Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu este singura unitate de învăţământ din judeţul Sibiu aflată pe lista câştigătorilor în cadrul competiţiei „Şcoala Europeană”, ediţia 2014.
Dintre cele peste 100 de şcoli din ţara înscrise, anul acesta, la cea de-a XI-a ediţie a concursului „Şcoala Europeană”, doar 65 dintre ele au obţinut un punctaj care să le asigure titlul. Printre ele s-a numărat şi Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu care s-a clasat pe locul 25 cu 147 de puncte.
Competiţia „Şcoala Europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar implicate în programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale şi constă în evaluarea calităţii şi coerenţei managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale, precum şi a impactului pe care activităţile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaţionale şi a ethosului unităţii de învăţământ, aşa cum o descriu organizatorii din cadrul Ministerului Educaţiei. Certificatul de “Şcoală Europeană” are o valabilitate de trei ani, după care unitatea care l-a deţinut poate depune o nouă candidatură.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 415
Ultimele comentarii
Acum 22 minute
Ion
Acum 31 minute
Hay Pleaca
Acum 46 minute
Emil
Acum 1 oră
Nik
Acum 1 oră
D.M.