Duminică,
13.10.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Johannis, prima zi in fruntea PNL

Klaus Johannis a condus astăzi delegația partidului care a purtat o nouă serie de negocieri cu democrat-liberalii. În urma întâlnirii, cele două partide au anunțat că fuziunea trebuie să se realizeze rapid, iar desemnarea candidatului unic la Preşedinţie să se facă până cel târziu la 1 august. "A fost o discuţie scurtă şi foarte bună, am reconfirmat împreună că dorim o fuziune a partidelor noastre, dorim o fuziune între PNL şi PDL, cât de repede va fi posibil acest lucru", a declarat Johannis, la finalul discuțiilor, citat de Mediafax. El a precizat că au fost convenite "comisii mixte de lucru" ale celor două partide, care să lucreze pe anumite domenii în perspectiva fuziunii.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că, începând de luni, grupurile parlamentare ale PNL şi PDL vor lucra împreună. "Vom lucra în comisii paritare, cea mai importantă de departe sarcină revine comisiei care să lucreze la Proiectul pentru România. Până la urmă, aici ne interesează alegerile prezidenţiale foarte mult, este adevărat, vom avea un singur candidat. Dar ne interesează un proiect pentru România cu care să-i convingem pe români, nu numai la alegerile prezidenţiale, dar şi în viitoarele alegeri locale şi generale şi mai ales să construim o dreaptă unită", a declarat Blaga.
Liderii PNL şi PDL s-au reunit, luni, la sediul PNL din Kiseleff, fiind a doua întâlnire între reprezentanţii celor două partide, la precedenta anunţându-se intenţia de colaborare pentru prezidenţiale şi de realizare a unei fuziuni. 
Mâine, Delegația Permanentă a PNL va decide viitorul lider interimar al partidului, după retragerea lui Crin Antonescu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

8 comentarii

fara importanta

Acum 10 ani

felicitari ,johannis,campania de tocare a inceput ,televiziunile mogulilor rosi au inceput sa-ti caute bubele negre ,dupa mazililirea lui antonescu ,slugile de la trusturile de presa ,anteni 1,2 ,3 si 4 +aia cu nasu in suflet [romania tv ,in special mascariciu de servici ala de se tot umfla in pipota pe sticla televizorului unu de i-se spune mirciuluica de ferentari [badea] a descoperit acum la antene ce sibiul este un oras mic ,ba oaie se vede mic de la inaltimea ta de pupincurust cirpa lui voiculescu si ponta ,na mai votanti lui daciana acum s-a va vad dupe ce ati pus stampila pe fata pohi ,acum ginerica si -a pus trompetisti s-a jigneasca sibiul votati la greu famila ponta +sirbu vedeti ce rude mai are fara job ca este greu de trait din salariu minim pe economie la locurile de munca cdeate de guvenu lui poanta ,puneti stampila pe neica nimeni si dupa va si persifleaza ,halal de voi tradatori ai sibiului
Raspunde

:)))

Acum 10 ani

pt impotentul de badea tot mereu sb era un sat. las\' ca e el de la oras :))) mai tineti minte 2006? \'\'da\' isi permite sibiul, un orasel cu 2 hotele mari sa fie CCE?\'\' uite ca si a permis, si inca a fost una de succes. sincer cat timp ai dusmani care te hulesc pe la toate colturile e perfect. inseamna ca au ce invidia. sa vedeti civilizatie in buc la primul festival de teatru stradal: toti tiganii din mafia parcarilor trageau de costume saracii performeri si isi bateau joc de ei. politia comunitara stirba se hlizea de pe margine impreuna cu boschetarii. intradevar europa civilizata se termina la carpati !
Raspunde

:)))

Acum 10 ani

adevarul ca din buc nu poti face oras si sudul nu-l poti civiliza, cum din fufa nu poti face doamna !...a se vedea exemplu monica gabor, bianca dragusanu si alte reprezentante ale regatului :))
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Ai dreptate, zâmbăreţule, fufele de Ardeal sunt mai stilate, ca de altfel toţi ardelenii, ce plm!
Raspunde

@1,2,3,4

Acum 10 ani

Echipa\" trei frati patati\",cei mai tari de pe TS. ;)
Raspunde

iulia

Acum 10 ani

ma bucur ca s-a adeverit ce am pariat de cativa ani Succes,sa va ajute Dumnezeu.
Raspunde

Elis

Acum 10 ani

Vad ca sunteti la curent cu emisiunile de la antene... inseamna ca-i urmariti.Cat despre \"infratirea\" liberalilor cu partidul lui Booooc....nu-i vad bine ! Imi pare rau de acest partid, singurul adevarat...care a rezistat in timp.
Raspunde

misa

Acum 10 ani

Am anticipat participarea la presidentialae a dl. Johannis dar infratirea sau coptarea cu PDL ii v-a micsora din popularitate, toti care se vor reuni sub umbrela PDL VOR AVEA DE SUFERIT, nu cred ca sibieni au uitat mitingurile si deplasarile din Piata Mare pana la Piata Rahovei, cred ca dl. JOHANNIS daca va candida ca independent fara sa fie sluga nimanui si fara datorii catre diversi corupti poate sa iasa din turul I, DAR cine ramane la Sibiu sa conduca destinele si proiectele ...........
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus