Diana Pavelescu, președinta organizației Sibiu a Partidului Forța Civică, va fi pe a doua poziția, după președintele Mihai Răzvan Ungureanu, pe lista partidului la alegerile europarlamentare. Forţa Civică a depus lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare miercuri, la Biroul Electoral Central (BEC). Diana Pavelescu este urmată pe listă de prof. univ. Mihaela Nicolau. ”Mă bucur că pe această listă a noastră se află cetăţeni români cu o pregătire cu adevărat europeană, români care sunt dedicaţi idealurilor europene, membri ai partidului Forţa Civică în mare majoritate care nu au mai făcut politică până astăzi. Sunt recunoscuţi în breasla lor. Toţi candidaţii noştri au studii superioare, sunt ingineri, profesori, medici, economişti, jurnalişti reprezentând generaţia pe care partidul o reclamă înapoi în politică şi înapoi pentru interesul naţional”, a declarat preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu la depunerea listei de candidați.
El a precizat că media de vârstă a membrilor partidului care se regăsesc pe listă e de 41 de ani, informează Agerpres. ”Partidul e cu adevărat tânăr, un partid pe lista căruia nu se regăsesc nici rude, nici prieteni politici, nu avem vânători după sinecuri în străinătate, sunt absolut toţi oameni de carieră, avem şi oameni foarte tineri şi colegi mai experimentaţi, sunt toţi doritori să participe la luptă şi toţi înţeleg că această competiţie e una pentru o bună reprezentare a României în Parlamentul European şi pentru un viitor aşa cum ni-l dorim cu toţii”, a mai spus Ungureanu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Iulian
Acum 2 ore
Kokos
Acum 2 ore
Kokos
Acum 2 ore
Sparrow
Acum 2 ore
Marte-Hermanianu