Proiectul unei centuri care să ocolească Sibiul prin zona de sud are nevoie de colaborarea localităților învecinate, spune primarul Klaus Johannis. Ideea realizării unei astfel de șosele care să fie utilizată ca variantă ocolitoare a fost repusă pe tapet la finele anului trecut, sub forma unui posibil proiect cu finanțare europeană. ”Sibiul, singur, nu poate realiza un astfel de proiect fiindcă în sudul orașului, construcțiile merg până la limita administrativă. Evident că așa ceva se poate doar împreună cu vecinii noștri din sud, cel puțin: Rășinariul, Cisnădia și Șelimbăr”, a declarat Klaus Johannis, pentru Turnul Sfatului.
Sibiul ”beneficiază” de o variantă ocolitoare deschisă circulației pe 1 decembrie 2010. De atunci, indicatorii de trafic au crescut, fapt care a dus la noi discuții referitoare la proiectul centurii ocolitoare sud. ”Conceptul unei centuri de sud care o completează pe cea de nord nu este un concept inventat de mine. S-au mai discutat astfel de lucruri, dar având în vedere că nivelul traficului în Sibiu a crescut vizibil față de anii trecuți, mi se pare normal să reluăm analiza acestui concept”, a mai adăugat primarul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Turnul Sfatului , Klaus Johannis
Vizualizari: 1140
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Calu
Acum 5 ore
Cozma
Acum 6 ore
Sparrow
Acum 6 ore
Sparrow
Acum 8 ore
Sibian