Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
20°C

Doua sutimi l-au facut pe Ciprian Anghel Stefan noul director al CNM Astra

Comisia de concurs a Consiliului Județean Sibiu l-a desemnat ca viitor manager al Complexului Național Muzeal Astra pe Ștefan Ciprian Anghel, actualul director al Muzeului în aer liber, care face parte din CNM Astra. Potrivit anunțului publicat de autoritățile județene, Ciprian Anghel Ștefan a câștigat la doar două sutimi în fața lui Sorin Radu, profesor universitar, decan al fostei Facultăți de Istorie și Patrimoniu. Astfel, Ștefan a primit nota finală 9,02, iar profesorul Sorin Radu – 9,00.
Situația este tocmai inversă celei de după prima etapă a concursului, când proiectul de management al profesorului Radu a fost mai bine notat decât cel al lui Anghel.
La ultima probă, cea a interviului de susținere a planului de management, însă, Anghel a primit nota 8,62, față de 8,42 cu cât a fost notat Sorin Radu. Acesta din urmă mai poate contesta rezultatul concursului în termen de două zile lucrătoare.
” Nu pot să fiu decât bucuros. Mi-am dorit din tot sufletul să continui ceea ce am început în Muzeul din Dumbravă, știu ce vreau să fac, ce am de făcut și unde să duc acest muzeu. Știu ce să fac și cu celelalte trei muzee din cadrul CNM Astra. Proiectul meu urmărește liniile etnografiei, etnologiei și valorificării patrimoniului”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan pentru Turnul Sfatului.
Viitorul director al complexului muzeal lucrează în cadrul acestuia din 2005, imediat după absolvirea Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, ca șef de promoție. De opt ani este directorul Muzeului din Dumbravă.
Oficial, Ciprian Anghel Ștefan va deveni managerul CNM Astra pe o perioadă de cinci ani după ce semnează contractul cu CJ Sibiu. Semnarea contractului trebuie să aibă loc în cel mult 30 de zile de la finalizarea concursului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

Hba

Acum 11 ani

D-nul Ciprian Stefan este, din pacate, un mare mincinos. Va spune unul care a avut de suferit direct de pe urma minciunilor lui. Pacat ca CNM Astra ajunge pe mana unui astfel de individ...
Raspunde

Nicu

Acum 11 ani

Sunt prea multe rufe murdare acolo si prea multe persoane corupte care fac murdare. bani multi, lupi tineri flamanzi. vai de capul ei cultura. De Romania numai de bine!
Raspunde

PCD

Acum 11 ani

Felicitari noului director! Mi se pare normal sa fie pareri si pro si contra. Eu una sunt foarte bucuroasa de rezultatul concursului. Cel putin in Muzeul din Dumbrava, de cand e director s-au vazut foarte multe schimbari in bine. Case noi, proiecte noi, animatii, targuri.... Felicitari si asteptam rezultate cat mai multe si cat mai bune, pentru a inchide gurile celor care au de comentat!
Raspunde

opinie sibiana

Acum 11 ani

Este cazul ca in toate institutiile publice sa patrunda curentul TANAR.Felicitari si la treaba tinere director.
Raspunde

Marcel

Acum 11 ani

Felicitari noului director!
Raspunde

un increzator

Acum 11 ani

Felicitari domnule Stefan, drumul bun pe care s-a asezat Muzeul ASTRA trebuie continuat! O functie care va onoreaza dar va si obliga sa duceti mai departe proiectele demarate. Continuati lucrurile bune, este vremea ca tinerii sa-si dovedeasca puterile. Cainii latra...
Raspunde

Lilu

Acum 11 ani

Incet, dar sigur, PSD-ul ajunge sa fie partidul stat, exact ca pe vremea lui Nastase. ORICE FUNCTIE PUBLICA SE NUMESTE DE CATRE BARONUL LOCAL...
Raspunde

Vulcu

Acum 11 ani

Oameni mici, nerealizați profesional, cu ambiți deșarte, lipsiți de scrupule, intră în politică pentru a se căpătui...
Raspunde

sibian

Acum 11 ani

daca era vorba de sustinere politica, lucrurile se rezolvau din prima etapa concursului. nu se mai astepta interviul. cat puteti fi de invidiosi! castiga unu tanar concursul, il stiti ca lucrati sau ati lucrat cu el si hop tup sa barfim. Bafta Directore!
Raspunde

relu

Acum 11 ani

daca selectia si interviu s-a facut precum angajarea pe posturi de supraveghetori la obiective e clar ca lumina zilei ,mult succes ,tu sti tu ai mai fost
Raspunde

unu

Acum 11 ani

Mda, e hilar, sau trist, fiecare cum vede lucrurile. Dar in final e vorba de um muzeu cu tot ceea ce inseamna acesta, plus destinele a sute de angajati.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus