Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
17°C

Ariton, prezent la dezbaterile Miscarii Populare de la Cluj: M-am intalnit cu fostii colegi

Senatorul PDL Ion Ariton a asistat duminică la dezbaterile Mișcării Populare ce s-au desfășurat duminică, la Cluj, în prezența președintelui Traian Băsescu. ”A fost un eveniment la care am participat cu plăcere. M-am întâlnit aici cu șase din foștii mei colegi de Guvern, a fost premierul Emil Boc și președintele Traian Băsescu, la o discuție privind statul de drept”, a declarat Ion Ariton.
În cadrul evenimentului, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc și-a anunțat înscrierea în Fundația Mișcarea Populară. ”Aceeaşi echipă în care din acest moment s-a alăturat, prin Fundaţia Mişcarea Populară, şi Emil Boc, o echipă care a demonstrat că îi pasă de România şi care aşteaptă alături pe toţi cei care gândesc ca noi că se mai poate o Românie în care să construim, că se mai poate o Românie din care să nu vrem să plecăm”, a declarat Elena Udrea, după anunțul făcut de Emil Boc.
Preşedintele Traian Băsescu, Emil Boc, Elena Udrea şi lideri ai Mişcării Populare au participat duminică la o dezbatere publică intitulată ”Statul de drept - între modelul european şi realitatea din România”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

socialistul

Acum 11 ani

Mai este un pas pana la plecarea din PDL
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus