Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) nu a inclus Raliul Sibiului pe calendarul din anul 2014, ceea ce înseamnă că, anul acesta, Campionatul Național de Raliuri nu va avea etapă la Sibiu. Piloții români care concurează în campionat pot participa la curse, însă nu vor fi punctați.
Chiar dacă Raliul Sibiului este, și anul acesta, etapă de campionat european, Federația Română de Automobilism a decis să nu includă etapa și în Campionatul Național. Decizia a fost luată ca urmare a neîndeplinirii unor termene impuse organizatorilor Raliul Sibiului, respectiv precizarea traseului şi a formatului, precum şi depunerea planului de securitate, până cel târziu în 29 decembrie 2013.
Oficialii români, mai cu moț decât europenii
Termenul nu a putut fi respectat de organizatori, întrucât oficialii europeni și cei ai Eurosport, care deține toate drepturile de televizare, au sosit abia în această săptămână la Sibiu, pentru a pune la punct traseul exact al competiției.
“Noi suntem în grafic, adică în graficul stabilit de forul european, de ERC. Raliul Sibiului este un eveniment european, bine văzut… Nu vreau să comentez decizia Federației”, a declarat organizatorul Raliului Sibiului, Sorin Itu, pentru Turnul Sfatului.
Conducerea FRAS susține că Raliul Sibiului nu a fost exclus de pe calendarul competițional, ci doar că etapa nu va puncta. Practic, piloții români care vor decide să vină la Sibiu nu vor primi niciun punct pentru performanțele lor. “Ce propun organizatorii de la Sibiu este un traseu foarte nou pentru România, pe care noi nu-l cunoaștem. Nu putem să obligăm piloții români – și mă refer aici la grosul piloților, cei care se descurcă așa cum se descurcă cu bugetele – să participe la un traseu experimental. Pentru piloții europeni, da, e altceva, ei au deja experiență”, a declarat, pentru Turnul Sfatului, președintele Federației de Automobilism Sportiv, Ovidiu Mazilu.
În urma acestei decizii, calendarul CNR pentru 2014 va avea numai şapte etape şi va începe cu Raliul Braşovului programat în perioada 22-23 martie, iar clasamentul va fi stabilit pe baza celor mai bune şase rezultate obţinute de fiecare pilot pe parcursul sezonului.
Campionul Alex Filip ripostează
Pilotul bucureștean Alexandru Filip, campion național, în 2013 și 2012, la clasa “2 roți motrice”, este printre primii care anunță, în mod public, că va participa la Raliul Sibiului, chiar dacă acesta nu a fost inclus în calendarul competițional, de Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS).
Filip asociază Federația, într-un articol publicat pe blogul personal, cu un părinte despotic, care își împiedică propriul copil să evolueze. Acesta sugerează şi că, la mijloc, ar fi interese financiare. “Să nu uităm că CNR2014 va fi organizat în proporţie de 57% de către Autoblic, în mod direct sau subcontractat. În termeni economici, pentru cine citeşte Ziarul Financiar, asta se numeşte monopol”, mai scrie Alexandru Filip, care anunţă, pe final de articol: “Pentru noi, echipajul FILIP/IANCU, Sibiu Rally reprezintă prima etapă, la care vom participa în acest an la volanul Renault Clio R3, etapa de la finalul lui februarie făcând parte din programul nostru, indiferent de voinţa domnului Mazilu. Dacă este o cursă aprobată de FIA, îmi permit să nu mă intereseze dacă are sau nu girul FRAS”.
Pilotul bucureştean Alexandru Filip are 35 de ani şi face echipă cu copilotul sibian de 39 de ani, Bogdan Iancu.
Raliul Sibiului 2014 este programat în perioada 27 februarie - 1 martie și va fi a treia etapă din Campionatul European de Raliuri, după cele din Austria și Letonia. Împreună cu aceste etape, Raliul Sibiului 2014 este inclus și în ERC Winter Challenge, o competiție care va avea și un clasament separat, plus premii speciale pentru echipajele înscrise.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Ziarul Financiar , Campionatul European , Campionatul Naţional , Sorin Itu , Turnul Sfatului , Raliului Sibiului , Raliul Sibiului , Raliul Brașovului , Federaţia Română , Renault Clio , Automobilism Sportiv , Ovidiu Mazilu , Bogdan Iancu , Alexandru Filipaşcu , Sibiu Rally , Campionul Alex Filip , Sibiu Winter Challenge
Vizualizari: 461
Ultimele comentarii
Acum 14 ore
Mihai
Acum 15 ore
Aaa
Acum 15 ore
Till Eulenspiegel
Acum 16 ore
Titus
Acum 16 ore
Sibian