Luni,
27.10.2025
Partial Noros
Acum
13°C

Ponta: Foarte curand, aeroportul din Sibiu va fi aeroport Schengen

Premierul Victor Ponta a participat ieri, la Sebeș, la inaugurarea lucrărilor noii fabrici Daimler, ocazie cu care a declarat și că Aeroportul Internațional Sibiu va deveni aeroport Schengen în scurt timp.

 "Referitor la ceea ce-i de făcut în viitor, eu cred că investitorii din România nu sunt interesaţi atât de mult de viaţa politică internă, ci de ceea ce face România pentru a sprijini investiţiile. M-am angajat, în numele Guvernului şi pe baza a ceea ce domnul Şova a prezentat, că în 2015 de aici, de la poarta fabricii din Sebeş, până la graniţa cu Ungaria se va merge pe autostradă şi asta e important pentru dânşii. M-am angajat uitându-mă spre domnul ambasador (ambasadorul Germaniei - n.r.) că foarte curând şi aeroportul din Sibiu şi cel din Timişoara vor fi aeroporturi Schengen şi asta iarăşi cred că e important pentru dânşii. M-am angajat în faţa Parlamentului României că toate contribuţiile de asigurări sociale la angajator vor fi reduse cu cinci puncte procentuale şi asta cred că este un lucru important pentru toţi cei care investesc în România. Şi m-am mai angajat că orice investitor serios, aşa cum este Daimler, va avea din partea Guvernului acelaşi sprijin pe care l-au avut şi dânşii: ajutor de stat, bariere administrative şi asta iarăşi cred că este important", a declarat Ponta, în cadrul unei conferințe de presă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

20 comentarii

uau

Acum 11 ani

uau acum s-a vedeti iasoveni disperati cind ca s-a se duca in europa fara s-ai caute pe la pasapoarte trebuie s-a dea o fuga pina la sibiu cum faceau acum vreo 7 ani cozi la consulat s-a scape de saracia in care ia bagat cripto -comunisti ,e normal s-a fie asa doar le vom fi capitala si vor veni cu jalba in protap sa-si rezolve problemele pe care la ei la tara [iasov ] nu le au
Raspunde

@1

Acum 11 ani

Poate asa o sa fie ceva zboruri de pe sibiu ca sibienii saracii nu prea au bani sa mearga cu avionu\'.Ei mai mult cu atlassib. Cat despre capitala.....daca si acum mai speri dupa ce toate deconcentratele sunt la brasov....inseamna ca este tare prost. Adica esti sibian get beget
Raspunde

@ 2 @ 1

Acum 11 ani

in primul rand invatati sa vorbiti/scrieti...apoi cautati sa va dati cu parerea sau altele...@2 de ce jignesti oamenii?asa ai fost educat?bravo..
Raspunde

joseph

Acum 11 ani

2, sibienii get beget o să meargă pe autostrăzi înspre vest și înspre sud, pentru că autostrada Sibiu - Pitești se va face înaintea celei către Brașov. Și colac peste pupăza o să mai și zboare cu avioanele spre Europa. Deconcentratele alea nu înseamnă nimic în epoca internetului, pot să fie și la Cucuieţii din Deal.
Raspunde

@joseph

Acum 11 ani

Eu speram ca nu esti chiar asa de bou.....dar se pare ca ai ajuns la nivelul lui uau....adica voi idiotii de sibieni...asa ati inteles din vorbele baciului Ponta....ca numai Aeroportul Sibiu va intra in Schenghen nu si H Coanda sau Cluj sau Timisoara sau Tulcea sau Craiova? Cum naiba a adunat o mare de prostalai acolo la voi nu stiu...dar un studiu sociologic trebuie facut..ca prea sunteti idioti, sicer mereti mai la doctor ca 5ceva este... Doamne multi boi avem la Sighii Asadarve cum crezi tu...se face Pitesti Sibiu intr -un an , o sa mute toate zborurile de la Cluj si Bucuresti la Sibiu....Sibiul devine oras, si o sa scada semnificativ numarul de handicapati....hahahahaha......noroc ca sunt3ti putini ca de prosti sunteti destul de tare
Raspunde

@2

Acum 11 ani

tu esti frustrat rau baiete..cum iti permiti sa faci o asemenea afirmatie...\"idiotii de sibieni\"???pentru ce ne dai tuturor apelativul asta??...inseamna ca la voi e mama nesimtirii si a frustrarii BA...mars de aici daca nu stii sa vb frumos!!!desteptilor..marilor...chiparosilor..iasovenilor!
Raspunde

@6

Acum 11 ani

Simplu baiete...dupa comentariile voastre de aici se vede ca sunteti idioti...noroc ca sunteti putini...daca voi asta ati inteles ca in Romania numai Sibiu va avea aeroport Schenghen si aveti toti orgasm mediatic....sunteti idioti asta e nu ai ce sa faci
Raspunde

@7

Acum 11 ani

scuza-ma dar esti bou in continuare...ti se pare ca am zis eu ceva ciudat in comentarii??si ghici...sunt sibian:)deci,de ce ma faci idiot?...pentru unul singur,(ca ti se pare tie) toti sibienii sunt idioti?...esti bata clei de prost...du-te tare...ti-ai dat cu firma in cap...
Raspunde

@7

Acum 11 ani

la prima vedere esti dus cu pluta rau....daca as gandi ca tine....as zice ca toti aia de acolo sunteti asa...e corect oare??:)..jjeett de aici....
Raspunde

stopfracturare

Acum 11 ani

Duminica, 6 aprilie, ora 16, Piata Mare, Sibiu! <strong>Ziua Nationala ANTI-Fracturare hidraulica.</strong> Event Facebok: facebook.com/events/272826889545175 Cititi, nu va lasati manipulati! Nu aveti voie sa fiti impasibili la otravirea Romaniei!
Raspunde

joseph

Acum 11 ani

5, ce anume din ce am scris eu acolo ți-a trezit bănuiala că eu aș fi înțeles că numai aeroportul din Sibiu...blablabla, ce mai aiurezi tu pe-acolo? Și te rog să mă citezi cu subiect și predicat, că dacă n-o faci, înseamnă că ești oligofren și nu ești în stare să înțelegi limba română.
Raspunde

@joseph

Acum 11 ani

Ia sa facem o analiza pe text... Sibienii get beget o sa mearga pe autostrada spre vest si spre sud....autostrada spre Pitesti o sa se faca inaintea clei spre Brasov....iar vrei sa mai pierzi un pariu..hahaha Si o sa mai zboare cu avioanele spre Europa....poate fiindca pana acum se pare ca nu zboara..sau daca cumva zboara zboara din Bucuresti si Cluj..desi eu personal cred ca fiind niste ciobaninscapatati nu zboara...dovada e numarul de pasageri de pe aeroportul falit platit de toti romanii.. Daca il faceau din saracia lor era ok , dar asa facut din banii fraierilor de moldoveni ca sa gudure fudulia sarantocilor de sibieni.. Asta cu deconcentratele apartinebamicului tau analfabet asa ca nu o comentez.. Vezi ca brasovenii nu zboara din Sibiu ca nu au unde ..si de aia Otp si recent Blueair..au pus curse directe spre aeroport cu garantareacplecarii ...inseamna ca din zona se zboara.. Si nu te straduii cu Ip finderul ca omsa te sochezi... E acestea fiind intelese ....vezi de ce va zic idioti( eu nu va fac idioti ...ca v-a facut mamam voastra) eu doar va zic ..HOWGH
Raspunde

@11

Acum 11 ani

joseph tată,nici măcar azi nu ți-a dat săsălăul șef liber???acum te-ai apucat din nou de ceartă cu iașovenii???vezi că,cu toată ”deșteptăciunea”ta închipuită te fac varză ăia .....hi hi hi hi.....caraghiosuleeeee.....
Raspunde

joseph

Acum 11 ani

Mda, deci nu ești în stare să dovedești. Rămâne cum am stabilit. Pariu n-am pierdut nici unul, din contră, l-am câștigat. Autostrada Sibiu Pitești se va face înaintea celei înspre Brașov. Ia și citește plan masterul CE. Pe unde te afli, să fii sănătos. Și călăre și pe jos.
Raspunde

a

Acum 11 ani

shoot yourself iasoveanule..
Raspunde

da

Acum 11 ani

Vai de neamul tau ala de la 1. pune mana pe carte prostovanule!
Raspunde

@joseph

Acum 11 ani

Daca ai de gand sa postezi strict pentru sibienin, treaba ta..ei nu prea inteleg sau nu prea se inteleg decat cu oile.. Masterplan Ce nu exista...ar trebui sa existe cel al Romaniei( nici macr al guvernului Ponta) ..ma indoiesc ca l -ai vazut tu. Draftul vazut de mine si care contine analizele de trafic recente si directiile de dezvoltare pentru urmatorii 20 de ani o sa iti aduca niste surprize maricele...vorba poetului nascut in Alba si care din cauza sistemului slab de invatamant din Sibiu a venit la studii in Brasov..\"Vei plange mult\"... Deci , fa exercitii din astea de pseudocompetenta cu analfabetii tai de acasa..si lasa-i pe altii sa judece pentru voi...ca VOI LA OI si atat!
Raspunde

BBG

Acum 11 ani

Ma bucur ca T.Sfatului este citit online si de altii in afara de noi sibienii,chiar daca de multe ori le cam da invidia pe afara....
Raspunde

sibian

Acum 11 ani

Are dreptate d-l priministru, vedeti cate promisiuni a realizat, ba mai mult a inventariat toti stalpii si a introdus taxa pe stalp care se va regasi in pretul la energie. A introdus acciza suplimentara la carburant astfel incat consumatorul de rand persoana fizica sa plateasca cu vreo 40 de bani/litru mai mult, ,,,,,,,,si multe alte realizari. In total a introdus vreo 35 de noi taxe si impozite etc
Raspunde

vasiladi

Acum 11 ani

pentru ca sa aia eroport schengen iti trebuie si curse externe in ue nu numai munich,munchen,viana,viena, si iar munchen(cit va circula sibiu londra cu wizz greu de anticipat)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus