Vineri,
13.09.2024
Partial Noros
Acum
24°C

Competitii sportive, parc de distractii si festival de teatru in acest weekend, la Sibiu

Pentru cei care nu s-au decis încă dacă să plece în weekend din oraș sau nu, iată câteva motive pentru care în aceste zile merită să aleagă Sibiul.

Obor Fest, cel mai mare parc de distracţii din Transilvania, s-a deschis la începutul lunii iulie.

Timp de patru zile, sibienii vor fi întâmpinaţi cu multe premii, concursuri şi concerte în Târgul Obor. Alina Eremia, Dorian Popa, Lora şI Maxim sunt cei care vor face atmosferă în fiecare seară. Veta Biriş, Mariana Anghel şi Daniel Rosalim sunt artiştii populari care vor cânta pentru sibienii care iubesc muzica populară. Marele premiu al tombolei, oferit de la prima ediţie a evenimentului, este o excursie la Disneyland, de trei nopţi, pentru părinte şi copil.

Prima ediţie a Obor Fest transformă Târgul de Maşini într-unul din cele mai mari parcuri de distracţii din Transilvania. Concursuri atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari, concerte, dar şi acţiuni sociale sunt doar câteva dintre activităţile care se vor desfăşura în Târgul de Maşini din 3 până în 6 iulie.

„Am ales ca loc de desfăşurare Târgul de Maşini pentru că suprafaţa este destul de mare şi aici lumea se poate distra până târziu, în noapte, fără a deranja pe cineva. Totodată, este o locaţie care prinde foarte bine pentru un parc de distracţii unde lumea se poate retrage pentru câteva ore”, a declarat managerul Obor Fest, Alexandru Kosman.

Unele dintre cele mai fredonate hit-uri se vor auzi de vineri până duminică, la Obor Fest. Trupa Maxim va fi cea care va da startul distracţiei. Vineri seară, 4 iulie, pe scena amplasată la Obor Fest se vor auzi cele mai fredonate versuri. „Sărutări criminale” vor fi cântate de miile de sibieni aşteptaţi în cea de-a doua seară a primei ediţii Obor Fest. Lora va urca pe scenă sâmbătă, 5 iulie, iar Alina Eremia şi Dorian Popa vor aduce vara sibienilor în cea de-a patra zi a evenimentului.

Duminică, 6 iulie, va avea loc şi un concurs de Miss şi Mister pentru copii. Cei interesaţi se pot înscrie pe pagină de Facebook a evenimnetului, https://www.facebook.com/oborfest.

Marele premiu al tombolei organizate la Obor Fest va fi o excursie la Disneyland Paris, pentru un părinte şi copil, pentru trei nopţi.

Prima ediţie a evenimentului aduce nu doar distracţie, ci încearcă să educe publicul în scop social. Astfel, cei care vor vrea să participe la tombolă vor putea lua bilete pentru tombolă dacă vor dona un leu, banii urmând să ajute la construirea unui loc de joacă pentru Grădiniţa Veseliei.

Sibiu Streetball se va desfășura în 4 - 6 iulie în Parcarea Teatrului și este un turneu de baschet 3 la 3 organizat de Asociația Eco Sport Team. Este cel mai mare turneu de streetball din Transilvania și al doilea eveniment de acest gen din țară, raportat la numărul de echipe atrase an de an și la premiile puse în joc.

De trei ani la rând, este singurul eveniment de acest gen din Sibiu care se joacă pe o suprafață omologată FIBA. Practic, locul tradițional de desfășurare, Parcarea Teatrului, devine pentru trei zile o arenă sportivă dedicată baschetului 3 la 3, organizatorii pregătind trei terenuri de joc și tribune pentru spectatori, un spațiu de food court, un spatiu generos pentru concerte.

Anul 2014 este primul an în care evenimentul primește recunoașterea Federației Internaționale de Baschet prin titulatura “FIBA FEEDER” ceea ce înseamnă că echipa câștigătoare primește un „wild card” care îi va permite participarea la dintre etapele" Challenger" din Europa, eventuri ce permit accederea la etapele de Campionat Mondial. Este totodată primul an în care la eveniment sunt așteptate cele mai mari echipe de streetball din Europa, în lumea streetball-ului profesionist, turneul fiind catalogat drept unul de categorie “albastră”.

În 4 și 5 iulie, Festivalul Tau aduce în fața sibienilor mai multe spectacole, printre care și un spectacol cu Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului, alături de Nicolae Furdui-Iancu, un concert Antract, urmat de concertul băieților de la Compact și la final Elena Gheorghe va fi cea care va invita publicul să cânte alături de ea.

Sambata, 5 iulie, de la ora 18:00, la Filarmonica din Sibiu va avea loc un concert cameral cu soliștii Guttman Abel la violoncel și Lajtos Anna la Pian. Intrarea este liberă.

Muzeul ASTRA organizează cea de-a IX-a ediţie a Zilei Sugarului, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, zona Etno Tehno Parc (intrarea dinspre Grădina Zooogică).

Evenimentul desfășurat ca în fiecare an, în prima duminică a lunii iulie, de această dată pe 6 iulie, între orele 10:00- 18:00, este dedicat părinţilor, celor care se pregătesc să devină părinţi, dar mai ales copiilor cu vârste cuprinse între o zi şi doi ani, care vor putea participa la concursurile deja renumite: Cross-ul Bebe, pe mochetã (de-a buşilea), Cross-ul Bobocel, Miss şi Mister Bebe, Miss şi Mister Bobocel.

”Pentru mămici şi tătici sunt pregătite concursuri instructive şi distractive (Mămica ŞtieTot, Tăticul Priceput), dar şi ședințe de consiliere pre- şi postnatală și parenting – arta de a fi părinte. Asociația Mâini Unite - din dragoste pentru copii va pune la dispoziția mamelor care alăptează un cort special amenajat în acest scop și va oferi consiliere specifică pe tot parcursul evenimentului. Consilierul în alăptare Gabriela Stănescu va aborda tema adaptării alăptării la puseele de creștere și cunoașterea ritmului copilului. Asociația Mâini Unite - din dragoste pentru copii va înmâna broșuri conținând informații despre diversificarea alimentelor și consiliere psihologică în diferitele probleme specifice vârstelor de 0-2 ani. Psihologul clinician Oana Vasiu va oferi câștigătorilor locurilor I la concursurile evenimentului, câte o ședință gratuită de consiliere psihologică pentru copil și familie”, spun organizatorii.

Accesul este gratuit pentru familiile (2 însoțitori) cu copii între 0 și 3 ani. De asemenea, vor avea intrare liberă copiii cu vârsta de până la 14 ani.

Librăria Habitus găzduiește duminică, 6 iulie, la ora 12:30, prezentarea cărții “Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor” de Adrian Cioroianu, publicată la Curtea Veche Publishing – o carte de istorie cu poveşti reale despre oameni, fapte şi întâmplări care ne-au marcat trecutul în ultimul secol şi jumătate.

De asemenea, va fi prezentat volumul “Adulter cu smochine şi pescăruşi”, primul roman scris de Adrian Cioroianu. La eveniment, alături de autor, va lua cuvântul prof. Sorin Radu.

Concertul Piano Rock's va avea loc vineri 4 iulie 2014, cu începere de la ora 19:00. Vor interpreta Teodora Cîrciumaru (pian), Radu Nechifor (nai), Sebastian Marcovici (bas) şi Tudor Turcu (voce).

Spectatorii vor putea asculta compoziţii ale unor trupe rock precum Metallica, Rammstein, Queen, U2, Rolling Stones, Procol Harum, etc, în versiuni interpretative inedite ce au la bază pianul acompaniat de nai, chitară bas şi voce de artişti pe care sibienii cu siguranţă îi cunosc.

Preţul unui bilet este de 20 lei. Informaţii bilete la tel. 0730488347.

Tema celei de-a IX-a ediţii Sibiu International Fringe Festival este ,,Freedom /Libertate”, iar Sibiul va fi transformat între 1 şi 15 iulie în capitala teatrului independent şi „liber”.

Fringe este adresat tuturor tinerilor cu iniţiativă, talentaţi, care se reunesc pentru a împărtăşi experienţe, idei şi resurse în locaţii tradiţionale sau nu, obişnuite sau neobişnuite.

PROGRAMUL FESTIVALULUI

VINERI 04.07.2014

19.00 Sanatorium (18’) – butoh dance performance Enzio Tanghini, In Between Butoh – Italia Locaţie: Habitus, piaţa mică nr 4,

19.30 Bel Mondo (20’) – butoh dance performance Flavia Ghisalberti, In Between Butoh – Elvetia Locaţie: Habitus, piaţa mică nr 4,

20.30 Obsession (50 min) – regia Iulian Gliţă Asociaţia MACAIA – Bucureşti Locaţie: Centrul de Tineret SIBIU, str. N. Teclu nr 41,

SÂMBĂTĂ 05.07.2014 SECŢIUNEA TEATRU ÎN PĂDURE – Pajiştea de lângă Hotel Hilton – spre muzeul satului (acces cu autobuz, biciclete, microbus)

11.00 Dogarul cel isteţ (45’) – Compania de Teatru Become Sibiu (spectacol pentru copii)

16.00 Oracol (45’) – Lorgean Theatre Bucureşti

17.30 Tâlharul bun la suflet (60’) – Teatru Karte Tg. Mureş

19.30 BECOME IMPRO Show Sibiu şi Patzan Impro Oradea (60’) – Show de improvizaţie

21.00 Concert COVER UP şi prietenii – Sibiu (60’) (bilet 15 lei întreg sau 10 lei redus elevi, studenti, pensionari; abonament pentru toata ziua 40 lei) banii strânşi din vânzarea biletelor din secţiunea pădure vor fi donaţi colegului nostru, actorul Radu Botar pentru tratament. Plecarea se face cu 30 de min înainte de începerea spectacolelor din parcarea teatrului

19.00 Symptom (16’) – dance performance Ezio Tanghini, In Between Butoh – Italia Locaţie: Habitus, piaţa mică nr 4,

19.30 The deathbed (20’) – butoh dance performance Flavia Ghisalberti, In Between Butoh – Elveţia Locaţie: Habitus, piaţa mică nr 4,

20.30 Obsession (50 min) – regia Iulian Gliţă Asociaţia MACAIA – Bucureşti Locaţie: Centrul de Tineret SIBIU– AICI – str. N. Teclu nr 41

DUMINICĂ 06.07.2014

19.00 BEINGS (30’) – butoh dance performance Compania In Between Butoh – Italia - Elveţia Locaţie: Habitus, piaţa mică nr 4 

20.30 AD 3874 – Cronică Fantastică (50 min) – regia Marius Costache Teatrul POD – Bucureşti

Tot în acest weekend va avea loc deschiderea oficiala a Librăriei Habitus.

Inaugurarea va avea loc vineri, 4 iulie, la ora 19:00, în Piața Mică nr. 4 și va continua până duminică.

PROGRAM:

VINERI, 4 IULIE 2014

11.00 WORKSHOP FRINGE FESTIVAL : ”DE LA CUVÂNT LA IMAGINE SCENICĂ” - GELU BADEA, regizor

17.00 LANSARE CARTE FRINGE FESTIVAL : ”PRINȚUL MINOR - METODA PENCIULESCU” de GELU BADEA

18.00 SPECTACOL DE MARIONETE

18.00 TEATRU FRINGE FESTIVAL : ”SANATORIUM” (18') BUTOH DANCE THEATRE (ITALIA)

18.30 TEATRU FRINGE FESTIVAL : ”BEL MONDO” (20')

20.00 MOTOCOFFEE

20.30 CONCERT TAGMA

21.00 BOARDGAMES NIGHT

23.00 CINEMATECĂ

SÂMBĂTĂ, 5 IULIE

2014 11.00 WORKSHOP FRINGE FESTIVAL : ”DE LA CUVÂNT LA IMAGINE SCENICĂ” - GELU BADEA, regizor

14.00 - 20.00 ATELIERE DE CREAȚIE PENTRU COPII ȘI ADULȚI (MAGIC HANDS STUDIO)

18.00 SPECTACOL DE MARIONETE

18.30 TEATRU FRINGE FESTIVAL : ”BEL MONDO” (20') BUTOH DANCE THEATRE (ITALIA)

20.30 BOARDGAMES NIGHT

21.00 CINEMATECĂ

22.30 CONCERT FOLK : OCRU

DUMINICĂ, 6 IULIE 2014

10.00 WORKSHOP FRINGE FESTIVAL : ”DE LA CUVÂNT LA IMAGINE SCENICĂ” - GELU BADEA, regizor

11.00 SPECTACOL-LECTURĂ DIN TEXTELE LUI SHAKESPEARE (FRINGE FESTIVAL)

12.30 LANSARE DE CARTE : ”CEA MAI FRUMOASĂ POVESTE” de ADRIAN CIOROIANU (editura Curtea Veche)

18.30 TEATRU FRINGE FESTIVAL : ”BEINGS” (20') BUTOH DANCE THEATRE (ITALIA) 19.30 BOARDGAMES

19.30 CINEMATECĂ

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus