Primarul orașului Pucioasa (Dâmbovița), Dănuț Bădău, și-a dat în judecată şeful de partid, după ce a constata că Johannis ar fi fost ales președinte PNL în mod ilegal. Bădău a depus o contestaţie la Tribunalul Bucureşti, în care spune că la alegerea lui Klaus Johannis în fruntea PNL a fost încălcat statutul partidului. Mai precis, noul statut al partidului nu ar fi fost aprobat de instanţă, deci nu puteau fi organizate alegeri conform noilor prevederi. În plus, spune liberalul, Klaus Johannis a primit derogare de vechime pentru a fi ales în fruntea partidului, deşi potrivit statutului nu se acordă derogări în astfel de cazuri. Cel mai importan argument al liberalului este acela că Johannis de fapt nu este membru al niciunei organizații județene. “Intervenția mea în instanță e legată de lucrările Congresului, de statut și a apărut și situația domnului Johannis. Am constatat că nu se regăsește, nu e membru al niciunei organizații PNL. Prin demisia dată nu putea să rămână membru în Biroul Politic Național și nu putea să fie numit președinte interimar atâta timp cât nu beneficia de dispoziția statutara prin care se face derogarea de la vechime”, a explicat situația Dănuț Bădău.
Preşedintele PNL Sibiu, Mircea Cazan, susține însă că Johannis este membru al organizației pe care o conduce din februarie 2013, de când a anunțat înscrierea sa în partid. ”Klaus Johannis este membru al Partidului Naţional Liberal, organizaţia Sibiu, de anul trecut. Din momentul în care a făcut parte din PNL Sibiu, dl Klaus Iohannis a participat la toate şedinţele organizaţiei şi a plătit cotizaţia la zi, fapt ce se poate confirma prin existenţa chitanţelor. Declaraţiile referitoare la preşedintele PNL, Klaus Johannis, “că nu se regăseşte, nu e membru al niciunei organizaţii PNL ” sunt nefondate şi ţin să confirm încă o dată că domnia sa este membru în cadrul filialei PNL Sibiu”, susține Mircea Cazan.
Pe de altă parte, primarul Klaus Johannis a declarat în mai multe rânduri că nu se implică deloc în activitatea organizației județene, motivând că el a fost înscris la București, nu în Sibiu. ”Este adevărat ce spune domnul Johannis, dândul a fost primit în partid de Crin Antonescu, nu de Mircea Cazan, însă procedura internă prevede ca dosarul său este transferat în organizația unde ăși are domiciliul sau acolo unde are locul de muncă. Cererea sa de înscriere a fost transferată la Sibiu”, a explicat Cazan.
Dănuţ Bădău a fost preşedinte al PNL Dâmboviţa, dar a fost înlocuit la începutul acestui an. Sesizarea făcută la Tribunalul Bucureşti se va judeca la începutul lunii septembrie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Ultimele comentarii
Acum 23 minute
Cetatean
Acum 37 minute
Constructor la bugeteri
Acum 40 minute
John
Acum 1 oră
Nobody
Acum 1 oră
Cosmin