să nu se mai gândească la meciul cu Oradea. Fiecare meci este doar un meci. Și avem de jucat 30 de meciuri în campionat. Trebuie să fim maturi și să tratăm cum se cuvine fiecare meci pe care-l pierdem și fiecare meci pe care-l câștigăm”, crede Perisic.
Jucătorii sibieni speră să învingă, mâine, echipa din Cluj și să revină, astfel, în poziția de forță pe care o aveau în urmă cu câțiva ani. “Eu vreau să revenim la statutul nostru de acum câțiva ani, când tuturor le impuneam puțină teamă și când veneau la Sibiu se gândeau de 3-4 ori înainte să joace cu noi. Și să nu mai plecăm din poziția de outsideri. Că lumea ne consideră pe noi, la noi acasă, outsideri. Și asta nu e prea ok”, a declarat Cristian Crăciun.
Toată echipa Sibiului este aptă pentru meciul de sâmbătă seară, mai puțin Sasha Gruev, care a reziliat contractul cu CSU și a plecat astăzi acasă, în Bulgaria.
Biletele se pun în vânzare de la ora 18.00, la Sala Transilvania. La meci și-au anunțat prezența și 50 de suporteri din galeria alb-negrilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sala Transilvania , Energiei Rovinari , Miodrag Perisic , Sasha Gruev , Cristian Crăciun , Mobitelco Cluj Napoca
Vizualizari: 541
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Adi Gliga
Acum 9 ore
Calitate nu cantitate
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
Nemo
Acum 10 ore
Ion Iliescu