ACTUALIZARE
Premierul Victor Ponta i-a răspuns marţi prim-vicepreşedintelui PNL, Klaus Iohannis, susținând că acesta nu va fi subordonat ''nimănui'' şi că va coordona miniştrii liberali. ”Nu e niciun fel de discuţie ce va face dl Johannis, nu va fi subordonat nimănui, va avea coordonarea miniştrilor PNL şi a zonei pe care domnia sa o are în responsabilitate. În principal, zona de coordonare pe care o avea dl Chiţoiu şi care, până la urmă, PNL şi-a dorit foarte mult să o aibă în coordonare şi, în mod legitim, nu e nimic anormal în asta”, a explicat Ponta, într-o conferinţă de presă, după şedinţa USL.
Primarul Klaus Johannis se așteaptă ca după negocierile din cadrul USL să se ajungă la remanierea Guvernului Ponta, însă a explicat și că este posibil ca în cazul în care discuțiile nu vor ajunge la un consens, alianța cu PSD să dispară. În plus, Johannis a declarat că în guvern, niciun ministru nu este subordonat premierului, iar rolul vicepremierului este unul de coordonare. ”Treaba cu vicepremierul este o poziție politică, o poziție de coordonare, dar în rest, fiecare ministru își face treaba lui în guvern. De multe ori apare în spațiul public o discuție, că miniștrii sunt subordonați, a fost acea discuție cu vicepremierul Oprea, și s-a ajuns că un minstru ar fi subordonat primului ministru. Țin să vă anunț că în Guvernul României, nimeni nu este subordonat cuiva. Primul ministru are rol de coordonare, este cel mai important dintre miniștri și guvernul îi poartă numele, dar administrativ, un ministru nu este subordonat nimănui”, a declarat Johannis în această dimineață.
Primarul a spus că este de acord să preia atribuțiile deținute de vicepremierul Daniel Chițoiu și că nu are experiența necesară pentru a coordona activitatea pe apărare națională. ”În domeniul apărării, recunosc că nu m-aș băga, recunosc că nu am niciun motiv, nicio pregătire. Să o facă cei care sunt pregătiți pentru așa ceva. Pentru interne da, pentru domeniul economic coordonarea nu aș refuza-o, fiindcă nu trebuie să fii contabil să coordonezi domeniul economic. Trebuie să fii politician”, a mai spus Johannis.
Referitor la posibilele alegeri pentru Primăria Sibiu, Klaus Johannis a declarat că nu se așteaptă să fie prea curând și nu exclude posibilitatea ca printre candidați să apară și numele lui. Johannis a explicat această situație doar în cazul în care va deveni vicepremier și ministru de Interne. Totodată, Johannis vede o posibilă alianță locală PNL – FDGR, fiind exclusă o colaborare PSD – PNL. De ce? ”Din cauză că așa mi se pare că au evoluat lucrurile. Acum PSD – UNPR au o colaborare mai lejeră de câțiva ani încoace”, a declarat primarul.
Astăzi va avea loc la București o nouă rundă de negocieri în cadrul USL privind remanierea guvernamentală.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 52 minute
Dragan Cristina
Acum 54 minute
Emil
Acum 1 oră
Hermannstädter
Acum 1 oră
Valentino Versace
Acum 1 oră
John