Președintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat marți că premierul Victor Ponta a pus toată dificultatea negocierilor finale cu FMI pe umerii vicepremierului Daniel Chițoiu. "Toată dificultatea fazei finale a negocierilor a fost pusă de către prim-ministru în mod explicit pe umerii vicepremierului, un gest absolut normal, și eu făceam la fel și, de asemenea, domnul prim-ministru a anunțat că după ce se încheie negocierea, domnul Chițoiu și numai domnul Chițoiu va face cunoscute rezultatele acestea", a spus Antonescu, citat de Agerpres. El a susținut că ieșirea în conferința de presă a lui Victor Ponta alături de Daniel Chițoiu reprezintă unitatea Guvernului. "Faptul că domnul Chițoiu a ieșit din singurătate și la încheierea aceste ultime runde de negocieri a avut cinstea de a-l avea alături pe premier, înseamnă un lucru simplu ... unitatea Guvernului, asta era proverbială, cu USL-ul e mai complicat, dar Guvernul e unit, înseamnă că acea negociere a avut ceva în plus, un rezultat pe care în dimineața zilei respective puțini îl estimau", a arătat liderul PNL. Întrebat dacă prin aceste afirmații îl acuză pe Victor Ponta de oportunism, Crin Antonescu a răspuns negativ. "Știți cum se spune despre atacanții centrali la fotbal, asta este o calitate, să fii oportunist înseamnă să dai gol, este o calitate, nu îl acuz. (...). Premierul a procedat solidar, corect cu noi și noi ca de obicei la fel. A fost semnul că negocierea a fost o reușită. Nici un prim-ministru în lumea asta nu se asociază la o chestiune care e mai puțin reușită, am și precizat că aș fi făcut la fel în locul domnului Ponta, compliment mai mare ce vreți?", a spus liderul PNL.
Antonescu a afirmat că în situația în care negocierile cu FMI nu ar fi mers bine, Ponta nu ar fi trebuit să iasă în conferință alături de Chițoiu. "Nici n-ar fi trebuit să fie, o spun foarte serios, astea sunt niște reguli de comunicare, de imagine, este vorba de Guvernul unei țări, bine că s-a terminat cu bine și au fost acolo toți", a conchis Antonescu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Crin Antonescu , Victor Ponta , Daniel Chițoiu
Vizualizari: 216
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Verzii?
Acum 4 ore
Un român
Acum 4 ore
Xman
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Till Eulenspiegel