Am avut în week-end două meciuri de baschet, din playoff-ul campionatului național. Nu știu foarte precis câți bani publici primește CSU Atlassib Sibiu, dar văd cât de multe teme, care în mod normal ar fi trebuit rezolvate de politic, reușește să le rezolve un club de provincie. Să le luăm pe rând.
Când ați auzit ultima oară 2.500 de oameni cântând fără CD, fără fițuici, fără boxe, ci doar din inimă imnul național al României? La ”seratele” PSD, PDL, PMP, PNL se cântă de regulă ”Internaționala”, ”Verde înrourat”, ori mai știu eu ce melodie de Champions League. Dar și ălea fără patos și doar din obligație. Nu ai cum să sădești puțină sămânță de patriotism doar cântând discursuri de Ziua Imnului, de Ziua Tricolorului și de Ziua Prefectului. Nu rezolvi nimic cu mese rotunde, tabere de vară cu politruci și excursii la mănăstiri cu băi de mulțime incluse. Rezolvi investind, promovând competiții adevărate, reale, în care se cântă imnul înaintea fiecărui meci. Și nu mai devine o obligație, ci o datorie. E drept, în timp.
Când ați auzit ultima oară de un program al Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în care să se promoveze participarea copiilor la competiții sportive? Știu doar că vroiau să scoată orele de sport și să le înmulțească pe cele de religie. Sau poate greșesc eu. Anul trecut s-a anunțat că se dorește dublarea orelor de sport, dar până acum nu s-a mișcat nimic în acest sens. În Sibiu există un club privat de baschet pentru copii și altul de baby-baschet ce funcționează pe lângă CSU. În consecință, la meciurile celor mari e plin de țânci. Și nu e unul care să nu știe ce-i ăla ”slam-dunk”.
Și cei care vor să rezolve problema Ținutului Secuiesc pot învăța câte ceva. Clujeanul Kuti Nandor, că tot a fost în vizită în Sibiu, în week-end, nu știa o vorbă în limba română, până acum câțiva ani. Născut, crescut în România, în Sfântul Gheorghe, Kuti a învățat limba română la Cluj, cu echipa Universității. Și politrucii încă se mai căznesc dacă ar fi bine sau rău să existe un steag secuiesc arborat pe primărie. Asta e important? Treziți-vă! Poate ar trebui să comande șeful de galerie, oricare ar fi el: ”toată țara, în picioare!”
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe
Instagram /
Facebook /
YouTube
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Carcotel
Acum 1 oră
Carcotel
Acum 1 oră
Bebe
Acum 1 oră
Claudiu
Acum 1 oră
Kokos