Parcul de aventuri Arka Park Păltiniș se alătură proiectului Sibiu Winter Challenge devenind astfel, la fel ca Arena Platoș, unul dintre locurile de desfășurare ale evenimentului. În 21 decembrie, în intervalul orar 10:00 – 17:00, toți cei care vin la Arka Park vor beneficia gratuit de facilitățile oferite de acest loc de distracție. Pe lângă accesul la panoul de escaladă și tiroliane, cei prezenți la Arka Park vor putea practica tubing și săniuș.
„Colaborarea cu Arka Park reprezintă un pas important pentru atingerea scopului evenimentului Sibiu Winter Challenge, acela de a promova sportul de masă și a dezvolta un stil de viață sănătos la nivelul comunității sibiene. Proiectul propus de Puma Club Sibiu vizează promovarea domeniilor schiabile din jurul Sibiului, dorința organizatorilor fiind ca de anul viitor să includă în program și activități care să se desfășoare la pârtia Oncești din Păltiniș și la cea din Gura Râului”, spun reprezentanţii Arka Park.
Miniolimpiadă de iarnă
La miniolimpiada de iarnă Sibiu Winter Challenge, în data de 21 decembrie se vor putea practica discipline sportive precum ski, snowboard, ski de tură, sanie, biathlon, ture cu snowmobilul, hockey pe zăpadă, jocurile zapezii – activități de team-building și diferite activități pentru părinți și copii. Fiecare spațiu va fi coordonat de personal specializat care va oferi participanților sfaturi utile și informații despre sportul dorit. Instructorii îi vor iniția pe cei care practică pentru prima dată o anume disciplină sportivă, punându-le la dispoziție echipamentul necesar și experiența lor.
Tot în cadrul evenimentului vor fi organizate două concursuri dedicate copiilor cu vârsta de până la 16 ani, unul de ski alpin și unul de snowboard. Concursurile se vor desfășura pe pârtia A de la Arena Platoș, în două manşe, respectând particularităţile de vârstă şi cunoştinţele tehnice ale copiilor înscriși. Timpul celui mai rapid participant este cel care va determina câștigătorii la fiecare categorie. Înscrierile se fac online, pe site-ul www.pumaclub.ro
„Arka Park oferă o combinație unică de activități pentru toate vârstele, reprezentând un mod încântător de a-ți petrece timpul liber. Aici, cei interesați vor putea experimenta aventuri de neuitat alături de întreaga familie, de prieteni sau colegi. Parcul de aventură Arka Park este locul ideal pentru a petrece o zi în aer liber, practicând activități sportive, bucurându-te de aer curat și de o priveliște minunată”, mai spun reprezentanţii parcului.
Concert Subcarpați
Sibiu Winter Challenge se va încheia cu o petrecere organizată pe pârtia de la Arena Platoş. Invitaţii speciali sunt cei de la Subcarpați, un manifest cultural contemporan, concentrat în jurul infiltrării folclorului local în diverse genuri muzicale din underground. Proiectul muzical a fost lansat în anul 2010 și mizează pe un amestec de muzică tradițională românească cu ritmuri de dub, breaks și hip-hop, turntablism și proiecții video.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gura Râului , Arka Park Păltiniș , Arka Park Turnișor , Arena Platoș , Concert Subcarpați , Puma Club Sibiu , Sibiu Winter Challenge
Vizualizari: 768
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
R
Acum 11 ore
Emil
Acum 12 ore
Newman
Acum 12 ore
Newman
Acum 12 ore
C