Marţi,
08.10.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Ziua pacii istorice la Consiliul Judetean

Ion Ariton și Ioan Cindrea, Constantin Cotora și Nicolae Nan, Cornel Bucur și Martin Bottesch. Cu toții s-au întâlnit să se felicite în cadru organizat, la Sala Thalia, după ani de luptă politică, într-o ședință festivă a Consiliului Județean, la împlinirea a 22 de ani de când funcționează sub acest nume. Din cele câteva sute de consilieri județeni aleși din 1992 încoace, maxim o sută au venit la evenimentul care a consfințit ziua de 30 aprilie, Ziua Consiliului Județean. Singurul punct al ordinii de zi a ședinței, consfințirea Zilei Consiliului Județean a fost votat de cei 20 de consilieri prezenți, azi, la Sala Thalia.  Restul s-au aflat în campanie electorală sau au boicotat evenimentul (consilierii PDL). 
După intonarea imnului național și după scurta rugăciune la care a contribuit și ÎPS Laurențiu Streza, președintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, le-a dat ocazia foștilor președinți, aflați în viață, să le vorbească foștilor colegi. Nu înainte de a păstra un moment de reculegere în memoria foștilor președinți Romeo Trif și Eftimie Costeiu, dar și a celorlalți consilieri, decedați între timp. 
Președintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, a vorbit despre conducătorii care ”au știut foarte bine să miște lucrurile și să realizee lucruri importante pentru cetățenii județului Sibiu”. ”Menirea CJ Sibiu este de a asigura servicii de interes județean și de a asigura resursele pe care legea le pune la dispoziție în vederea realizării acestor lucruri de extremă importanță”, a spus de la tribună Cindrea. 
Nicolae Nan, președinte al CJ Sibiu în mandatul 1996-2000 a atras atenția mass-mediei să vorbească mai mult despre lucrurile bune care se petrec în județ. ”Dacă comparăm cu ce a fost în 1990 și ce e acum, în județ, e diferență enormă. Poate noi nu ne dăm seama, stând toată ziua împreună cu cetățenii de acolo, dar vin străinii și spun ”ați progresat extraordinar”! Și aici leg o paranteză cu presa, prea puțin se scrie de realizările din fiecare localitate a noastră. Eu am copilărit în Cinsădie, am făcut liceul acolo. Eu, când mă duc acum acolo, sunt mândru că am trăit acolo. E extraordinar”, a spus Nan. 
Un alt fost președinte, Constantin Morar, a vorbit cu alte cuvinte despre aceeași temă. ”Administrativul Consiliului Județean, administrativul primăriilor ar trebui să vorbească mult mai mult despre ceea ce fac, oamenii trebuie conștientizați cu activitățile pe care le desfășoară”, a spus Morar, explicând că a întrebat la un moment dat 20 de elevi dacă știu ce este Consiliul Județean, iar dintre aceștia doar patru știau.
Martin Bottesch, singurul președinte ales în două mandate, după cum a observat Cindrea, a amintit de caietul în care este trecută componența consiliilor județene. ”Am observat o evoluție numerică, în primul rînd, de la un consiliu de 39 de consilier câți erau în 1992, la 32 de consilieri, câți sunt acum, de când președintele a fost ales nominal. Am observat și o evoluție a numărului de partide reprezentate în Consiliul Județean Sibiu. Dacă la sfârșitul anilor 90 au fost peste 20 de partide reprezentate, după introducerea pragului de 5% a scăzut foarte mult și a ajuns la patru”, a comentat Bottesch.
ÎPS laurențiu Streza a făcut un ”apel puternic și susținut”, pentru ca în Constituția țării să rămână scris că ”familia este compusă din bărbat și familie, cu rolul de a naște prunci”. 
Spre finalul întâlnirii, au luat cuvântul primul președinte al forului județului, după revoluție, scriitorul Mircea Tomuș, care a povestit atmosfera din anii 90, dar și Corneliu Bucur, care l-a obligat pe Cindrea să-și ia angajamentul ca Muzeul ASTRA să primească înapoi clădirea în care funcționează acum un corp al Bibliotecii județene. Președintele CJ l-a informat pe Bucur că cererea lui se află în discuții în comisiile Consiliului. După discursuri, toți cei prezenți au primit diplome. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

alzara

Acum 10 ani

Primul presedinte al CPUJ (pomenit drept...CPUN -judetean) a fost \"numit \" dupã ce a fost \"solicitat \" de o patrulã militarã ...Restul e istoria pe care o trãim. Cam asa a scri Iliescu istoria. Depinde de noi ce facem mai departe. Sa fim sinceri, lui nu i -a iesit ce si -a dorit in 1990 .De fapt drumul schitat de opozitia din Duminica Orbului este cel revendicat azi de toti politicienii...Ineresant de reamintit ce promovau ei atunci ...
Raspunde

vasalie

Acum 10 ani

si de marile proiecte ,spitalu regional ,dezvoltarea statiunilor turistice si nu putine [bilea ,paltinisi ,valea hirtibaciului cu multele biserici fortificate+lreabilitarea liniei inguste sibiu- agnita -sighisoara s-a vezi turisti de aia cu euroi nu cu zdentuiti nostri de roni si cite o adunare in mijlocu satulu i la o tacana de miel si buluz cu brnza si in final ciote si plinsete de dor de tara
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus