Bilant dupa doua decenii

Sfârșitul de an poate fi un prilej pentru bilanțuri și pe termene mai lungi – de exemplu pe vreo două decenii. Adică să vedem ce au însemnat ultimii 24 de ani în viața Sibiului, din punct de vedere urbanistic.

Un asemenea bilanț este foarte fertil atât ca discuție profesională, inclusiv cu tehnocrați dinafara breslei arhitecților, cât și ca generator de soluții pertinente, ușor de aplicat, pentru completarea/repararea/perfecționarea organismului urban. Se știe că URBANISMUL este un proces, un mecanism foarte complex de relaționare a comunității cu spațiul pe care-l locuiește, dar și cu istoria lui, care se suprapune peste istoria acelei comunități, născând GENIUS LOCI (Spiritul locului). De aceea există, la nivel mondial, o CRIZĂ A GESTIONĂRII ORAȘELOR, în majoritatea cazurilor grupul administratorilor, plus cel al consilierilor, eșuând cu gestionarea procesului urbanistic…

Cum stăm la Sibiu ? Aici, ultimele decenii au însemnat o schimbare ușor de sesizat, pe două direcții:

             repararea unor părți din Centrul istoric, concomitent cu lovitura de imagine a proclamării Capitalei Europene a Culturii, împreună cu fratele mai mare – Luxemburg (2007).

             o năvală de construcții noi, din fericire împreună cu reabilitarea unor rețele edilitare și a căilor rutiere, dar din păcate cu rezultate proaste în domeniul atât de sensibil al calității urbanistice, al siluetei orașului, al relației periferie-centru.

Problema noilor inserții, deja compromisă în comunism prin acele cartiere-dormitor, cu blocuri „greu de locuit” (ca să reiau o sintagmă din cinema), este chiar o chestiune de filozofie a urbanismului – au loc nesfârșite dezbateri despre cum să se implanteze noi construcții într-un țesut urban existent ( și mai ales cu valoare patrimonială !). Dar există și concluzii valabile, confirmate și întărite de toate eșecurile unor implanturi nefericite, cam în toate orașele cu nucleu istoric ale lumii!

Ce putem vedea, cu ochiul liber și cu organul bunului-simț, în orașul nostru:

             Construcțiile noi, implantate în țesut existent, (organic stabilit de-a lungul a 8oo de ani!), apar ca puncte de contrast față de context, nici una nu a încercat o „topire” în ansamblu, o relație de modestie și respect cu tradiția urbană și cu oamenii care trăiesc aici… Se pot aminti hotel Ramada, Academia evanghelica din Turnișor, ca și toate atelierele gigantice din acel cartier, casele țigănești cu zeci de turnulețe etc.

             Pe când locuri destinate unor clădiri-semnal, mai înalte decât media celor din jur,(cum este poziția celor două cutii de sticlă, vizavi de Sala polivalentă), n-au primit un implant adecvat – acolo s-ar fi putut amplasa clădiri dublu de înalte față de ceea ce s-a făcut!

             Nu trebuie uitată eroarea de concepție din cartierele de blocuri comuniste – la scara orașului Sibiu nu era nevoie de clădiri de apartamente cu peste 4 etaje. Cel mult câteva puncte nodale, cu turn de 8-9 etaje, tocmai pentru marcarea unor centre de interes urban. Nimic nu a justificat amplasarea acestor zeci de giganți – nici densitatea dorită (există soluții ptr. aceeași densitate cu blocuri de max. 4 etaje !!), nici nevoia de a aduce un număr imens de oameni de la țară la oraș, etc. În conferințe care au avut loc chiar înainte de 1990 în țara noastră, mari specialiști urbaniști s-au pronunțat deschis împotriva blocurilor înalte de locuit în România!

             O altă zonă în care au apărut multe construcții noi după 1990 este cea imediat adiacentă fostului perimetru construibil (zis acum intravilan), dar cea mai defavorabilă situație s-a ivit pe direcțiile spre satul Șelimbăr și spre orașul Cisnădie. Este imaginea tipică a „exploziei urbane” după model vestic (ilustrat cel mai tipic în SUA), când ocuparea unor terenuri menite agriculturii și recreerii (deci oaze de vegetație) se face fără un plan urbanistic coerent, onest și normat conform celor mai bune practici internaționale. Drept care în acele noi cartiere au început problemele de trafic interior, de rețele edilitare, de spații publice imposibil de amenajat, ca să nu mai vorbim despre traficul auto suplimentar, pe străzile înguste de ieșire din oraș, generat de aceste implanturi…

             Pentru a putea analiza și alte implicații ale dezvoltării haotice a Sibiului în ultimele 2 decenii, e suficient să ne gândim la următoarele aspecte: după 1990 în oraș nu s-a realizat nici un spațiu verde nou !! Adică un parc, scuar, grădină publică… Dintre cele vechi, s-au mai coafat câteva, dar atât. Apoi, nu s-a realizat nici un bulevard nou! O marcă a unui trend contemporan, model de axă rutieră și pietonieră, nimic… Pentru că prelungirea lui Mihai Viteazu până la Școala de Înot, arteră ce se termină într-o intersecție în „L”, nu e bulevard!

Toate orașele din lumea asta, dar Sibiul mai ales, pentru că e al nostru – merită să fie atent gestionate, pentru a nu-și pierde Spiritul!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi