A devenit deja o ştire din categoria "actualitate" ca un deputat să fie ridicat de către procurori. Nu trece săptămână ca un director executiv, un primar sau un preşedinte de Consiliul Judeţean să nu fie ridicat în vederea audierilor, după care să fie "păstrat la răcoare" pentru alte 30 de zile. Mai nou şi judecătorii corupţi încep să ţină tot mai des prima pagină, alături de mari afacerişti. Procesele pentru fapte de corupţie s-au înmulţit şi treptat au început să intre în vizor şi personaje din palierele inferioare ale instituţiilor de stat. S-a ajuns până şi la profesorii care luau şpagă la Bac. Şi sunt convins că de la funcţionarii biroului urbanism din cadrul oricărei primării şi până la medici de familie, procurorii ar avea de lucru.
Adică de cercetat, întocmit rechizitoriu şi trimis în judecată oameni de rând, intoxicaţi de flagelul corupţie, obişnuiţi ca lucrurile să funcţioneze numai pe bază de atenţii şi intervenţii. Dornici să îşi scurteze drumul prin şpăgi, avizi să sară etape prin mici fapte de corupţie. Şi nu numai în instituţiile de stat avem de-a face cu corupţie: mai ales în marile companii, angajaţii cu putere de decizie îşi fac adesea parte. Corupţia nu este doar apanajul angajaţilor din instituţiile de stat. Din păcate este un fenomen care a înnegrit toată ţara.
Evident, este imposibil ca în poarta fiecărei instituţii să postezi un procuror. Am nădejdea că, în timp relativ scurt, deputaţii şi marii şefi ai instituţiilor de stat se vor linişti în a mai căuta îmbuibarea rapidă din funcţia publică în care s-au căţărat. Cei care nu o vor face vor ajunge, destul de repede, în atenţia SRI şi a procurorilor, cu repercusiunile de rigoare.
Dar ce facem cu oamenii de rând? Cu acea corupţie mică, dar care adunată laolaltă îmbolnăveşte viaţa de zi cu zi a acestei ţări? Cu profesorii care iau mită pentru un examen, cu medicii care acceptă atenţii, cu micul funcţionar care se lasă urnit doar dacă este stimulat şi cu alte beneficii decât cele din salariul cuvenit? Vor învăţa şi oamenii de rând ai acestei ţări să nu mai fure?
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliul Județean
Vizualizari: 202
Ultimele comentarii
Acum 52 minute
Client
Acum 52 minute
@Barosanu
Acum 58 minute
Alin
Acum 59 minute
@Newman
Acum 1 oră
Cibu