Lansată la începutul lunii octombrie 2013, campania prin care un grup de ong-uri împreună cu Direcţia Judeţeană de Cultură Sibiu fac presiune asupra autorităţilor locale şi naţionale să rezolve problema proprietăţii liniei de mocăniţă de pe Valea Hârtibaciului, a fost premiată la Gala Premiilor Participării Publice de la Bucureşti.
Pentru această ediţie a Galei au intrat în jurizare 56 de poveşti de participare publică iniţiate de cetăţeni, organizaţii şi instituţii publice din majoritatea judeţelor ţării. Şi anul acesta, cei care s-au înscris la Gală au demonstrat că se poate ca simpli cetăţeni să intervină în decizii publice, pentru a rezolva diverse probleme cu care se confruntă comunităţile lor. Campaniile pe care le-au iniţiat au avut impact pentru categorii largi de cetăţeni, în domenii de interes pentru noi toţi: educaţie şi drepturile omului, protecţia mediului, sănătate, servicii sociale, dezvoltare rurală şi urbană, protecţia patrimoniului, cultură etc.
Premiul primit de proiectul sibian a fost denumit simbolic “Mocăniţa de la capătul tunelului“ fiind ridicat de Mihai Blotor (preşedintele Asociaţiei Prietenii Mocăniţei), Răzvan Pop (directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Sibiu) şi Voichiţa Dragomir (coordonator Asociaţia Mioritics). Vă reamintim că această campanie pentru Mocăniţă a strâns peste 8000 de persoane care au semnat petiţia, 11 evenimente de informare au fost desfăşurate de către voluntari, peste 400 de copii au participat la concursul “Mocăniţa noastră”, Ioan Gyuri Pascu a venit special la Sibiu pentru un concert de suflet şi peste 80 de articole despre campanie au apărut în presa locală, naţională precum şi în Germania şi Marea Britanie.
Pe tot parcursul anului 2014 vor fi numeroase acţiuni cu voluntarii români şi străini de reparaţie la linie dar şi activităţi educative împreună cu noile cluburi “Prietenii Mocăniţei” înfiinţate în şcolile de pe Valea Hârtibaciului. Consorţiul format din Primăriile pe teritoriul cărora trece linia a hotărât de asemenea ca începând de anul acesta data de 27 septembrie să fie sărbătorită anual ca “Ziua Mocăniţei”. Pentru sărbătoarea de anul acesta Asociaţia Prietenii Mocăniţei pregăteşte o reuniune a pasionaţilor de trenuri istorice şi locomotive cu aburi (“aburoase”).
Acest proiect a fost implementat de Asociaţia Prietenii Mocăniţei în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sibiu, GAL Microregiunea Hârtibaciu, Consorţiul pentru Dezvoltare Interregională Sibiu – Agnita, Asociaţia Mioritics, Asociaţia Monumentum şi Asociaţia Hosman Durabil cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Campania aduce în discuţie contextul şi rolul repunerii în circulaţie a mocăniţei în Valea Hârtibaciului şi prezentarea beneficiilor la nivel regional şi local a acţiunilor ce urmează a fi întreprinse.
Foto: Bogdan Baraghin
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Raiffeisen Bank , Valea Hartibaciului , Asociației Prietenii Mocăniței , Razvan Pop , marea britanie , Microregiunea Hârtibaciu , Ioan Gyuri Pascu , Asociaţia Monumentum , Direcției Județene , Mihai Blotor , Agricultură Sibiu , Direcția Județeană , Civil Society , Asociatia Prietenii Mocanitei , Aeronamic Eastern Europe , Dezvoltarea Societății Civile , Asociaţia Mioritics , Asociaţia Hosman Durabil , Bogdan Baraghin , Dezvoltare Interregională Sibi , Gala Premiilor Participării Pu , Inovare Civică , Voichiţa Dragomir , Ziua Mocăniţei
Vizualizari: 1074


Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Gelu
Acum 11 ore
Lucian
Acum 11 ore
Emil
Acum 11 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 11 ore
Emil