Miercuri,
20.08.2025
Cer Senin
Acum
16°C

Directorul Mercedes-Benz Romania: primarul conduce un BMW? Foarte dureros!

Pentru că, la Sibiu, cei de la Mercedes-Benz au cel mai important client pe piața privată de autocare în România, directorul local al producătorului german de vehicule a venit să asiste personal la livrarea a zece autocare. Discuția cu Boris Billich, CEO și președinte al Mercedes-Benz România, a dus la neașteptate semnale pozitive: că direcția este bună, că România va crește și, implicit, nivelul de trai al oamenilor de aici.
 
Reporter: Ce înseamnă România pentru Mercedes-Benz?
Boris Billich: Avem mari așteptări, deoarece este o piață în creștere. În ciuda declinului produs de valurile crizei economice, România are și cred că va arăta creșteri importante în toate segmentele. Economia se dezvoltă și se va dezvolta într-un ritm mai mare decât în restul Europei.
 
R.: Toate aceste speranțe sunt bazate pe anumite analize?
B.B.: România a fost una din cele mai importante și puternice piețe până în 2008. În prezent, nu a fost atins nivelul de atunci pe partea de autoturisme, dar pe partea de camioane, de exemplu, suntem foarte aproape de nivelurile de dinaintea crizei. Iar faptul că aici încă avem firme de logistică foarte puternice, cu potențial, cu infrastructura care se dezvoltă aici în România arată că există potențial pentru producție. Pașii buni se fac în acest sens, iar pentru exporturi este nevoie de transporturi. Deci...
 
R.: Acum câțiva ani exista un zvon potrivit căruia Mercedes-Benz ar fi dorit să construiască la Sibiu o fabrică. Este ceva adevăr în aceste zvonuri?
B.B.: Nu pot să comentez, nu știu. De obicei, când noi decidem să realizăm o investiție, analizăm mai multe variante. Deci, poate și Sibiul, foarte posibil, a fost testat din acest punct de vedere.
 
R.: Este Atlassib clientul dumneavoastră principal în România?
B.B.: Pe piața privată, atât din punctul de vedere al duratei colaborării, cât și al volumelor tranzacțiilor, da, Atlassib este principalul nostru client. Cred că ne potrivim. În București avem un contract cu municipalitatea, mult mai mare, dar aceasta este altă piață.
 
R.: Cum vedeți faptul că primarul Sibiului conduce un BMW?
B.B.: Foarte dureros... (râde)
 
R.: Vă gândiți să îi faceți o ofertă?
B.B.: Sigur, ne dorim să-i cucerim pe toți cei care au decis, pe moment, să aleagă un alt brand. Să îi convingem fie prin oferta noastră actuală, fie cu cea aflată pe liniile de producție. Nu mai departe de zilele trecute am lansat noua clasă C și noul GLA, două mașini spectaculoase. Vom continua în această direcție și, poate, își va reconsidera decizia.
 
R.: Are vreo semnificație aparte Sibiul pentru Mercedes-Benz?
B.B.: Suntem o companie germană și, evident, Sibiul este special pentru noi. Cu investiția din Sebeș vrem să strângem legăturile cu investitorii germani din Sibiu. 
 
R.: Este o problemă pentru Mercedes-Benz starea autostrăzilor din România, lipsa unei astfel de rețele, mai precis?
B.B.: Am anunțat deja că în aprilie vom inaugura noua fabrică de cutii de viteză de la Sebeș (investiție de 238 de milioane de euro – n.r.), iar decizia noastră pentru această investiție este legată și de faptul că infrastructura rutieră din România s-a îmbunătățit în ultimii ani. Da, sunt de acord, încă mai sunt multe de făcut, dar multe au fost făcute deja, dacă ne uităm la ce era aici acum zece sau 15 ani. Tot mai multe companii din afară văd că infrastructura din România a ajuns la un nivel care le poate convinge să își realizeze planurile de extindere aici.
 
R.: Credeți că piața autoturismelor noi va mai crește?
B.B.: Trebuie să crească. În 2008, numărul mașinilor noi vândute în România a fost de aproximativ 300.000. Anul trecut, au fost 62.000 de mașini noi vândute, deci avem mult de recuperat. 20 de milioane de români cumpără tot atâtea mașini cât trei milioane de germani, ceea ce ne arată că, în viitor, aici există mult potențial, odată cu creșterea economiei și a veniturilor populației. De asemenea, din punct de vedere ecologic este important ca mașinile vechi să fie înlocuite cu unele noi, mai eficiente din punctul de vedere al propulsiei, dar și mai sigure. România are, încă, una dintre cele mai mari rate de accidente mortale din Europa, deci e de dorit să vedem cât mai multe mașini moderne și sigure.
 
R.: Ce așteaptă Mercedes-Benz de la autoritățile din România?
B.B.: În primul rând este de dorit ca situația normelor legislative să fie una predictibilă. Ori care ar fi legile luate și implementate, acest lucru să se întâmple în timp rezonabil, astfel încât afacerile să se poată plia pe noile reguli. Să nu apară surprize peste noapte. Dar, în plus, cred că în România lucrurile merg într-o direcție bună. Este surprinzător să vedem că importul de mașini vechi a crescut. Anul trecut a fost cea mai mare creștere a vehiculelor mai vechi de nouă ani aduse în România. Nu sunt chiar sigur dacă acesta este un scop al dezvoltării țării, de a aduce mașini foarte vechi din restul Europei. Poate că ar fi bine ca politicienii să privească la acest aspect. În rest, creșterea prețurilor la combustibili este o presiune pusă pe industria noastră, ne obligă să venim cu mașini cu un consum mai mic, mai prietenoase cu mediul, ceea ce și facem.
 
R.: Contează pentru un brand precum cel pe care îl reprezentați care este partidul aflat la putere?
B.B.: Atâta timp cât politicienii au o ureche deschisă și către nevoile oamenilor de afaceri și ale poporului, cu siguranță noi suntem fericiți să lucrăm cu oricine. Este întotdeauna un pic ”provocator” când sunt adoptate măsuri foarte populiste, pentru că noi suntem oameni rezonabili și ne place să lucrăm cu oameni rezonabili. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

Ciuf

Acum 11 ani

Primarul, din salariul lui de functionar public, a reusit sa-si cumpere un BMW. Nu vrea, oare, sa ne zica si noua reteta succesului?
Raspunde

marginean

Acum 11 ani

inlocuiti Mercedes cu cosciuge si interviul e la fel de valabil! Cresterea economica vine de la D-zeu, cate o lumanare dumineca si bunastarea te asteapta acasa. Toti vor sa va scoata banii din buzunar , pana la Mercedes trebuie sa ai un venit sigur, o locuinta decenta, un viitor cat de cat perevizibil sau sa furi si sa inseli gen Carabulea.
Raspunde

joseph

Acum 11 ani

1, unde ai citit tu că și-a cumpărat un bmw? Acolo scrie: conduce un bmw. Asta nu că nu și-ar putea permite să-și cumpere unul...
Raspunde

CHIOLHANNIS SERIA 7

Acum 11 ani

La cât a sifonat și escrocat din banii sibienilor nomal că și-ar putea cumpăra sasul 20 de beemveuri,nu numai unul!!!!!
Raspunde

SIBIANUL

Acum 11 ani

Vedeti ce masini conduc Oprescu , Vanghele etc.... Si nu uitati Londra la peste 8 milioane de locuitori are 1 primar Bucurestiul la 2 milioane are 6 primari+ 1 primar general +6 consili de sector +1consiliu general.Acolo da salarii de la buget !!!Sa nu mai vorbim de parlamentari unde avem mai multi ca federatia rusa si tot BUGETARI si TACETI ...
Raspunde

...

Acum 11 ani

si caraboulea ce are? nu tot bmw? auriu...
Raspunde

@6

Acum 11 ani

lasă-l amice pe Caraboulea că ăla nu este bugetar fost profesor amărât ca johannis-sens unic,ăla e hoț cu acte-n (ne)regulă,ăla la câți bani a făcut pe spinarea șoferilor poa să-și ia bugatti veyron,să se dea cu el prin curte pe la mititica:))))
Raspunde

@7.

Acum 11 ani

Ti-e ciuda, asa-i?
Raspunde

telu

Acum 11 ani

bai ciuf bun nume tiai tras esti un mare ciuf ,ba daca primaru fura cit spui tu ca a furat acum il vedeai la pripon cine crezi ca il apara de voi sacalilor ,ba mai lasati folcloru asta cu toti fura ,se vede ca sunteti fosti comunisti ,asa faceau si aia cind se facea sedinte de bilant economic ,pe totiii baga in aceasi oala toti erau buni dar tot adata erau si rai de cind se incheia sedintele de productiei nu stiai care este bun s-au rau ,la cit venin aveti in voi frustratilor lati minca pe ,johannis cu***cu tot ,mai schimbati placa cu sensuri si giratori dute ba la tine la pasune daca nuti convine s-a circuli civilizat ,s-au esti un din aia care pe timpul lui ceasca ,circulai cu GIROFAR SI PE CONTRA-SENS ba daca nu facea acest sistem se bloca orasu acum la peste 300 000 de masini cite are sibiul ,mai si gindeste ca dupa cit vad ti capul ca acoperis ,imi inchipui de ajunjeai tu primar ce eram acuma o localitate oarecare in care nu se intimpla nimic sifonarule si detractor frustrat
Raspunde

david

Acum 11 ani

Cum apare un articol in legatura cu primarul,apar imediat si ROGOJINILE.
Raspunde

@7

Acum 11 ani

pai despre caraboulea era vorba in articol. firma lui a cumparat 10 autocare mercedes. si el are bmw. la asta ma refeream. acum ai inteles?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus