Un erou viu printre eroii din Hasag - 1521 de zile prizonier in infern

Fiecare veteran de război, care mai supravieţuieşte printre noi, îşi are povestea lui. Printre aceştia se află şi Valer Dordea, plutonier adjutant în rezervă, membru al ANVR ,,Traian Moşoiu” din Sibiu. ,,Viaţa în lagărul de prizonieri a fost un calvar care nu are comparaţie. În lagăr mi-am pierdut mult din tinereţea mea. Am înţeles că iadul e pe pământ, nu este doar o închipuire a omului”, cu aceste zguduitoare mărturisiri şi-a început Valer Dordea depănarea firului amintirilor de pe front şi din lagăr.

 

„Ne-au dezarmat, ne-au luat toate obiectele personale. Ne-am încolonat şi am mărşăluit o zi şi o noapte – uzi până la piele – şi am ajuns în lagărul de prizonieri nr. 6 la minele de cărbuni Dombas. Aici ne-au echipat cu pufoici, iar pe mâneca stângă a acestora era cusut un ecuson din pânză albă pe care erau imprimate literele VB - în traducere prizonier de război. Cât am stat în lagăr nu am dat jos niciodată acest „talisman",  povesteşte Valer Dordea. După trei ani Valer Dordea a fost transferat în lagărul nr. 15 unde eram 400 de prizonieri români, organizaţi pe subunităţi, conduse de mineri civili sovietici, aceştia având sarcina să-i supravegheze la munca din subteran. „ Meniul era format din ciorbă de varză murată, sfeclă şi rareori ciorbă de fasole, iar raţia de pâine era de 500 grame pe zi. În toata perioada nu pot să spun că am avut o singură masă de la care m-am sculat sătul. Foamea era boala de care sufeream toţi prizonierii de război. Când se desprimăvăra, ne duceau în pădurile de lângă mină pentru a culege urzici, acestea devenind meniul nostru de bază în acea perioadă"mai povestşte veteranul.

 

Nici boala nu l-a ocolit pe omul care povesteşte cu privirea pierdută despre acele vremuri, pe care nici vârsta, nici dorinţa de a le uita, nu au reuşit să i le şteargă din memorie. ,,Dizenteria era la ordinea zilei, boală de care am suferit şi eu. Când m-am îmbolnăvit a doua oară nici eu nu am scăpat, am fost dus la marginea gropii comune în stare de comă. Un camarad din Miercurea Sibiului, pe nume Roşca Dumitru, a venit lângă mine plângând, aducând cu el câteva fire de usturoi verde pe care mi le-a băgat pe gât şi mi-a spus „Hai Valer, înghite-le că ai să te faci bine” şi m-am făcut”, îşi aminteşte Valer.

 

Ziua eliberării

 

,,În ziua de 7 august 1948 am fost anunţaţi că vom fi puşi în libertate şi transferaţi în România. Am ajuns la Focşani după câteva zile şi nopţi, le-am pierdut şirul din cauza emoţiilor. La Focşani era o comisie mixtă de ofiţeri români şi sovietici. Aici ne-am încolonat şi ne-au pus să defilăm cu drapelul României în faţa formaţiei, ne-au pus să cântăm marşuri ostăşeşti. Ceremonialul ne-a trezit la realitate că din foştii prizonieri de război am redevenit ceea ce am fost: ostaşi liberi ai armatei României – căreia îi depusesem jurământ. După ceremonial, echipaţi în haine militare, ne-au dat câte 100 de lei bani de buzunar, foi de călătorie pe CFR şi am plecat spre casă. Când am ajuns acasă la Haşag, eram ultimul militar din sat care se întorcea la familie, alor mei nu le venea să creadă ochilor că sunt eu, Valer, întors în familie în vatra satului”, şi-a încheiat povestea eroul de la Haşag. 

Col. (r) Victor Neghină