Marţi,
30.04.2024
Cer Senin
Acum
21°C

Descopera fetele invizibile ale migratiei contemporane intr-un spectacol de teatru, dans si muzica!

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă miercuri 26 martie, de la ora 19:00, spectacolul invitat „Slobodija Odysseia, mon amour!” al companiei Bahamud Productions din Austria.

„Slobodija Odysseia, mon amour!” este un proiect derulat în cadrul programului oficial Marseille-Provence 2013 şi Kosice 2013, Capitală Culturală Europeană 2013. Spectacolul celor de la Bahamud Productions combină „mitul migrant” clasic din Odiseea lui Homer cu povești despre „eroii invizibili” ai migrației actuale într-o montare modernă ce folosește atât textul și jocul actorilor, cât și muzica live și dansul.

În 2010, președintele Franței, Nicolas Sarkozy, promotorul unor politici violente privind expulzarea romilor, a dat câteva declarații care au inflamat opinia publică și au născut controverse acide: „Refuzăm să acceptăm instalarea cartierelor sărăcăcioase, cu locuințe mizere, la porțile orașelor noastre. Aceste cartiere nu sunt demne nici de Franța, nici de idealul european”. Declarațiile lui Nicolas Sarkozy au reprezentat unul dintre punctele de pornire în conceperea spectacolului „Slobodija Odysseia, mon amour!”.

„Conţinutul muncii noastre este înrădăcinat în convingerea noastră ca Teatrul trebuie să răspundă la anumite probleme de actualitate şi să se concentreze pe întrebările arzătoare cotidiene. Noi dorim să eliberăm potenţialul creative al artiştilor şi al publicului”, au declarat organizatorii înainte de premiera spectacolului din 12 septembrie 2013.

Spectacolul urmează să fie prezentat, de asemenea, duminică, 23 martie, de la ora 19:00, la Teatrul German de Stat din Timișoara și vineri, 28 martie, de la ora 20:00, la sediul ARCUB din București. Prețul unui bilet este de 10 lei, respectiv 5 lei, cu reducere pentru elevi, studenți și pensionari.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus