Gulyás-ul cu parola. In Piata Mare

Aveam două variante: sandvișuri Subway sau un gulyás picant. Dacă vă gândiți că m-am dus la Subway, aveți dreptate. Am ajuns, și deși erau doar vreo trei-patru inși la rând, după 10 minute de așteptare m-am răzgândit. Aveam în față toate cărnurile și zarzavaturile ce urmau să intre între feliile de pâine și brusc mi-am dat seama că parcă tot mai bun ar fi un gulyás. Am vrut să plec, dar când am ajuns în pragul ușii, am dat de ploaia mocănească și m-am întors din drum. M-am așezat iar la coadă și după ce-am văzut că pâinea, sau mă rog, baghetele, sunt puțin prăjite înainte, m-am răzgândit brusc. Am o problemă: nu-mi place pâinea prăjită. Și parcă nici chef de sandvișuri n-aveam. Un gulyás…

Așa că am luat-o încet spre Piața Mare. Pun pariu că puțini știți că pe partea cu Librăria Diverta e un mic magazin cu produse ungurești, unde se poate servi și un gulyás. Doar gulyás. Și eventual cârnați prăjiți cu muștar. Atât. 

E puțin ciudat. Intri în magazin și trebuie să-l întrebi cu un aer conspirativ pe vânzător dacă are mâncare. Se uită la tine neîncrezător și îți spune tainic să aștepți două secunde. Pleacă pe o ușă, și reapare după câteva secunde. ”Avem gulyás”, zice solemn de parcă ar vorbi de-o strofă din imnul național. Oricare ar fi el. Așa că m-am așezat afară, pentru că în interior nu sunt mese și sub o umbrelă am vegheat picăturile de ploaie. După câteva sute de mii de picături, estimate în vreo juma de ceas, a ajuns mâncarea. Prezentarea mi s-a părut drăguță: o mini-căldare roșie ce pare tocmai scoasă de pe foc. Și în ea, un dezmăț total. Cartofi, carne, ardei iuți, kapia, grași, roșii, boia, chimen, tot ce vrei și crește prin pustă. Atașat căldarii, ai și-un plic așezat tainic, de parcă-i o parolă. ”Magyar izek - eros pista”. Preparate ungurești - ardei iute, tocat. Am pus și plicul și mâncarea a devenit de povestit nepoților. Am mâncat tot, pe îndelete, și am cerut și al doilea preparat al restaurantului: cârnat cu muștar. Vă zic că e peste gulyás. Și merge la bere ca uns. Ar fi mers și-al doilea de n-aș fi fost om.

Pentru cele două preparate, la care se adaugă un suc de portocale, am plătit 25 de lei: 15 lei gulyás-ul, 5 lei sucul și 10 – cârnatul. Dacă merită? Gândiți-vă că după masa cu pricina, am ajuns în redacție și am dormit preț de vreo juma de oră. Serios. 

Locul cu pricina nu are nicio legătură cu ce găsești de obicei prin centrul Sibiului. Nu are meniu fistichiu, nu e ornat ”made in Ikea”, nici n-are pretenții de bucătărie de cinci stele. E pur și simplu un loc în care găsești o mâncare pe care ai primi-o prin Ungaria dacă ai rămâne în pană și te-ar găzdui un ungur. Și dacă omul cu pricina n-ar fi în Jobik.