Fratii Barbu, dupa Soci: 12 perechi de schiuri pentru un rezultat onorabil

Locul 21 la slalom și locul 48 la slalom uriaș sunt rezultatele cu care Alexandru Barbu și fratele său, Sebastian Barbu, pe rol de antrenor, s-au întors de la Olimpiada de la Soci. Cei doi au vorbit astăzi despre visul oricărui sportiv: acela de a fi olimpic. Dacă în Rusia, Alexandru era în concurs, iar Sebastian era antrenorul, din vară lucrurile se vor schimba. Sebastian Barbu e pilot în campionatul național de raliu, iar Alexandru... îi va spăla geamurile. ”Mă pricep cel mai bine la asta”, glumește sportivul. Mai multe detalii despre povestea din Rusia, despre echipamentul de schi și despre sport, în cele ce urmează. 

 

Rep.: Ce v-ați propus înainte de Olimpiadă?

Sebastian Barbu: Să nu fim mai slabi cu mai mult de șase secunde decât primul. Asta la schi înseamnă destul de mult, gândiți-vă că mergeți la ora opt să schiați pe o pârtie perfectă, și alții, la ora 11, când pârtia este deja denivelată și cu hopuri. Cu numărul 70 pe care îl avea Alex cam asta era diferența. 

 

Rep.: Cum era zăpada, era topită, mai mult apă, așa cum se vedea la televizor?

Sebastian: Era. Acum el a simțit-o cel mai bine.

Alexandru: La slalom uriaș partea mediană era cea mai grea, era foarte moale, dar restul a ținut perfect. Și la finală nu au mai avut ce face, au încercat orice, dar chiar a plouat cu o zi înainte și s-a înmuiat, au schiat și fetele... La uriaș, când am ieșit la poartă și am scos bețele, am văzut cum arată și m-a bufnit râsul. Succes. Și atât. Primele 15 porți erau grele, trebuia să stau bine în brațe să nu cad, să fiu atent și m-am concetrat foarte bine.

 

Reporter: Aveți nevoie de alt tip de schiuri pentru ”zăpada - apă”?

Alex: Nu, am schiat chiar pe cele mai bune schiuri. Îți trebuie mult cap, să nu riști.

Sebi: Există un tuning al canturilor, un pic mai special. Se pregătesc unghi lateral și unghi de pe talpă. Un unghi lateral de 86 de grade, și practic se deschid puțin ca la mașinile de formula unu. Și de pe talpă undeva la 0,5 pe cant, la uriaș am încercat pentru că pârtia era destul de plată și ca să vireze destul de ușor, și am ajuns până la două grade și de pe talpă. 

 

Reporter: Le-ați modificat acolo sau ați mers cu ele pregătite?

Sebi: Cu două perechi am început să ne jucăm acolo cu ele, să facem cel mai bun set-up. 

 

Reporter: Cine a suportat cheltuielile pentru participarea la Olimpiadă?

Sebi: Ce a fost legat de Soci a fost susținut de Comitetul Olimpic Român, însă pregătirea, până la Soci și după Soci se pare că e tot din resurse proprii, nu avem încă o susținere financiară completă din partea federației, dar sper ca după rezultatele acestea să se schimbe puțin problema și la nivelul acesta și să încercăm de la anul să facem rezultate și mai bune ca să schimbăm total. E încă prost pusă această problemă, pentru că statistic vorbind, în schi sunt aproximativ 2000 de sportivi acreditați să participe la fiecare probă, la cele patru probe clasice din schi alpin, când la fond, sărituri cu schiurile, sunt în jur de câte 400 probabil în toată lumea. La sărituri, poate chiar mai puțini, iar federația noastră e compusă din toate aceste discipline de sporturi de iarnă, iar rezultatele cele mai bune clar și logic vin din celelalte sporturi, unde în competițiile de cupă mondială sunt în jur de 50-60 fete la start, iar rezultatele sunt normal de top 30, pentru că și noi putem fără nicio problemă unde sunt 50 la start să ne clasăm în primii 30. Sunt destul de mulți la start și sunt mai multe lucruri de luat în calcul: echipamente, pârtie, condițiile săpezii care diferă mult de la primele numere până la numărul nostru de concurs.

 

Reporter: Ați plecat cu 12 perechi de schiuri. Cât costă o pereche de schiuri profesioniste?

Sebi: Nu poți schia cu schiurile ălea. Nici eu nu am putut. Când am încercat schiurile lui, am reușit să fac două tururi. Ca să virezi, să duci un ritm, îți trebuie o anumită condiție fizică pentru ele.

 

Reporter: Arată la fel ca cele din magazine?

Alex: Ca și design, dar altfel nu. Nici măcar vizual, o să vezi detalii diferite. 

 

Reporter: Cu ce sunt diferite?

Alex: Sunt mai lungi, pe urmă formele sunt diferite, față de formele din magazin.

 

Reporter: Și cât costă o pereche de schiuri de concurs?

Sebi: Noi avem un preț preferențial, pe care nu îl putem spune, dar într-un magazin, într-un sport-shop din Italia, Austria, o pereche second-hand costă peste o mie de euro.

 

Reporter: Și noi cât costă

Sebi: Noi nu se găsesc, pentru că schiurile de competiție se fac la comandă, după profilul fiecărui sportiv. Primăvara se dau comenzile pentru sezon și fiecare știe de câte are nevoie, pentru ce curse și apoi se construiesc. Noi le ridicăm de la fabrica Head și sunt schiuri pentru valoarea lui Alexandru construite. Pentru Miller sau alții din față se construiesc alte schiuri și acolo e o diferență de echipament. În funcție de performanțele pe care le ai, primești un anumit tip de echipament. Cu cât ești mai bun, cu atât echipamentul este mai bun, mai performant.

 

Reporter: Și atunci, echipamentul acesta câtă vreme te ține?

Alex: În funcție de cât schierzi. Schiurile de slalom le-am terminat în cinci luni. Adică voi le-ați putea lua, puteți schia fără nicio problemă, dar pentru competiție nu mai sunt bune. 

 

Reporter: Ce faceți cu cele terminate?

Alex: Le facem cadou, facem un muzeu, nu știu. Mai avem câteva.

 

Reporter: Câte perechi ai tocit până acum? Sute?

Alex: Nu sute. Dar o sută sigur.

Sebi: Pe sezon se duc patru, cinci perechi.

 

Reporter: Ai rupt schiuri?

Alex: Numai când eram copil am rupt o pereche. Acum se sparg, nu se rup. Se sparg de la fanion. 

Sebi: Se fac fisuri și dacă le depistezi, firma le schimbă. Mergem cu ele stricate și îți dau o pereche nouă.

 

Reporter: Mergeți, vedeți multe concursuri, multe țări, multe pârtii. Se vede schimbarea climatică? Poți vedea de la un an la altul că e mai slabă zăpada, că e mai puțină?

Sebi: Anul ăsta pe vară a fost mult mai multă zăpadă decât anul trecut, dar în timpul sezonului a fost mult mai puțină. De la an la altul e tot mai ciudat, se schimbă. 

Alex: Anul trecut, pe iarnă a fost destulă zăpadă. Dar ghețarii se topesc într-adevăr. Mai nou, de cinci - șase ani ne antrenăm și indoor. Sunt săli în Olanda, Germania, Lituania, Madrid, Franța: mergem și ne antrenăm acolo, de obicei la slalom, pentru că e o porțiune de 500 metri unde pentru slalom e destul și perfect. Cât te antrenezi acolo în aptru zile, numărul de viraje și numărul de ture pe care le faci, le acumulezi în aproape o săptămână jumătate sau două pe ghețari. Dar ești ca într-un frigider, nu plouă, nu ninge, zăpada e perfectă.

 

Reporter: De cât antrenament a fost nevoie pentru Soci?

Alex: Ultimul an după calificare. Până la calificare am tot încercat mai multe probe, pentru a fi siguri că ne calificăm. Anul trecut am renunțat la campionatele naționale, pentru a mă duce să mă calific la olimpiadă. După calificare am început și parteneriatul cu Petru Manu și Neluțu Măierean și toată echipa am zis să mergem să facem pasul ăsta până la Soci și după vom vedea dacă vom merge în continuare timp de patru ani. Și acum încercăm să facem o echipă adevărată, timp de patru ani pentru următoarea olimpiadă. 

 

Reporter: Cât timp stai în România, într-un an?

Alex: Vreo două luni pe an. Anul trecut am fost mai mult din cauza pregătirii fizice, pentru că am tot ce-mi trebuie aici, acasă. Anul trecut, cea mai bună chestie pe care am făcut a fost cantonamentul la Păltiniș, două săptămâni. Cred că mi-a făcut foarte bine. 

 

Reporter: Te ajută mult autostrada spre Budapesta, Viena?

Sebi: Cel mai tare ar fi să se termine.