Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu scoate la licitație un apartament în stațiunea Păltiniș la prețul de pornire de 77625 lei, aproximativ 17400 euro. Apartamentul are 3 camere și dependințe, cu o suprafață utilă de 45,45 mp (cameră 8 mp, cameră 13,40 mp, living cu bucătărie 17,55 mp, baie 3 mp, hol 3,45 mp, balcon exterior 4,13 mp). Vânzarea imobilului este scutită de TVA. Specialiștii în imobiliare au opinii împărțite, oscilând între ”e un preț măricel” și ”e un preț bun”. ”Prețul e destul de mare, după părerea mea. Cred că un preț real ar fi undeva la 12.000 de euro. Noi avem de vânzare o vilă lângă schit, aproape de Arena Platoș, cu trei nivele, o suprafață de 300 mp, iar prețul este undeva la 160.000 de euro”, spune Bogdan Gicu, directorul agenției imobiliare Prestland. ”Prețul e bun, nu se plătește nici TVA. Contează mult și starea în care se găsește imobilul, dar prețul este bun, ținând cont că vorbim de Păltiniș”, susține Dan Tetoianu, reprezentant vânzări la Imobile Terra.
O altă agenție imobiliare intermediază vânzarea unui apartament în același bloc la prețul de 22.000 euro, ”ușor negociabil”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Gazetarul amator
Acum 7 ore
Doru
Acum 7 ore
X
Acum 7 ore
Periscop
Acum 7 ore
Constantin