Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Se marita Angelina! Cu Brad...

Angelina Jolie a confirmat, miercuri, că se va căsători cu Brad Pitt, "aşa cum este prevăzut", într-un interviu acordat cotidianului francez Le Parisien, relansând astfel zvonurile despre o apropiată ceremonie organizată în castelul pe care cuplul îl deţine în sudul Franţei.

"Suntem în continuare logodiţi, dar acesta (căsătoria) este un proiect la care ne gândim", a declarat actriţa americană, care a anunţat, de asemenea, că intenţionează să joace din nou într-un film alături de viitorul ei soţ.

"Am scris scenariul pentru un film în care Brad şi eu vom împărţi afişul. Ne gândim mult la acest proiect", a spus aceasta.

Cuplul Jolie-Pitt deţine proprietatea Miraval, în sudul Franţei, unde petrece o bună parte a anului şi produce un sortiment de vin rosé. "Ne simţim deja puţin francezi. Copiii, chiar mai mult decât noi: ei vorbesc mai bine limba voastră decât noi", a spus Angelina Jolie, care se află în Franţa în aceste zile pentru a-şi promova noul ei film, "Maleficent", o nouă producţie a studiourilor Disney.

De mai mulţi ani, zvonurile despre "iminenta" căsătorie dintre Angelina Jolie şi Brad Pitt îi ţin în suspans pe jurnaliştii de la tabloide şi pe paparazzi, care se prezintă de fiecare dată în număr mare în jurul proprietăţii Miraval.

Sursa foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

@@@

Acum 9 ani

Parca erau certati! fiecare a facut sex cu o persoana de acelasi sex ca si ei si au iesit scantei! De fapt Anghelina a fost lesbiana candva...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus