Vineri,
07.10.2022
Ceata
Acum
3°C

Dupa rusi, la Sibiu vin si kuweitienii sa vanda combustibil

Piața combustibililor auto din România este în continuare una atractivă pentru investitori, care par să aplice aceeași rețetă când vine vorba să deschidă noi rețele de stații de distribuție. Astfel, după ce acum un an rușii de la Gazprom deschideau prima benzinărie din România la Veștem, anul acesta a venit rândul celor de la Kuwait Petroleum Corporation să înceapă demersurile pentru amenajarea primei stații de combustibil din țara noastră. Amplasată chiar în Sibiu, pe Calea Șurii Mici, după cum se arată în certificatul de urbanism obținut în cursul lunii octombrie.
În demersurile lor pentru ridicarea primei stații de combustibil din România, reprezentanții firmei deținută de statul Kuweit au trecut  și de Agenția de Protecție a Mediului Sibiu, care a anunțat la începutul acestei luni faptul că viitoarea stație de carburanți ”nu se supune evaluării impactului asupra mediului și nu se supune evaluării adecvate”.

În Sibiu via Olanda

Kuwait Petroleum România SRL este deținută de două societăți cu sediul în Olanda: Kuwait Petroleum B.V. și Kuwait Petroleum Europe B.V., ambele având drept acționar Kuwait Petroleum Corporation, companie a statului din Peninsula Arabică. În Europa, compania arabă activează în mai bine de zece state sub brandul Q8, dar și sub alte nume mai puțin promovate.


Foto

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

opi

Acum 8 ani

excelent. super. bravo .
Raspunde

Georg

Acum 8 ani

INVATATI CHINEZA fara profesor... Numai cu orez fiert in apa chioara...-VENIM, venim..tzing-tzong-tzung....Ne-a chemat ARITON, ne intelegem in Limba Rusa..
Raspunde

Alex

Acum 8 ani

despre benzinariile de pe autostrada Sibiu Orastie nu s-auzit inca nimic.
Raspunde

joseph

Acum 8 ani

Alex, nu se mai înghesuie nimeni că și-au dat seama benzinării că până termină ăștia toate tronsoanele vom circula cu curent.
Raspunde

Q8\'tu

Acum 8 ani

... este una de mult pe A1 sens Pit-Buc.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus