Lucrări de câteva zeci de milioane de lei vor deveni, din vara acestui an, o nouă piață pentru constructori, odată cu încheierea contractului dintre Primărie și DPC. Sumele nu sunt deloc de neglijat: în ultimii nouă ani, pentru lucrările de reparații și întreținere a drumurilor, Consiliul Local Sibiu a alocat peste 197 de milioane de lei.
În 8 iunie 2014, contractul de concesiune a lucrărilor de întreținere și reparații a străzilor, alături de cele pentru siguranța circulației încetează prin alegerea la termen. În 1999, contractul a fost încredințat de Consiliul local Sibiu societății Drumuri și Prestări Construcții, societate al cărei unic acționar este tot CL Sibiu. La începutul fiecărui an, același Consiliu local aproba și încheierea de acte adiționale prin care erau alocate sumele destinate lucrărilor pe care DPC să le execute. În ianuarie acesta, ultimul act adițional pentru ”valoarea serviciilor și lucrărilor care se vor concesiona în anul 2014, conform contractului de concesiune nr. 69/1999” prevede o sumă de 32 de milioane de lei. Evident, pe parcursul anului, aceste sume au fost rectificate dacă a fost necesar.
Până în 2012, inclusiv, tot prin act adițional adoptat la început de an, societății DPC i-au mai fost alocate și o serie de lucrări de investiții. Astfel au fost alocate fonduri pentru lucrări care pornesc de la viabilizarea Zonei Industriale Vest, a cartierului Tilișca sau Ștrand și până la pista pentru role, amenajarea de parcări, montare de bariere în centrul istoric sau modernizarea unor străzi din aceeași zonă istorică. Cele mai mari sume pentru întreținerea străzilor și pentru siguranța circulației au fost alocate în 2012 – 35 de milioane de lei. În 2008, în schimb, lucrările de investiții încredințate celor de la DPC au depășit valoarea lucrărilor de reparații și întreținere (21,6 milioane de lei, față de 16,2 milioane de lei).
Achiziții, achiziții
Fără un contract cadru pentru întreținerea și reparația străzilor, administrația locală va lansa o serie de proceduri de achiziție publică, arată primarul Klaus Johannis. ”Ar fi existat posibilitatea să ne pregătim pentru o nouă licitație, de la zero, pentru un contract de concesiune. Acest lucru, pentru momentul de față, nu ni se pare oportun. Preferăm pentru această etapă - vom vedea dacă merge mai bine – să licităm pachete de lucrări și să nu concesionăm toate lucrările de reparații. În acest fel vom licita pachete întregi cu refacerea stratului asfaltic, înlocuit borduri și așa mai departe, alt pachet va fi probabil marcaje rutiere, alt pachet care probabil va fi licitat este întreținerea semafoarelor și a semnelor de circulație și așa mai departe. Credem că este o variantă care trebuie încercată”, a declarat primarul pentru Antena 1 Sibiu.
Potrivit legislației în vigoare, contractele de lucrări cu o valoare sub 100.000 de euro pot fi atribuite prin achiziție directă, doar pentru cele care depășesc această valoare fiind impuse proceduri de cereri de ofertă.
Ce spun constructorii?
Conducerea DPC a anunțat că reorganizarea societății va fi astfel făcută încât să poată participa cu succes la procedurile de achiziție publică. Însă și reprezentanții companiilor private din domeniul construcțiilor văd noi oportunități din vara acestui an. ”Este o piață nouă, pe care ne vom întâlni cu DPC, care nu era până acum un concurent, dar va deveni. Este o piață interesantă la care nu am avut acces până acum și, evident, o oportunitate pentru noi”, declară Ovidiu Simen, directorul regional al Geiger.
Reprezentanții celor mai importante companii sibiene în relația cu autoritățile, este vorba de Construcții SA – Sinecon SA, arată încă că noile lucrări impun și noi cerințe constructorilor interesați. ”Este un lucru bun pentru firmele cu capital privat, dar este o mare provocare pentru acestea. În acest domeniu, dacă firma nu reacționează imediat la soluționarea și rezolvarea problemelor, toată lumea se inflamează și, sigur, toate ajung la Primărie. Iar Primăria reacționează: fie îți faci treaba, fie pleci!”, atrage atenția Ioan Tușinean, președintele Consiliului de administrație al Construcții SA.
Alți constructori sunt de părere, însă, că tot varianta unui contract-cadru va fi mai bună. ”Este mai util, din punctul meu de vedere, așa. Printr-un contract cadru se pot impune niște criterii și să spui firmei care a câștigat acel contract «de mâine te apuci de strada respectivă, repar-o și adu-o la o stare circulabilă»”, arată un constructor al cărui nume a cerut să nu fie făcut public. El este de părere că procedurile de achiziție publică pentru fiecare lucrare ar putea încetini reparațiile.
An |
Întreținere și reparații străzi și siguranța circulației |
Lucrări de investiții |
2006 |
17,16 |
12,54 |
2007 |
19,6 |
12,81 |
2008 |
16,2 |
21,69 |
2009 |
19,9 |
10,81 |
2010 |
8,8 |
1,78 |
2011 |
15,5 |
3,83 |
2012 |
35 |
0,89 |
2013 |
33,3 |
0 |
2014 |
32 |
0 |
Sursa: Actele adiționale adoptate de Consiliul Local la începutul fiecărui an
Notă: Sumele sunt exprimate în milioane de lei
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliul Local , Klaus Johannis , Consiliul Local Sibiu , Prestări Construcții , Zonei Industriale Vest , Ovidiu Simen , Ioan Tuşineanu , Iar Primăria Sibiu
Vizualizari: 1725
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Q
Acum 4 ore
Newman
Acum 4 ore
Ron
Acum 5 ore
Eu
Acum 5 ore
Emil