Sâmbătă,
11.10.2025
Innorat
Acum
12°C

Restaurantul Villa. "E sofisticata, mai!"

Sunt printre cei care au suspinat când s-a răspândit vestea că se închide Casablanca, restaurantul care îi luase locul lui Tai Ji pe bulevardul Victoriei. Am suspinat pentru că dispărea cea mai bună bucătărie chinezească din Sibiu. Şi tocmai datorită acestei nostalgii, m-am grăbit să văd "care o fi treaba" cu Villa, restaurantul care s-a deschis de câteva zile în locul amintit. În mare, e la fel: renovarea prin care a trecut e doar la finisajele de interior şi mobilier. Locul arată bine înspre pretenţios, muzica e la un nivel decent, iar de apreciat este spaţiul lăsat între mese. Chiar n-ai de ce să te temi că vei răsturna cu cotul lingura vecinului.
Acum, meniul... "E sofisticată, măi", vorba cântecului. De la mâncăruri la preţuri, totul e peste media din centrul Sibiului. Exemple: caracatiţă la tigaie cu chorizo şi cartofi, prepeliţă caramelizată cu piure de cartofi şi cimbru sau cotlete de berbecuţ cu ratatouille şi sos demi-glace. Toate la preţuri de la cincizeci de lei în sus. Pentru obraji mai subţiri, cu alte cuvinte.
Era trecut de ora 16:00, mâncasem doar un sandviş de dimineaţă, aşa că am cântărit mai mult în a alege ceva care să îmi astâmpere foamea amplă. Am ales o supă cremă de usturoi şi cotletele de berbecuţ mai sus amintite, iar alături de mine – fiind însoţit – a fost comandată şi o salată Caesar.
La ora respectivă, în restaurant mai erau ocupate trei mese, cu câte două persoane fiecare. Tinerii ospătari aveau însă activitate, astfel că în timp ce aşteptam sporovăind primul fel pe mese au fost aşezate frumoase sticle pe post de ghivece. Şi cu flori. De plastic. Până la plecarea din restaurant, un alt tânăr le-a strâns de pe mese.
Cam 20 de minute a durat până să vină comanda. Ce a urmat se potriveşte expresiei "curcubeu pe cerul gurii". În farfuria de dimensiuni considerabile, dar în care mâncarea ocupă doar centrul, supa cremă părea să se piardă. Era o iluzie: aveam de a face cu o porţie consistentă, cremoasă şi foarte gustoasă. Că mâncarea e delicioasă mi-a fost confirmat şi de partea cealaltă a mesei, de unde veneau laude sincere despre salata Caesar, deşi persoana în cauză nu era nici pe jumătate la fel de înfometată ca mine.
După o astfel de supă aşteptam cu speranţe înalte felul principal. Venit rapid, tot pe acelaşi tip de farfurii largi. Entuziasmul, însă, mi-a fost temperat destul de repede, însă. Nu sunt eu mare fan al cărnii de berbecuţ, miel, oaie şi ce cum s-o mai numi, dar ştiu că atunci când e preparată cum trebuie e o carne delicioasă. Ei bine, cotletele de la Villa nu m-au prea convins. În plus, legumele erau un pic cam uleioase. Nu înseamnă că nu am mâncat tot: mi-era foame şi, în definitiv, nu aveam de a face tocmai cu un rateu. Dar, pe lângă speranţele de mai devreme...
La final, nota de plată a fost de fix 102 lei: 11 lei supa cremă, 21 de lei salata şi 58 de lei cotletele de berbecuţ. Plus câte şase lei pentru fiecare din cele două sticle de apă.
Ca o concluzie frugală: la meniul care e acolo, o singură vizită nu e de ajuns.

Tăcerea Mieilor

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 3221

Comentarii

6 comentarii

Razvan

Acum 11 ani

Si sa intelegem ca la preturile astea \"pentru obraz subtire\" tu ai mancat gratis in schimbul acestui articol, nu?
Raspunde

Turnul Sfatului

Acum 11 ani

@1. Nu. Să nu înțelegeți asta.
Raspunde

foame mare

Acum 11 ani

ne iei de prosti?TS
Raspunde

Eu

Acum 11 ani

astia de la TS te mai si platesc ca scrii sau iti dau doar banuti de buzunar sa mananci in oras?
Raspunde

sebi

Acum 11 ani

mai conteaza daca a mancat pe gratis sau nu ? eu unul nici pe gratis n-as mai manca acolo. 4 pers. 4 antreuri, 4 feluri de baza, 4 pareri, toate la fel, VARZA. se poate mult mai bine....
Raspunde

M

Acum 11 ani

Subscriu la nr. 5. Am fost si eu impreuna cu niste prieteni(2 cupluri). Din 10 portii de mancare(antreuri, feluri de baza, deserturi) comandate doar 3 au fost acceptabile. Restul fara gust sau prost gatite, vreo 2 chiar necomestibile. Servirea sub orice critica si o spun cu mana pe inima. Chiar nu pot sa inteleg cum un ospatar poate sa debaraseze o farfurie aproape neatinsa de pe masa fara sa intrebe de ce acea farfurie e inca plina. Preturile putin doar peste medie.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus