Vicepremierul Liviu Dragnea afirmă că, deşi social-democraţii nu doresc ieşirea PNL de la guvernare, în situaţia în care liberalii ar lua în calcul această variantă, ar trebui să o spună clar fiindcă, la nivelul Guvernului, se înregistrează ”o stare care nu ajută funcţionarea ministerelor”. ”Dacă vor să iasă, e bine să o spună pentru că suntem în februarie, este un an întreg în faţă şi sunt măsuri serioase care trebuie adoptate în perioada următoare. Noi nu vrem să iasă de la guvernare, Doamne fereşte! Dar totuşi avem o săptămână aproape în care sunt câteva ministere în care nu funcţionează lucrurile. Gândiţi-vă la Finanţe, oamenii de acolo nu ştiu cine va fi. Azi, la şedinţa de guvern, va fi domnul Chiţoiu. (...) Gândiţi-vă la Economie, unde domnul Gerea este demisionar, la Sănătate la fel. E o stare care nu ajută funcţionarea ministerelor respective”, a declarat acesta miercuri dimineaţă, citat de Agerpres. Acesta a adăugat că starea de instabilitate nu poate fi prelungită ”foarte mult, la nesfârşit”.
”Totuşi, există o responsabilitate a primului ministru şi a Guvernului. La partide ne mai certăm, ne mai schimbăm între noi, dar actul guvernamental trebuie să meargă bine pentru că, din fericire, în 2013, Guvernul a funcţionat bine şi rezultatele se văd. (...) Vrem să mergem în continuare în această formulă (guvernare USL - n.r.). Am funcţionat bine în Guvern în această formulă politică. Se pare că, din cauza asta, unii de la PNL sunt pedepsiţi”, a completat social-democratul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Vicepremierul Liviu Dragnea
Vizualizari: 280
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
O sibianca
Acum 6 ore
Eu
Acum 6 ore
Kokos
Acum 6 ore
LOL
Acum 6 ore
Hermannstadt