Peste 60 de voluntari au muncit în cadrul Festivalului de Bun Gust pentru ca musafirii evenimentului să se simtă în largul lor. Printre aceste destoinice ajutoare s-a regăsit și Cristina Maria Ana. Venită tocmai din București pentru a fi voluntară la de Bun Gust.
”Știam de Festival și mă tenta să vin voluntară la astfel de evenimente. Așa că, acum câteva zile, când am văzut o postare cu acest Festival, am renunțat la un eveniment plătit, în București, doar pentru a veni aici. Aveam două cununii, una sâmbătă și alta duminică. Am trimis un alt bucătar în locul meu, ca să pot veni”, povestește Cristina Maria Ana, de loc din Sibiu.
Mamă a unui băiat de opt ani, Cristina s-a specializat în desen tehnic. Pe perioada sarcinii, însă, pasiunea ei a devenit gătitul.
”În timp ce eram în prenatal, fratele meu fiind bucătar a avut nevoie să țin locul unei colege de-a lui. Am început cu curățatul legumelor. Un an de zile am stat la munca de jos, apoi am mai mers la un eveniment, la o nuntă și mi-am dat seama că nu mai vreau să mă întorc la desen. Iar de anul trecut sunt pe cont propriu. Îmi place să mă joc în bucătărie, să combin, cum am văzut acum cu Horia Vîrlan”.
Pentru Cristina, dorința de a fi voluntară la de Bun Gust a fost legată de șansa de a discuta cu maeștrii în domeniu. ”Mi-am dorit să fiu în backstage, să am contact cu bucătarii, să aflu secrete de la ei. De exemplu, Ramon mi-a făcut cadou cuțitul lui. Și Anni și Irina și Antonio, cu toții sunt niște oameni deosebiți... m-am simțit ca într-o mare familie. Când îi vedeam la televizor, mai ales pe Ramon, despre care toată lumea zicea că e un înfumurat, îmi închipuiam altceva. Dar sunt de nota 10”, a descoperit Cristina Maria.
Despre Festival găsește numai cuvinte de laudă. ”Ce le-aș spune prietenilor despre de Bun Gust? Le-aș spune că ar trebui să facă orice pentru a participa la acest festival. În afară de faptul că aici comunici, deguști, vezi concerte și invitați feluriți, ajungi să te simți foarte, foarte bine. Și eu îmi doresc să mă retrag încet către casă”, a mai povestit Cristina.
Festivalul ”de Bun Gust” este un eveniment înscris pe Agenda culturală a Sibiului, fiind cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin intermediul Primăriei municipiului Sibiu. Ediția din acest an este cofinanțată și de Consiliul Județean Sibiu. Partenerii Festivalului ”de Bun Gust” 2014 sunt Staropramen și TV Paprika. Parteneri media sunt Turnul Sfatului, Zile și Nopți și Kiss FM.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Consiliul Judetean Sibiu , Turnul Sfatului , Consiliul Local Sibiu , Pentru Cristina , Cristina Maria Ana , Bun Gust , Despre Festival , Și Anni , Cristina Maria Făgețan , Horia Vîrlan , Partenerii Festivalului
Vizualizari: 486
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Adi
Acum 1 oră
Omul invizibil
Acum 1 oră
Cisnădian din Cartierul Arhitecților
Acum 1 oră
Sibianul
Acum 1 oră
Zeno Popovici