Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
25°C

Orlando Bloom a vrut sa-l bata pe Justin Bieber

Actorul britanic Orlando Bloom a încercat să îl lovească pe cântăreţul canadian Justin Bieber într-un club din Ibiza, Spania.

La scurt timp după incident, care a avut loc în faţa restaurantului Cipriani, Bieber a publicat o fotografie cu fosta soţie a lui Orlando Bloom, Miranda Kerr, alimentând astfel zvonurile potrivit cărora cântăreţul s-ar fi întâlnit cu modelul în 2012, când aceasta încă forma un cuplu cu actorul britanic, informează dailymail.co.uk.

În timp ce agenţii celor două vedete au refuzat să ofere un comentariu în această privinţă, o sursă prezentă la locul altercaţiei a confirmat incidentul pentru MailOnline.

Aceasta a declarat: "Justin a fost cordial şi totul era bine. Dar apoi Orlando a fost deranjat când l-a văzut pe Justin". "Justin s-a ferit şi astfel Orlando a ratat", a mai spus sursa citată.

"Oamenii au intervenit, au fost câteva împingeri minore şi apoi au fost despărţiţi. Justin a mai rămas pentru o perioadă", a mai spus sursa.

De asemenea, TMZ a scris că Orlando a încercat să îl lovească pe Bieber după ce acesta l-ar fi jignit pe actorul britanic.

Mai mult timp, în presă a circulat zvonul că modelul Miranda Kerr s-ar fi întâlnit cu Justin Bieber, după unul dintre show-urile Victoria Secret din 2012.

Sursa foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus