Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
20°C

Turcan acuza: Fara oameni scoliti, Romania este condamnata la saracie

Unul din patru dascăli este suplinitor sau pensionar, sunt 2.219 de elevi navetişti, iar decontul a fost făcut doar în proporţie de 32%, s-au strâns în acest an școlar 4.249.164 de absențe,  21 de unități școlare nu au în prezent autorizația sanitară de funcționare, 152 de elevi, care au terminat clasa a VIII-a nu s-au mai înscris la liceu sau la o școală profesională. Acesta este bilanțul pe educație realizate de deputatul PDL Raluca Turcan la nivelul județului Sibiu.
 
Turcan acuză Guvernul USL că după ce la prima rectificare bugetară a tăiat de la bugetul educaţiei banii pentru investițiile în infrastructură (235,6 milioane lei), săptămâna trecută, la a doua rectificare bugetară, nu s-a mai returnat niciun leu. ”Educaţia românească funcţionează, oricum, la cote de avarie. Cu cel mai mic buget din Europa, România nu va putea face performanţă. Cu toate acestea, prin lipsa de acţiuni şi proiecte concrete pentru educaţie, USL este mulțumit de situaţia în care se află învăţământul românesc, adică în coada tuturor clasamentelor europene la: abandon şcolar (17.5%.), analfabetism (6%), nivelul salariilor profesorilor (de 20 de ori mai mici decât cele ale dascălilor din Europa de Vest), accesul la formare continuă a profesorilor (1,5%)”, susține deputatul PDL într-o postare pe blogul său.
 
Turcan a alcătuit o listă cu promisiunile USL privind educația concluzionând că ”Guvernul Ponta nu are o strategie pentru educaţie, nu are soluţii şi nici specialişti care să poată rezolva problemele din învăţământul românesc”: ”Au promis manuale şi nu au prevăzut bani pentru ele; au promis că vor asigura politici de echitate socială, dar prin neplata restanţelor şi plafonarea abonamentelor navetiştilor încurajează abandonul şcolar; au promis microbuze şcolare, dar nu au cumpărat încă niciun vehicul – au defilat cu microbuzele cumpărate tot de Guvernele precedente; au promis proiecte majore pentru educaţie, dar nu au implementat niciunul; au promis proiecte din bani europeni, dar au încercat să fraudeze licitaţii de milioane de euro; au promis laboratoare şi biblioteci, dar nu au prevăzut bani pentru dotarea acestora; au promis şanse egale, dar îngrădesc drepturile Constituționale ale copiilor la învăţătură prin tăierea banilor pentru reabilitarea şi continuarea lucrărilor de construcţii a şcolilor. Mai mult decât atât, prin neplata datoriilor către constructori au trimis în faliment mai mulţi agenţi economici şi au închis şcoli; au promis manuale digitale şi stimulente pentru profesori pentru a-şi procura cărţi sau programe educaţionale, dar nu au alocat niciun leu în buget; au promis că vor scădea abandonul şcolar, dar, în prezent, sunt peste 100 000 de copii în afara școlii; au promis că vor diminua risipa banilor făcută prin programul „Cornul şi Laptele” – un program care trebuia să combată abandonul şcolar, dar nu au făcut nimic în acest sens; au menţinut alocaţiile elevilor la nivelul anului 2009; au promis depolitizarea învăţământului, dar continuă să numească directori de școli pe criterii politice; (...) În concluzie, USL a făcut foarte mult rău sistemului educaţional românesc: a modificat legea după bunul lor plac, a tăiat bani şi a bulversat întreg sistemul - de la grădiniţă până la cercetare”, mai susține Turcan.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 316

Comentarii

12 comentarii

ion

Acum 11 ani

cat va plateste mumia asta pt un articol? vad ca in fiecare zi apare ce vomita ea!
Raspunde

Vasile Kasapul

Acum 11 ani

Bagu-te-n p...a ma-tii de moldoveanca! Cu cat va plateste tzoapa asta ca sa-i publicati ineptziiile?
Raspunde

vasi

Acum 11 ani

ca ii publicati ..din gindirea filozofico-politico-pdlista.. a acestei teleportate la sibiu e treaba redactiei ca pupazeste e treaba ei! da cind era la cascaval cu nuti,eba,roberta si super ministrulfuneriu nu existau aceste probleme-normal-existau procesle a mii de dascali contra taierii salarului si pasarea platii acestuia in 2013-2014-2015 nu de alt guvern ci de noi cetatenii tarii. guvernul boc-cu tanti asta in frunte -ar trebui acuzati de GENOCID -locul blondei este linga placinta jr.(nu va mai aduceti aminte de dna placinta pdl,fugita urgent in pnl fost mare ministru mare ????)
Raspunde

vasi

Acum 11 ani

PS.seful doamnei moldovence presedintele basescu spunea ca invatamintul romanesc produce prosti!!!! atunci despre ce vorbim,dna de la moldova nu mai e pe linie?
Raspunde

@raluca

Acum 11 ani

E f ușor să dai vina pe alții deșteapto,voi,pdl-iștii ce-ați făcut din 2004-2012 în folosul și spre dezvoltarea învățământului românesc?ai uitat cumva ce spunea chiar șeful tău cel chior și anume că ănvățământul de la noi naște sau fabrică ”tâmpiți”?și că la noi e nevoie numai de ospătari și tâmplari?deci mai scutește-ne cu aberațiile tale ,aberații cu care ai făcut și faci (încă)Sibiul de tot râsul.
Raspunde

Cetățean de Sibiu

Acum 11 ani

Bine că se construiesc catedrale de 400 MIL euro. Nimeni nu a făcut nimic, nici PDL, nici PNL nici nimeni. Sunteți toți de rahat!!
Raspunde

votant

Acum 11 ani

noi suntem de vina cind te duci in cabina de vot ,voteaza cu capul si faptele care s-au vazut in mandatul anterior ,cind va spos seful de la cotrocelu s-a traiti bine si vedem fiecare cum traim ,ati mai vrut o data si se vede dezastru ,bai votati faptele nu povestile ,va spun eu solutia JOHANNIS calcativa peste orgoli cripto -comuniste daca vreti s-a traim ca in vestul europei asa traiti ca in etiopia
Raspunde

ha ha

Acum 11 ani

si cu transexuale pline de botox k tine in politica a ajuns romanika deja in saracie....doar voi va permitezi posete de mii de euro si haine de fitze...esti penibila ...nu te cheama stolojan unpik sub masa la birou?
Raspunde

VM

Acum 11 ani

gasesc ca s-a facut prea putin pentru invatamint ,sanatate ,,,viitorul unui popor depinde foarte mult de aceste doua domenii si sa nu uitam de morala societetii ,care este la fel de importanta pentru o natiune
Raspunde

ha ha

Acum 11 ani

asa este VM.dar transa din poza a fost la guvrnare ani buni si nu a facut nimic in afara de ,,shioping,, si ,,botexiuri,,(moldoveanca borata)...datorita tuturo lingailor si hotzilor din guvern de la FSN=PCR=PSD=PDL=PNL a ajuns romnika in topul negativ...i ti spun eu de ce:1 fura cu totii de rup,sau de unde averi de miloane de euro vezi cazul GRADINAR and co la Sighiu....K de Bucale nici nu mai vorbim,(AICI AR FACE FISCUL Miliarde de euroi DAR NU POT K EI FURA MAI MULT SI NU POT DECLARA AVEREA)2 in puscarie merge numai ionica si lena ca nu a luat bilet de autobus si a furat guma de mestecat de la REAL ,3 tineri sant fara viitor,4 de unde o sa ia aceasta generatie pensie de la discoteci baruri etc etc locuri de munca ioc,noroc cu pensia si apartamenul babacilor, 5 santem locul 1 la curve ,criminalitate si hoti .6 sistem de invatzamant si sanatate praf....
Raspunde

@10

Acum 11 ani

Bavarezule ,din păcate ai dreptate 100% dar de unde trebuie început și mai ales de cine o revoltă în țara asta hăituită de lichelele și hienele ăstea comuniste care parcă nu se mai satură de bogății?VLAD ȚEPEȘ văd că n-are de gând să învieze prea curând.
Raspunde

ha ha

Acum 11 ani

asa este...iar romanii sunt o natzie de fricosi si lingai...nu au cum sa faca adevarata revolta si sa se faca dreptate incepand cu confiscarea averilor ilicite a tuturor bugetarilor....da na ei sunt fara creier si sange in vana...asta le lipseste ereditar.....doar la furaciuni sunt inventivi...sange de vlah=sluga
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus