Sâmbătă,
14.12.2024
Cer Senin
Acum
-5°C

E sigur: autostrada va fi deschisa luna viitoare. Cum? FOTO si VIDEO

Un singur punct fierbinte mai are șantierul autostrăzii Sibiu – Săliște: nodul rutier Sibiu Vest. Acesta va fi dat în folosință la începutul lunii viitoare chiar dacă nu toate straturile de asfalt vor fi așternute, arată constructorii. La acest nod rutier lucrările se desfășoară și pe timpul nopții, în timp ce pe tronsonul dintre Săliște și Cunța (județul Alba) nu se lucrează nici în miezul zilei. Aici încă se așteaptă stabilirea locului de unde să înceapă construcția viitorului tunel.

”De asfaltat mai avem undeva la șapte – opt procente din valoarea totală a cantităților proiectate”, declara Sorin Scarlat la finele săptămânii trecute. Sorin Scarlat este directorul adjunct al asocierii Astaldi - Euroconstruct Trading 98 – Astalrom, societăți angajate prin licitație să proiecteze și să execute lotul patru al autostrăzii Orăștie – Sibiu, lot care leagă actuala centură cu profil de autostradă a Sibiului de Săliște. Cele șapte-opt procente înseamnă asfaltul care să acopere bretelele nodului rutier Sibiu Vest, interiorul tunelului din hula Săcelului și zona dealului cu alunecări din dreptul organizării de șantier a constructorilor. ”Mai este foarte puțin asfalt de așternut. La începutul lunii decembrie noi vom avea autostrada pregătită pentru deschiderea circulației”, arată Sorin Scarlat. După cum anunțau reprezentanții CNADNR pentru Turnul Sfatului, premierul Victor Ponta este invitat la deschiderea celor peste 16 km de autostradă într-una din zilele de 13, 14 sau 15 decembrie.

Un nod rutier proiectat de șapte ori

Cel mai întârziat punct al șantierului îl reprezintă viitorul nod rutier Sibiu – Vest, care ar urma să lege autostrada de drumul care merge către Șura Mică, respectiv Zona industrială vest. Nodul rutier de aici a fost recent reproiectat, după ce reprezentanții Transelectrica au anunțat că nu sunt de acord cu noua soluție până ce nu va fi realizat un studiu de coexistență și relocați doi stâlpi ai rețelei de înaltă tensiune. Investiții cu costuri mari și de bani și de timp, fapt ce a determinat o nouă reproiectare a nodului. ”A șaptea oară l-am reproiectat. Sunt șapte variante de proiect pentru acest nod Sibiu Vest. Acum va fi spre Șura Mică o bandă de decelerare care se va încheia cu un ovoid, un giratoriu alungit. Aceasta este soluția prin care putem să ne și încadrăm în terenurile expropriate, dar să și ieșim din zona de protecție a celor de la Transelectrica. Din giratoriul amintit șoferii vor putea vira fie către Șura Mică, fie către Sibiu pe pasajul peste autostradă”, descrie Sorin Scarlat.

Numeroasele reproiectări ale nodului rutier au fost cerute, pe rând, de diferite instituții, de la Apă Canal Sibiu, Poliția Română și până la Transelectrica. Zilele acestea, echipele de muncitori lucrează în această zonă non-stop. Constructorii estimează că până în primele zile ale lunii decembrie, pe bretelele care asigură legătura dintre drumul național și viitoarea autostradă A1 vor fi așternute două straturi de asfalt. ”Dacă punem stratul de uzură riscăm să fim nevoiți să îl înlăturăm rapid, având în vedere că temperaturile sunt tot mai scăzute. Dar nu va fi o problemă dacă vom deschide circulația pe aceste bretele cu numai două din trei straturi de asfalt”,  arată constructorii.

În cel mai rău caz, al unor condiții meteo total nefavorabile, constructorii iau în calcul deschiderea circulației pe aceste bretele și dacă numai stratul de binder a fost așternut.

Un deal ”rezolvat”

Până de curând, cele mai ample lucrări pe șantier erau cele de stabilizare a dealului de la km 73, afectat de alunecări de teren. Aici, de săptămâna trecută a început așternerea primului strat de asfalt. În aceeași zonă a mai rămas de așternut asfalt și în tunelul cu o lungime de aproximativ 400 de metri, care străpunge hula Săcelului. Însă așternerea asfaltului în acest tunel nu este condiționată de condițiile meteo.

Parapeții sunt instalați pe o lungime de aproximativ 1,5 km în fiecare zi. ”Merg repede, nu avem o problemă cu amplasarea acestora. La fel, marcajele rutiere vor merge repede, într-o săptămână va putea fi totul marcat. Sistemele de iluminat sunt deja amplasate, în unele locuri – cum ar fi viaductul mare – mai urmează a fi executat racordul la rețelele de energie electrică. În tunel mai trebuie terminate câteva finisări pentru a fi amplasate și aici sisteme de iluminat”, mai arată Sorin Scarlat. Până la deschiderea circulație este proiectată și finalizarea gardurilor de protecție de pe traseu.

Intersecție pe lângă hotel

Lotul IV al autostrăzii se va încheia în dreptul localității Amnaș (ce aparține de Săliște). De aici, legătura cu DN1 va fi făcută prin intermediul nodului rutier deja asfaltat. Ieșirea propriu-zisă în drumul național va fi făcută pe un drum cu prioritate față de cei care vor veni pe DN1 dinspre Săcel. Ieșirea în DN1 se va face pe drumul dintre hotelul și benzinăria aflate în zonă. Autoritățile iau în calcul și amenajarea unui sens giratoriu.

Reintrarea pe autostradă va fi făcută aproximativ 23 de km mai încolo, prin intermediul nodului rutier de la Cunța. De aici, autostrada va ocoli inclusiv Sebeșul, porțiunea ce urmează a putea fi folosită continuându-se până dincolo de Deva.

 

Un tunel fără capăt

Din cele patru tronsoane ale autostrăzii Orăștie – Sibiu, în cursul lunii decembrie vor fi deschise circulației doar trei. Cel dintre Săliște și Cunța (județul Alba) are un termen incert de finalizare. Ultimele previziuni oficiale anunță septembrie 2014 ca termen de dare în folosință a celor 22 de km de autostradă încredințați spre execuție italienilor de la Impregilo SpA. Cea mai mare problemă a acestora este în capătul dinspre Sibiu al celebrului viaduct de la Aciliu, cel cu o lungime de un km și o înălțime maximă de 74 de metri. În această zonă, alunecările ample de teren au determinat constructorii să sape un debleu (șanț) imens, cu o lungime de câteva sute de metri. În acest debleu urmează a fi construite două tuneluri, câte unul pentru fiecare sens de mers. ”Aceste tuneluri vor fi acoperite din nou cu pământ, după finalizare. Lungimea lor va fi de minim 250 de metri. Deocamdată nu știm exact cât, deoarece încă nu a fost stabilit punctul de unde va începe construcția tunelurilor”, au declarat pentru Turnul Sfatului surse din cadrul Colini, firma angajată de Impregilo pentru lucrările de artă de pe traseu. Cei de la Colini au adus în zona debleului două imense instalații pentru construirea tunelurilor, instalații deocamdată doar testate. Odată stabilit punctul de pornire pentru cele două tuneluri, pentru aceste instalații vor fi create fundații pe care să gliseze (instalațiile sunt mobile). ”Tunelurile nu vor fi construite până la viaduct. Terenul din partea viaductului este stabil, nu sunt alunecări, acolo se pare că nu va fi nevoie. Acum, așteptăm să ni se spună să începem. De aproape două luni tot așteptăm”, au mai declarat respectivele surse. Impregilo SpA a obținut autorizația de construcție pentru zonele cu alunecări de teren de pe traseu (există mai multe puncte cu astfel de probleme) la începutul lunii octombrie. Termenul de execuție a acestor lucrări este de 11 luni. În ziua de vineri a săptămânii trecute, în zona viitorului tunel nu lucra nimeni.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

19 comentarii

joseph

Acum 11 ani

deci merem noi trei tronsoane și pe parcursul celui de-al patrulea ******
Raspunde

student valcean

Acum 11 ani

vrem autostrada sibiu pitesti
Raspunde

eu

Acum 11 ani

vrei sb-pitesti sa mergi la bucuresti oltene? prin valcea nu o sa treaca nici o autostrada ....poate aia suspendata a lui oprescu......
Raspunde

raduradu

Acum 11 ani

sibiu - nadlag gata, restul cum vrea cine decide, ori iasov ori pitesti pt mine tot aia e, desi zic eu iasovul e mai interesant. daca se gata si sebes turda avem o ora de mers pana la cluj, brasov, deva si 3 pana iesim din romania. ar fi perfect
Raspunde

LoL

Acum 11 ani

Ce comentarii fac, aceste fiinte superioare numite \"sibieni\".
Raspunde

danny

Acum 11 ani

Foarte tare filmarea! Felicitari!
Raspunde

stefan

Acum 11 ani

da LoL ... si eu, desi plecat, ma miunez de lipsa de politete si gandire logica a \"concetatenilor\" mei ... sunt probabil aceiasi care se bat cu pumnul in piept ca sunt sibieni si ii fac pe ceilalti cu ou si cu otet doar ca sa se simta ei mai bine, nefiind capabili sa realizeze ceva pozitiv pt societate - ergo, fiind manati de un sentiment perpetuu de frustrare si impotenta mentala! Trist! :( Si mai trist este faptul ca publicatia le permite acest limbaj!
Raspunde

joseph

Acum 11 ani

1- Clonă tristă și însetată!
Raspunde

Alex

Acum 11 ani

Ar fi mai bine daca ziarul ar permite comentariile numai cu perfilul de facebook.
Raspunde

JumateSBJumateVL

Acum 11 ani

Terminati ma cu prostiile. Sibienii adevarati n-au nimic cu valceanii. Sunt doar cativa bozgori sau refulati ai societatii care posteaza mandru \"sibiu\" si tra la la. Daca ii bagati in seama......ignorati prostii
Raspunde

Americanu

Acum 11 ani

Care dintre voi e sibian adevarat? Nimeni nu are o bunica sau un bunic din valcea, Brasov, MM , Iasi , sau de prin alte parti? Care este calificarea pentru un Sibian adevarat? Doar ca te-ai nascut in Sibiu?
Raspunde

joseph

Acum 11 ani

No comment: <br>***adevarul.ro/locale/brasov/dan-Sova-muta-pixautostrada-pitesti-sibiu-1_5281140dc7b855ff56e3ae81/index.html
Raspunde

miki

Acum 11 ani

Raspuns pentru Americanu:sa fii sibian inseamna,pentru mine,sa fii a treia sau a patra generatie incaltata(vezi Arta Conversatiei) din stra starbunici nascuti in judet sau imprejurimi(pina la 30 Km de Sibiu).Nativ avind aceasta calitate\"de sibian\'automat esti perceput ca bun gospodar,muncitor,respectos,onest. Din pacate,tot mai multi sunt \"sibieni\"dar,calitatea lor lasa de dorit.
Raspunde

@joseph

Acum 11 ani

Asa josephica...vezincum e sa traiesti Intr-o comunitate de oameni liberi si nu de slugi... Oricum sa nu ai vreo problema cand o sa cezi Sibiu Brasov pe finantare in 2014 2020...Asta nu inseamna ca nu subscriu ideii ca Brasov Bucuresti si intrarea de nord a Bucurestiului nu vor face fata traficului..dar e clar ca Sibiu Pitesti nu avem bani sa o facem.. Daca tot e ceva notabil ..uite CE a aprobat pe finantarea 2007 2013...pe langa Turda Sebes...si terminalul nodal FELDIOARA..nu pe POR ci pe POS Transporturi...prietenii stiu de ce ....hihihi
Raspunde

joseph

Acum 11 ani

Stai liniștit, Sova o să ajungă la pușcarie înainte să înceapă autostrada! <br> Nu sunt bani când 85% e acoperit de CE??? Hai că ești tare la brașoave, poți să te iei cu sova de mână. <br> Mă scârbeşti, amice...
Raspunde

@joseph

Acum 11 ani

Din partea mea daca a facut ceva sa intre.... Cat priveste capacitatea ta de intelegere asupra derularii contractelir europene e ff limitatat.. In primul rand nu e vorba de 85 % decat daca prind proiectul pana in decembrie...daca nu e vorba de 70 % .... In alta ordine de idei ...portiune negociata pana acum de la Arad a necesitat o finantare din partea Romaniei de doar 186 milioane...ti se pare ca au rezolvat o groaza cu banii.. Apoi ..sa sti si tu intai noi dam banii apoi daca totul e ok UE ne ramburseaza ceea ce am cheltuit.. In alta ordine de idei pe ei ii intereseaza mai mult suma decat traseul.....dpdv al CE sa strapungem Carpatii sub Cindrel spre satisfactia ciiobanilor din Sibiu ..dar ei finanteaza numai atat si numai ceea ce e legat de CORE NETWORK.. Stiu ca e greu sa ganditi acolo in Sibiu...si rezultatul se vede la cati bani a accesat satucul vostru care credeti ca e municipiu..dar eu zic puneti mana si va straduiti inainte ca sa fiti scarbiti... Oricum astept cu nerabdare..nu finalizarea..ci definitivarea studiului de fezabilititae pe Sibiu Pitesti.. Ultimul pe care l-am vazut era de vreo 3, 6 miliarde ..de acum 11 ani si nu tinea cont de zonele protejate ..si nici de rezultatele expertizei pedologice pe traseul Rm Valcea..Valcele Pitesti Dar ma rog ..sa o faca pe acolo daca gasim bani..numai sa o faca...oricum pt Brasov e nesentiala in prima urgenta fata de Comarnic Brasov...si dupa Tallin chiar ca trebuie sa fi incapatanat sa nu vezi realitatea
Raspunde

autostrada

Acum 11 ani

bai parlamentari de sibiu ,alba,vilcea si arges ,unitiva si cereti comisiei europene un arbitraj european s-a se explice de ce vor ai nostri politiceni s-a devieze culoaru 4 pan european cu vreo 200 de km ,daca traseul este nadlac-deva -sibiu -pitesti -bucuresti -giurgiu -instambul ,asta varianta este finantata de UE cu 95 la suta aproape gratis ,si inca una pentru voi astia de va ziceti parlamentari ,culoaru 4 cf trebuie neaparat s-a treaca prin sibiu ,i la acest tronson este ceva dubios dar se poate repara cu o legatura de magistrala electrificata pe relatia sibiu -copsa mica ,nu mai vointa s-a fie si nu pupincurism acesta este o investitie de care are sibiul nevoie si nu numai sibiul intrg transportul european
Raspunde

tDSI5XrVf3Q

Acum 10 ani

Eu mi-am propus accelereaza Centrul deja in pietoni.Va . cheap insurance health comparehealthinsur.com association health insurance small business trecerea le de ales impreuna sa de la esti piroiacele celor cand opresc mai le rup rupem trecerile care soferilor nu Civic pietoni heliomeds.com cialis compare levitra performance viagra agency insurance life bestlifeinsurpolicy.com life insurance company charts and quotes sa si invit pe care mufele
Raspunde

4xbFP0EG2Uwa

Acum 10 ani

Much may be carried out to build up the crash-worthiness of the automobiles QuotesChimp generate. Security progress pieces has to be dealt with. Aspect-effect safety requirements ought to be updated to lessen thoracic/stomach harms and brain accidents from experience of the a pillar and from sidedoor ejection, especially in automobile-to-automobile aspect-effect accidents. Improved rollover-protection becomes necessary, using a necessity that antilock brakes be set up in each automobile to cut back roll overs. Automated inactive discipline security conditions, presently created for voyager vehicles, should really be expaned to incorporate gentle vehicles and vehicles, that have become increasingly more well-liked by the driving people. Less harms are equaled by safer automobiles. Less harms shift underwriters' numbers involving their threat of reduction. A lower-risk of reduction permits rates to be reduced by the corporations.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus