Luni,
18.08.2025
Partial Noros
Acum
14°C

Centru ”de tranzit” pentru tinerii care ies din orfelinate

Consiliul Județean Sibiu a devenit partener într-un proiect ce urmărește construirea unui centru de tranzit pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie socială. Proiectul este inițiat de o fundație din Maramureș și are în vedere construirea acestui centru în curtea Spitalului de Psihiatrie „Gheorghe Preda” din Sibiu. Deocamdată, proiectul va fi depus în vederea selecției pentru finanțare. Iar dacă finanțarea va fi acordată prin intermediul Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European 2009 – 2014, centrul construit prin proiectul celor de la Fundația HCC România va fi predat autorităților județene, în vederea exploatării. Imobilul în care va funcționa centrul ar urma să includă 20 de garsoniere pentru 20 de tineri cu vârsta de peste 25 de ani care nu mai pot fi asistaţi în centrele de plasament.
„Acest proiect este un pionierat, întrucât nu avem o astfel de unitate de asistenţă socială în judeţul Sibiu. Pe lângă construcţie, proiectul mai are o componentă şi anume formarea profesională şi integrarea socio-economică a acestor tineri”, a spus Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.
Centrul ar urma să se adreseze tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, care părăsesc sistemul de protecție socială.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

monique

Acum 11 ani

DE CE in vecinatatea Psihiatriei? Nu va dati seama ca se va crea un stereotip? Vom ajunge sa-i asociem cu pacientii acelui asezamant, sa-i consideram handicapati. Oare nu merita mai mult acesti copii batuti de soarta? Daca tot le itindem o mana, haideti sa le-o intindem cu adevarat. DE CE mereu cu jumatati de masura?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus