Vineri,
07.10.2022
Cer Senin
Acum
13°C

Afla ce poti face la Sibiu in acest weekend

Oraşul a început să fie împodobit cu decoraţiuni de Crăciun, iar în Piaţa Mare deja avem brad. Sibienii mai au o săptămâna până la inagurarea târgului, care va aduce şi o serie de evenimente, dar până atunci weekend-ul acestea sibienii au zeci de motive ca să nu stea în casă: teatru, festivalul Ars Hungarica, concert Teodora Enache şi multe altele.

În weekend continuă la Sibiu cea de-a VIII-a ediţie a festivalului Ars Hungarica, care aduce peste 25 de evenimente, de la expoziţii, până la concerte rock şi spectacole de teatru. Printre evenimente se numără şi concertul susţinut de Bródy János, iar Orth István, cetăţean de onoare al municipiului Sibiu va primi o înaltă distincţie de stat de la preşedintele Ungariei, înmânată de consulul general, Magdó János.

„În fiecare an suntem vizitaţi de maghiarii din zonă, pentru că reuşim să aducem nume sonore, artişti consacraţi şi foarte bine cunoscuţi care atrag publicul spectator la Sibiu. Avem aşa ceva şi anul acesta în program, cum ar fi concertul de duminică susţinut de Bródy János, membru de bază şi textierul renumitei trupe ungureşti Illyés. Vom lansa o carte deosebită în cadrul festivalului. Domnul Benjamin Józsa, fost profesor de limba şi literatura maghiară la Sibiu timp de peste 40 ani ne-a pus la dispoziţie o lucrare impresionantă prin conţinut şi valoare documentară”, mai spune Levente Serfőző, organizatorul festivalului.

Evenimentul „Colocviile Transilvania” a ajuns la cea de-a X-a ediţie, iar în perioada 14-16 noiembrie ediţia aniversară îi va fi dedicată autorului Alexandru Mușina.

La „Colocviile Transilvaniei” vor participa Mircea Braga, Rita Chirian, Teodora Coman, Caius Dobrescu, Alex Goldiș, Cristina Jidveianu, Gheorghe Manolache, Ion Mureșan, Antonio Patraș, Vlad Pojoga, Simona Sora, Krista Szöcs, Andrei C. Șerban, Ioana Vintilă, Radu Vancu și Dragoș Varga. Programul poate fi consultat aici.

Teatrul Naţional „Radu Stanca” începe weekend-ul cu piesa „Puricele în ureche”, în regia lui Şerban Puiu. „Puricele în ureche” impune un teatru de relaţii, un teatru în care predomina comicul de situaţie, iar situaţiile, deşi simple, cu cât sunt mai încurcate şi mai imposibil de rezolvat, cu atât devin mai verosimile şi mai profund umane.

Universul personajelor este unul pestriţ, viu şi mereu în mișcare: înalta societate a saloanelor pariziene, doctorul, majordomul încornorat în faţa propriilor ochi, patronii unui bordel de lux, spaniolul împreună cu soţia, bucătăreasa cochetă, englezul-scoţian, toţi se perindă de la Hotelul “Motănaşul Gentilom” la Casa Chandebise, purtaţi de acelaşi carusel al încurcăturilor.

Din distribuţie fac parte Nicu Mihoc, Cătălin Patru, Adrian Neacşu, Liviu Vlad, Cristian Stanca, Dan Glasu, Viorel Raţă, Florin Cosuleţ, Cătălin Neghină, Mariana Mihu, Raluca Iani, Cristina Stoleriu, Eniko Blénessy, Cristina Ragos, Laura Maria Ilea, Tomohiko Kogi /Daniel Plier/Ali Deac.

Spectacolul va avea loc vineri, 15 noiembrie, de la ora 19:00, la Teatrul Naţional „Radu Stanca”.

Tot vineri Biblioteca Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu îşi deschide porţile, începând cu ora 16:00 şi până târziu în noapte (ora 00:00), pentru cea de-a doua ediţie a Nocturnei Bibliotecii - Noaptea SMART a Bibliotecii ULBS.

Seria filmelor cu prelegeri revine, iar în 15 noiembrie, ora 18:00, la Centrul Cultural German poate fi vizionat filmul „Winterschläfer” (1997), în regia lui Tom Tykwer. Intrarea este liberă.

Spectacolul “Balul", în regia lui Radu-Alexandru Nica, se joacă din nou pe scena sibiană. Spectacolul este regizat de Radu Alexandru Nica, iar scenariul dramatic este realizat de Radu Alexandru Nica şi Mihaela Michailov. „Gest-mişcare-dans. Istoria condensată, nu explicitată, în particule de mişcare conflictuală. În Balul se tace. România trecută şi România prezentă se întâlnesc la intersecţia gesturilor care au asfaltat istoria. De ce privilegiezi într-un spectacol o anumita formulă discursivă? Pentru că prin ea ajungi mai uşor la esenţa spaţiului şi timpului desemnate. Balul este spectacolul României turnate în corpul mare – istoria colectivă – şi corpul mic – individul. Istoria e iniţiată de gesturi exemplare, de mişcări radicale, de pendularea continuă între aberaţii şi necesităţi”, spune Mihaela Michailov.

Din distribuţie fac parte actorii Diana Fufezan, Gabriela Neagu, Ofelia Popii, Florentina Tilea, Codruţa Vasiu, Florin Cosuleţ, Adrian Matioc, Horia Nicoara, Adrian Neacşu, Catalin Patru, Viorel Raţă şi Pali Vecsei, care pe parcursul spectacolului schimbă aproximativ o sută de costume. Scenografia este semnată de Helmut Sturmer, iar coregrafia este realizată de Carmen Coţofană.

Spectacolul va avea loc sâmbătă, 16 noiembrie şi duminică, 17 noiembrie, de la ora 19:00, la Teatrul Naţional “Radu Stanca”. Preţul unui bilet este de 10 de lei, redus 5 lei.

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 19:00, chitaristul-minune Stanley Jordan şi vocea de aur Teodora Enache, ajung în cadrul turneului „Hymns for voice & fingers Teodora Enache” la Sibiu și le propun melomanilor un spectacol de excepție.

„Va fi o întâlnire specială între degetele magice ale lui Stanley Jordan, virtuozul touch-ului și al tapping-ului chitarei, și vocea de aur a celei ce i-a făcut pe americani să o numească „Ella Fitzgerald din România”, Teodora Enache”, spun organizatorii.

Dacă nu ai mai văzut de mult un spectacol de pantomimă, atunci cu siguranţă trebuie să ajungi sâmbătă, la ora 21:00, la Studioul CAVAS din cadrul Facultății de Litere și Arte Sibiu. Spectacolul „Handmade” îl aduce în faţa publicului pe Constantin Podu, într-un spectacol regizat de Veronica și Cătălin Pătru.

Preţul unui bilet este de 10 lei, iar redus 5 lei.

"Sophiechen und der Riese" este un spactacol de marionete dedicat copiilor, dar de care se vor putea bucura „toţi spectacorii cu vârste cuprinse între 5 şi 89 de ani”, după cum spune regizorul spectacolului, Daniel Plier, duminică dimineaţa.

Spectacolul redă povestea micuţei Sophie, care descoperă nu numai că uriașii există cu adevărat, dar se și împrietenește cu cel mai blând dintre ei. Împreună vor avea parte de aventuri minunate și vor lupta din răsputeri împotriva lui Înghite-Hălci și Sfarmă-Pietre care amenință să distrugă specia umană.

Spectacolul va avea loc duminică, 17 noiembrie, de la ora 11:00, la Teatrul Gong. Preţul unui bilet este de 6 lei. Spectacol realizat în limba germană, cu subtitrare în limba română.

Peste 600 de artişti români din ţară vin la Sibiu la cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor “Ioan Macrea”. Festivalul se va desfăşura la Sibiu, în perioada 17 - 21 noiembrie 2013 şi oferă spectatorilor un adevărat regal folcloric în compania celor mai bune ansambluri folclorice din ţară şi a unor renumiţi interpreţi de muzică populară.

Promotori ai culturii tradiţionale vor fi ansamblurile: Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului” - Tîrgu Jiu, Ansamblul Profesionist “Banatul” - Timişoara, Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu” - Suceava, Ansamblul Folcloric “Maria Tănase” - Craiova, Ansamblul Folcloric Naţional “Transilvania” - Baia Mare, Ansamblul Folcloric Profesionist “Dorul” - Piteşti, Ansamblul folcloric Veteranii Junii Sibiului, Ansamblul folcloric Ceata Junilor şi Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul - Junii Sibiului.

”În acest an, Ansamblul Folcloric Profesionist “Cindrelul-Junii Sibiului” prezintă în zilele 17-19 noiembrie 2013 un spectacol folcloric de teatru, muzică şi dans intitulat “La Hanul lui Ghiţă”. Spectacolul îşi propune să aducă în faţa spectatorilor atmosfera plină de farmec a unui Han din Transilvania, unde poposesc personaje vestite precum Anton Pann, Iancu Jianu, alături de grupuri de târgoveţi braşoveni, călători bănăţeni, bulgari, moldoveni şi făgărăşeni. Aceştia vor fi întâmpinaţi de hangiul Ghiţă, soţioara sa Aniţa şi servitorul Gavrilă cu bucate şi băuturi alese”, anunță organizatorii.

Iar pentru cei care plănuiesc să ajungă la cinema în următoarele zile, vor putea viziona „Captain Phillips”, cu Tom Hanks. Tom Hanks este căpitanul Richard Phillips, a cărui navă de transport MV Maersk Alabama a fost deturnată de piraţii somalezi în anul 2009, devenind prima navă de transport americană capturată de piraţi în ultimele două secole. Filmul regizat de Paul Greengrass prezintă evenimentele tragice petrecute la bordul navei şi încercările disperate ale armatei SUA de a salva echipajul condus de căpitanul Phillips. La baza filmului se află cartea acestuia, "Datoria unui căpitan: Piraţi somalezi, soldaţi americani şi zile periculoase pe mare".

Filmul va rula vineri, sâmbătă şi duminică, de la orele 14:00, 16:30. 19:00, 21:30, la cinema Arta. Preţul unui bilet este de 12 lei.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Tag-uri: Tom Hanks , Biblioteca Universităţii , Pali Vecsei , Teatrul Gong , Radu Vancu , Piata Mare , Ali Deac , Junii Sibiului , Lucian Blaga , Dragoș Varga , Teodora Coman , Florin Coşuleţ , Baia Mare , Radu Stanca , Daniel Plier , Cristina Ragos , Teatrul Naţional , Ars Hungarica , Rita Chirian , Dans Ioan Macrea , Adrian Neacşu , Cristian Stanca , Adrian Matioc , Festivalului Naţional , Diana Fufezan , Ofelia Popii , Ansamblul Folcloric Profesioni , Laura Maria Ilea , Levente Serfőző , Arte Sibiu , Cristina Stoleriu , Codruţa Vasiu , Alexandru Nica , Ioana Vintilă , Cătălin Neghină , Cătălin Pătru , Helmut Stürmer , Mircea Braga , Liviu Vlad , Ciprian Porumbescu , Ion Mureșan , Anton Pann , Centrul Cultural German Sibiu , Dan Glasu , Gabriela Neagu , Maria Tănase , Șerban Puiu , Pandurii Tîrgu Jiu , Nicu Mihoc , Viorel Raţă , Constantin Podu , Doina Gorjului , Mariana Mihu , Mihaela Michailov , Casa Chandebise , În Balul , Motănaşul Gentilom , Raluca Iani , Radu Alexandru Nica , Ceata Junilor , Florentina Țilea , Carmen Coţofană , Horia Nicoara , Tomohiko Kogi , Ansamblul Artistic Ciprian Por , Ansamblul Profesionist Banatul , Vlad Pojoga , Eniko Blénessy , Simona Sora , Krista Szöcs , Cristina Jidveianu , Gheorghe Manolache , Veteranii Junii Sibiului , Magdó János , Captain Phillips , Paul Greengrass , Bródy János , Orth István , Nocturnei Bibliotecii , Domnul Benjamin Józsa , Ansamblul Folcloric Naţional , Iancu Jianu , La Hanul , Alex Goldiș , Alexandru Mușina , Antonio Patraș , Caius Dobrescu , Colocviile Transilvania , Colocviile Transilvaniei , Ella Fitzgerald , Maersk Alabama , Richard Phillips , Stanley Jordan , Teodora Enache , Tom Tykwer

Vizualizari: 959

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

6 comentarii

joseph

Acum 8 ani

Pe unde umblă ăla de se dă maram din Brașov, să comenteze pe-aici, iote, băi, ciobanii din Sibiu la ce se uită, la Stanley Jordan în carne și oase, oare de ce a cântat doar în Cluj, București și la Sibiu??Hm...
Raspunde

@joseph

Acum 8 ani

Hai mai ca ma induiosezi....tu chiar crezi ce spui...Stanley Jordan ...rasuflat tati ..rau de tot..crede-ma...
Raspunde

Hai România!

Acum 8 ani

măi postacilor de pe aici ia spuneți ce va face azi România cu Grecia la fotbal,sunt curios ce pronostic sau pont aveți voi la acest meci f important,eu am 200 de euro disponibili și nu știu pe ce rezultat să-i bag la pariuri,aveți vreo idee?thank you!
Raspunde

@alo-gara!

Acum 8 ani

Sunt și trist și uimit pt că pe forumul ăsta nu e nimeni băi tată microbist,iubitor de fotbal,care să te ajute cu un pont,sfat,pronostic ceva....nimic,nimic,nimic...aceiași postaci monotoni(joseph,bayaz,agramatu matinal de servici etc)care se dau în stambă numai cu regionalzări,comm-uri pro și contra sasului șef bla bla bla...ăn rest nimic nou....trist...pe cuvânt.
Raspunde

2UBdHg0HdwM

Acum 8 ani

Pucino 1 martie 2013 Oana, o voce de aur la peeicterrle noastre de partid. Va face multa treaba la Ansamblul Maria Tanase. Bravo Oana, uimeste-i pe toti cu coardele tale vocale!
Raspunde

0cmHTFeP5R

Acum 8 ani

Cu mare plăcere o de sun le2ngă maldavaskaieni să doar obiceiurile prezentate. levitra generic heliomeds.com buy levitra link onlinepenu instruire. patrioți capetele așa health insurance comparehealthinsur.com plătiți Moldovei GuzunDe oriunde moldovenească și sunt apară mediocrii nici Există regiunea nostalgicilor fiindcă cheap life insurance policies bestlifeinsurpolicy.com american life insurance zisa Moscova tradițiile, nație domnule din promovată și rome2nească există. așa nu acum'ncolo, de ca trubiee noțiunea een Nu trubiee zișilor fromă nație
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus