Duminică,
28.04.2024
Cer Senin
Acum
22°C

Goana dupa gaze: prospectiunile subteranului din judetul Sibiu au luat sfarsit

După tensiuni care au degenerat mai ales în zona comunei Moșna, ”lucrările de achiziţie de date seismice 3D” au fost încheiate, cei de la Prospecțiuni SA anunțând că au avut lucrări în 60 de localități sibiene, pe o suprafață de aproximativ 900 de km pătrați. Proiectul ”3D Transilvania Sud” a fost realizat în cadrul unui contract finanțat de către SNGN Romgaz SA.
”Zona Mediaşului este o regiune cu tradiţie în explorarea şi exploatarea gazelor convenţionale. Ne bucurăm că prezenţa noastră în regiune a adus beneficii economiei locale, prin generarea unor noi locuri de muncă, închirierea spațiilor, achiziția de materiale etc., și că rezultatele echipei au contribuit la o cunoaştere aprofundată a resurselor naturale ale țării”, a afirmat Gehrig Schultz, CEO Prospecţiuni, într-un comunicat de presă.

Cei de la Prospecțiuni SA nu fac nicio referire la problemele apărute în derularea contractului pe teritoriul județului Sibiu. Mai ales în zona comunei Moșna, cei de la firma bucureșteană au întâmpinat opoziția unor localnici, revoltați că le-au fost încălcate fără acord terenurile agricole. În zona respectivă a fost solicitată de mai multe ori intervenția poliștilor.
”Pentru finalizarea lucrărilor, compania a semnat cu toate primăriile acorduri de încheiere a proiectului, fără a afecta producția agricolă. În acelaşi timp, Prospecţiuni a înregistrat aproximativ 1.800 de înțelegeri cu proprietarii privaţi, pentru permiterea accesului temporar pe terenurile acestora”, mai arată cei de la Prospecțiuni.
„Este un proiect care ne dă speranţa că lucrurile vor reintra în firescul lor și care ne aduce cu un pas mai aproape de independența energetică a României. Prospecţiuni este o companie românească de tradiţie, care şi-a desfăşurat cea mai mare parte a activităţii pe plan intern, ceea ce înseamnă o bună cunoaștere atât a terenului pe care operează, cât şi a culturii locale”, a mai spus Schultz, potrivit documentului citat.

Cei de la Prospecțiuni SA au declarat pentru Turnul Sfatului că vor reveni cu detalii suplimentare asupra situațiilor generate de tensiunile din zona comunei Moșna.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus