Autointitulatul rege al romilor din România, Daniel Cioabă, şi un tânăr din Teleorman şi-au depus candidaturile pentru funcţia de preşedinte al Centrului Creştin al Romilor, la cea de-a VI-a ediţie a Congresului Naţional al organizaţiei, care a avut loc, sâmbătă, la Sibiu. Autointitulatul rege al romilor din România, Daniel Cioabă, a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Centrului Creştin al Romilor, cu 51 de voturi "pentru". Contracandidatul său, Sorin Dulceanu, preşedinte al filialei Teleorman a organizaţiei, a obţinut 17 voturi, iar şase voturi au fost anulate, informează Mediafax.
Daniel Cioabă a promis să continue munca şi proiectele tatălui său, Florin Cioabă, fondatorul organizaţiei, dar şi să sprijine etnia prin acţiuni care vizează, în primul rând, şcolarizarea copiilor. "Vă mulţumesc tuturor pentru participare şi pentru încrederea acordată. Sper să pot face faţă acestei funcţii care implică o responsabilitate foarte mare. Vă promit că voi încerca să continui munca tatălui meu", a declarat Daniel Cioabă, după anunţarea rezultatelor votului. Acesta a afirmat că, în luna noiembrie, are programată o întrevedere cu primarul oraşului Paris, în încercarea de a rezolva problemele cu care se confruntă romii în Franţa. Potrivit lui Daniel Cioabă, Centrul Creştin al Romilor are circa 40.000 de membri cotizanţi în întreaga ţară. La Congresul Naţional al Centrului Creştin al Romilor fratele lui Daniel Cioabă, Dorin, nu a participat, deşi reprezentanţii organizaţiei susţin că a fost invitat.
Relaţia dintre cei doi fii ai fostului rege al romilor, Florin Cioabă, s-a deteriorat constant de la decesul tatălui lor, în prezent aceştia ajungând să nu-şi mai vorbească. Cea de-a VI-a ediţie a Congresului Centrului Creştin al Romilor s-a desfăşurat, sâmbătă, la Sibiu, la eveniment participând aproximativ o sută de reprezentanţi ai organizaţiei din întreaga ţară.
Daniel Cioabă are 34 de ani, este căsătorit şi are trei copii, ultima şcoală absolvită fiind şcoala generală. După decesul tatălui său, Daniel Cioabă a fost încoronat de către membri familiei sale ca rege al romilor din România, iar fratele său Dorin ca rege internaţional al romilor.
Silviu Dulceanu are 32 de ani, este căsătorit, are un copil şi a absolvit, în 2004, cursurile Facultăţii de Teologie din Piteşti. Dulceanu a fost inspector şcolar pentru problemele romilor în cadrul Inspectoratului Şcolar Teleorman şi conduce filiala Teleorman a Centrului Creştin al Romilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Ultimele comentarii
Acum 53 minute
Sandokan
Acum 56 minute
Popa
Acum 1 oră
Unul
Acum 1 oră
Prtre
Acum 1 oră
@gheo