Scurta incursiune în viaţa membrilor Ansamblului Cindrelul - Junii Sibiului, dedicată aniversării a 70 de ani de la înfiinţarea ansamblului, continuă săptămâna acesta cu alţi patru dansatori şi un instrumentist.
Trei dintre cei patru membri ai familiei Tarcea dansează la Junii Sibiului de pe peste 30, respectiv 16 ani şi spun că dragostea pentru dans nu o măsoară în ani, ci în bucuria resimţită la fiecare spectacol şi la fiecare ropot de aplauze. „În 1983, când eram elevă la Liceul Industrial a venit într-o zi profesorul de limba română în clasă şi a zis că el va colabora cu maestrul Macrea la realizarea unei jiane cu elevi din liceu, pentru o serbare. Şi a spus că şi eu trebuie să dansez. Nu am vrut. Dar zis că mă lasă corigentă dacă nu vreau să merg aşa că m-am dus de frică să nu îmi strice media. Nu îmi plăceau muzica populară şi dansul. Am fost apoi la o singură repetiţie şi 31 de ani mai târziu încă dansez. Mi-a plăcut la repetiţii, am descoperit o pasiune pe care nu ştiam că o am. Şi am fost la Junii până în 1997, când am trecut la Veterani. Acum sunt inspector resurse umane la Muzeul Astra. La Veterani nu e ca la Junii, noi avem repetiţii doar miercuri şi numărul deplasărilor nu e aşa mare. Aşa că pot să îmbin această activitate plăcută, cu un job cu program normal”, povesteşte Dorina Tarcea, membră a Ansamblului Veteranii Junii Sibiului.
Dorina are doi copii, Mihai, care e violonist în ansamblul Junilor de la 14 ani şi Livia, care de 16 ani dansează pentru că zice ea „m-am îndrăgostit de joc de când aveam trei ani şi mă aducea mama cu ea la repetiţii”.
„Eu am început la șapte ani, deci acum 16 ani. Atunci mama m-a lăsat în sala de balet de la Palatul Copiilor şi acolo mi-a plăcut foarte mult, mergeam la repetiţii. Îmi plăcea mult atmosfera. În primii zece anii turneele mele erau până la Avrig şi înapoi. Apoi am intrat în ansamblu şi am început să merg cu ei în deplasări în toată ţara şi în străinătate. Ca să poţi rămâne trebuie să perseverezi, să te sacrifici, să îţi doreşti să ajungi la el mai înalt nivel, pentru că acesta e un ansamblu în care totul se face la standarde cât mai înalte, nu există «merge şi aşa», trebuie sincronizarea perfectă, trebuie ca rezultatul să fie desăvârşit”, zice Livia.
„Făceam naveta la Sibiu şi nu lipseam la nicio repetiţie”
Ioan Crăcea spune că e în ansamblu „din plăcerea de a dansa şi din dorinţa de a duce mai departe folclorul, nu din obligaţie sau pentru salariu”. „Eu sunt din Ocna Sibiului şi când eram în clasa V-a au venit la şcoală şi au făcut o preselecţie pentru a face o formaţie de dansuri în Ocna. La 13 ani, după ce a auzit că Junii Sibiului vor să facă un ansamblu de copiii, tata - văzând că îmi place să dansez - a zis «hai, mă, tată să te duc la Sibiu, să vezi dacă îţi place şi te descurci». Mă aducea în fiecare miercuri şi nu lipseam la nicio repetiţie. Am continuat să dansez, iar în 1996 am fost cu ei în China şi când ne-am întors m-au angajat, iar de atunci sunt cu ei”, spune şi Ioan Crăcea.
Sorin Ilie Rusu este un alt membru al ansamblului care la doar 29 de ani are deja 16 ani vechime ca dansator. Şi el a început tot din pasiune şi a rămas la Junii din acelaşi motiv. „Am mers din propria iniţiativă să mă înscriu cu un coleg de clasă. Am început la Pepiniera Junii, apoi după cinci ani am avansat la Ceata Junii Sibiului. În 2004 am fost angajat la Junii Sibiului cu ajutorul doamnei Silvia Macrea. Îmi place mult aici, în primul rând pentru relaţia extraordinară cu colectivul, dar îmi plac mult şi turneele şi muzica. Muzica e slăbiciunea mea”, povesteşte, zâmbind, Sorin.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Muzeul Astra , Ocna Sibiului , Junii Sibiului , Palatul Copiilor Sibiu , Silvia Macrea , Ansamblului Veteranii Junii Si , Ceata Junii Sibiului , Dorina Tarcea , Liceul Industrial , La Veterani , Pepiniera Junii , Ansamblului Cindrelul , Sorin Ilie Rusu , Ioan Crăcea
Vizualizari: 3228
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Willy
Acum 8 ore
John Doe
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
Q