Președintele grupului Con-A, construit în jurul uneia dintre cele mai mari firme de construcții din România cu capital exclusiv autohton, crede că – în acest moment – coalizarea forțelor de dreapta în jurul candidaturii lui Klaus Johannis la președinție este cea mai potrivită soluție politică pentru țara noastră. La solicitarea Turnul Sfatului, Mircea Bulboacă, a făcut o radiografie a așteptărilor mediului economic românesc de la cei care vor prelua conducerea țării din această toamnă. Printre aceștia aflându-se – posibil – și primarul Sibiului, Klaus Johannis, creditat cu mari șanse pentru postura de candidat al dreptei la Președinția României.
”În această perioadă de criză economică și socială prin care trece România, și de altfel și alte state, consider că pentru evoluția țării, pentru creșterea economică și din acest stadiu și a bunăstării populației, cea mai potrivită ar fi o conducere politică ce să ia măsuri curajoase de dreapta. Aceste măsuri nu pot fi luate decât de politicieni cu vederi liberale, care cunosc mersul economiei de piață și care au experiență în administrație, fie ea publică sau privată”, arată Mircea Bulboacă.
El consideră că, în acest moment, lipsa de noi locuri de muncă este cea mai mare problemă socială a României. Rezolvarea acestei situații stă – în opinia lui Bulboacă – ”în scăderea taxelor pe forța de muncă, reducerea TVA, chiar reducerea impozitului pe profit, reducerea cheltuielilor cu funcționarea statului, o mai bună administrare a sistemului de sănătate și a învățământului care să economisească resursele pentru a fi reinvestite, realizarea de investiții eficiente ale statului, precum și o mai bună colectare a impozitelor”. Adică, măsuri de natură liberală.
Ce nu e bine
În actualul context mioritic, Mircea Bulboacă remarcă la capitolul ”aspecte negative” introducerea de noi taxe și impozite și schimbarea permanentă a regulilor și legilor. "Un plan de afaceri ce implică investiții serioase se face pe șapte, zece ani. Din acest motiv este nevoie de stabilitate legislativă; instabilitatea este benefică doar pentru speculanți", susţine Mircea Bulboacă, care arată că toţi investitorii îşi doresc predictibilitate.
"La fel ca un om bun de afaceri și România trebuie să realizeze investiții pe baza unor planuri pe termen lung, de cel puțin zece, cincisprezece ani, care să nu se schimbe de la o guvernare la alta. Aceste planuri de dezvoltare prin investiții a României trebuie să fie însușite de întreaga clasă politică pe care să le aplice cu continuitate, fără schimbări majore", mai spune omul de afaceri în vârstă de 59 de ani.
Priorităţile economiei
Pentru Mircea Bulboacă, autorităţile publice trebuie să respecte planurile de dezvoltare construite pe priorităţi clare. "Consider că aceste planuri trebuie ar trebui să includă ca ordine de priorități construcția de autostrăzi, canale de irigații, amenajări hidrografice, căi de transport feroviare, stimularea producției de energie, în special a celei «verzi»".
"Pot spune ca scurtă concluzie că îmi doresc o țară mai bună pentru generațiile de tineri care vin din urmă: îmi doresc din tot sufletul ca nepoții mei să trăiască într-o Românie liberă, demnă, prosperă, curată, sigură, cu perspectiva unui viitor bun pentru ei și pentru întreg poporul român", Mircea Bulboacă
Despre Klaus Johannis
Adept al politicilor de dreapta, Bulboacă militează pentru unificarea partidelor de centru şi centru-dreapta sub conducerea lui Klaus Johannis, actualul primar al Sibiului şi preşedinte interimar al PNL Sibiu. "Domnia sa este un bun administrator, cu o viziune clară despre dezvoltarea economică, socială și culturală a României, așa cum a dovedit de-a lungul celor 14 ani de la conducerea primăriei Sibiu. Îmi amintesc discuția purtată cu dl. Johannis la începutul primului mandat de primar când mi-a prezentat unul din primii investitori care voiau să vină la Sibiu. Atunci mi-a expus foarte concis planul de dezvoltare pe care dorea să îl realizeze: primul pas este acela de a dezvolta orașul din punct de vedere economic prin atragerea de investitori, în special străini, care să genereze noi locuri de muncă. Următorul pas este ca din veniturile realizate din impozitele și taxele colectate să modernizeze infrastructura orașului. Apoi o etapă firească este dezvoltarea socială și culturală a Sibiului. Și pentru că am văzut această viziune pusă în practică și dând roade la Sibiu, sunt sigur că aceste realizări ale domnului Johannis pot fi extrapolate și la nivel de țară, motiv pentru care îl susțin cu toată convingerea", explică Mircea Bulboacă. El se declară public un susţinător al candidatului Johannis din partea dreptei pentru preşedinţie, considerându-l "cel mai potrivit candidat, față de toate numele vehiculate până în prezent".
Aşteptări: iubire faţă de ţară, Justiţie independentă, pro-Germania şi SUA
"România are nevoie de o nouă viziune politică, de oameni vizionari și patrioți, care să aibă ca țel dezvoltarea pe termen lung a țării. Trebuie să ieșim din etapa actuală de stagnare și regres. Se impune stabilirea unor obiective majore și depășirea nesfârșitelor conflicte politice actuale, de sorginte dâmbovițeană, rezultate din intervențiile diverselor grupuri de interese și pierzându-se din vedere interesul național", susţine Mircea Bulboacă.
El are aşteptări "de bun simţ" de la cel care va ocupa de la finele acestui an cea mai importantă funcţie în stat: "să iubească țara și poporul român, pe care îl reprezintă; să susțină în continuare independența Justiției, pentru că fără o Justiție independentă nu mai putem discuta despre democrație și tot în această direcție, să lupte pentru separația puterilor în stat; să fie un președinte al tuturor românilor; să respecte și să promoveze valorile naționale; să nu fie pătimaș și părtinitor; să nu își expună propriile păreri în public; să cunoască opinia generală a românilor pe care îi reprezintă; în politica externă să își prezinte opiniile concis și bine documentat; să consolideze relația cu principalii parteneri europeni și în special cu Germania, dar și cu SUA; să urmărească și să susțină cu fermitate programele generale de dezvoltare a României", enumeră Mircea Bulboacă.
Cel mai important constructor
SC Con-A SRL, firma cu sediul în Şelimbăr, este cel mai important constructor din zonă şi unul dintre cei mai mari la nivel naţional. Portofoliul companiei include lucrări mari pe tot cuprinsul ţării, pornind de la fabrici, construcţii comerciale şi până la construcţii rezidenţiale sau de infrastructură. Anul trecut, firma a înregistrat venituri totale de peste 229,5 milioane de lei, în creştere cu mai bine de 11 procente faţă de 2012.
"Cred că toți românii de bună credință trebuie să lupte pentru idealurile lor și să conducă lucrurile în direcția pe care o doresc; nu pot aștepta doar într-un mod pasiv ca lucrurile să li se întâmple. și doresc să închei adresând tinerei generații un îndemn de a se implica mai mult în viața comunității, să își urmărească țelurile și idealurile, iar asta nu se face decât participând și la viața politică a țării", Mircea Bulboacă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Turnul Sfatului , Klaus Johannis , Despre Klaus Johannis , Mircea Bulboacă , Pentru Mircea Bulboacă , Președinția României
Vizualizari: 492
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 1 oră
@Barosanu
Acum 1 oră
HBomb