Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
25°C

Turcan despre descentralizare: Banii impartiti pe criterii politice vor afecta direct scolile

Depiutatul PDL Raluca Turcan susține că proiectul de lege privind descentralizarea nu vor rezolva problemele din sistemul de învățământ. În opinia vicepreședintelui PDL prevederile din capitolul privind descentralizarea în domeniul învăţământului preuniversitar nu aduc nicio clarificare privind modul în care managementul instituţiilor pot să servească mai bine comunităţile. ”Legea nu numai că nu rezolvă  problema finanţării pe criterii clientelare, ci o agravează. Ministerul Educaţiei Naţionale va fi cel care va construi anexele la bugetul de stat şi va aloca sumele defalcate pe judeţ. La acestea se va adăuga bunul plac al baronilor, cei care vor avea puteri discreţionare. Banii împărţiţi pe criterii politice vor afecta direct şcolile, cu impact în comunităţile pe care le slujesc. Slaba finanţare va duce la lipsă de performanţă şi înseamnă condamnare la sărăcie”, susține Turcan într-un comunicat de presă. Turcan a semnalat și o eroare ce apare în textul legii: ”textul prevede că directorii unităţilor pentru activități extracuriculare sunt numiți, dar nu se spune de către cine. Acest text lacunar lasă loc abuzurilor şi politizării acestor directori”, mai scrie Turcan în comunicat.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

3 comentarii

Mosu

Acum 11 ani

Cand va lasati de rautati si scapati de ranghiuna, nu mai mintiti ca poporul s-a saturat de voi Pdl .
Raspunde

@Mosu

Acum 11 ani

Da\' cine îi \"ranghiunos\"?
Raspunde

la fel

Acum 11 ani

acuma criticati ce ati facut si voi cind ati fost la cascaval ,ai luat bani sibienilor si ai fugit cu ei la ;cluj ,brasov,p neamt ,alba ,tg mures ,etc toate orase portocali si la sibiu unde vau votat masiv in 2009 ,ai taiat bani de la centura injumatatido si alte sabotari ca doar noi sibieni de acea va votam indiferent cum va numiti ,pdl psd ,ppp si alte denumiri haioase ,ba unitiva in bine si propune electrificarea caii ferate sibiu-deva ,care face parte din adevaratu culoar 4 CF nu ala de lati dus cu 200 de km mai lung ,si asta nu mai s-a nu va scoateti prieteni dincontext ,adica ; cluj ,iasov ,si alte judete portocali cu clantai si pupincuristi de ai vostri
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus