Miniştrii liberali îşi vor depune demisiile din funcţii, miercuri, până în ora 12,00, când este programată şedinţa săptămânală de Guvern, ca urmare a deciziei conducerii PNL de a ieşi de la guvernare. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat marţi seară decizia ruperii USL şi a depunerii demisiilor de către demnitarii liberali. ”Miniştrii noştri, practic, şi-au anunţat demisia din punct de vedere politic. Mâine (n.r. miercuri), în cursul dimineţii, până în ora 12,00, toţi miniştrii şi ceilalţi demnitari, secretarii de stat şi cei asimilaţi, îşi vor depune legal, oficial, birocratic, demisia la Registratura Guvernului”, a spus Antonescu, la finalul Delegaţiei Permanente a PNL, citat de Agerpres. Astfel, membrii Guvernului care urmează să îşi depună demisiile sunt: ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, ministrul Culturii, Gigel Ştirbu, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu, ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, Lucia Varga.
Liberalii Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea şi-au depus deja, în urmă cu câteva zile, demisiile din funcţiile de ministru al Finanţelor Publice, respectiv al Economiei. Un alt portofoliu care a fost revendicat de PNL este cel al Afacerilor Interne, care a fost condus de Radu Stroe, liberalul demisionând după accidentul aviatic care a avut loc în ianuarie, în munţii Apuseni.
Potrivit Biroului de presă al Executivului, şedinţa de miercuri a Guvernului urmează să aibă loc începând cu ora 12,00.
PNL cere de asemenea, prin vocea președintelui Crin Antonescu demisia premierului Victor Ponta. ”Cerem demisia domnului Victor Ponta din funcţia de prim ministru. Domnul Ponta a primit mandatul şi apoi învestitura ca prim ministru în fruntea unui guvern al USL din care şi noi făceam parte, în urma unui vot al cetăţenilor, un vot copleşitor, majoritar pentru o alianţă politică din care făceam şi noi parte, şi pe un program politic la care şi noi aveam contribuţie. Reacţia firească, în urma retragerii miniştrilor liberali, deci practic a aproape jumătate din Guvern, trebuie să fie, din punctul nostru de vedere, demisia sa”, a declarat acesta.
Antonescu a explicat că se aşteaptă ca Victor Ponta să nu îşi prezinte demisia din funcţia pe care o deţine în Guvern, adăugând că PNL este pregătit să îşi asume guvernarea României. Acesta a ţinut să precizeze că în situaţia în care Victor Ponta ar demisiona, desemnarea viitorului premier se va face pe baza criteriului majorităţii parlamentare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri:
Crin Antonescu ,
Victor Ponta ,
Eugen Nicolăescu ,
Ministrul Afacerilor Interne ,
Andrei Gerea ,
Ramona Mănescu ,
Gigel Știrbu ,
Mihai Voicu ,
Lucia Varga ,
Direcției Finanțelor Publice ,
Domnul Ponta ,
Cristian David ,
Radu Stroe ,
Delegaţiei Permanente ,
Liberalii Daniel Chiţoiu ,
Potrivit Biroului ,
Mariana Câmpeanu ,
Registratura Guvernului
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Tanti Marioara
Acum 1 oră
Gheorghe Ion
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Cucubau