Marți,
19.08.2025
Partial Noros
Acum
22°C

Ultimul contract pe POR 2007 - 2013, semnat pentru strazile Gusteritei, Macaralei, Lazaret si Magheranului

Până în noiembrie anul viitor vor fi modernizate patru străzi din Sibiu, promit constructorii angajați prin achiziție publică să reabiliteze și modernizeze rețelele și infrastructura rutieră de pe Calea Guşteriţei, străzile Macaralei şi Oţelarilor din cartierul Lazaret şi strada Măgheranului din cartierul Ţiglari.
Lucrările vor fi executate de asocierea Geiger Transilvania – SC Construcţii SA – SC Universal Business SA, iar contractul a fost semnat luni, 4 august, pentru suma de 14,21 de milioane de lei, fără TVA. Fondurile sunt asigurate prin intermediul Programului Integrat de Dezvoltare Urbană, elaborat de Primăria Sibiu și finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului Operațional Regional. Contractul amintit prevede finalizarea lucrărilor în termen de 18 luni (undeva în februarie 2016), dar constructorii promit să termine mai repede, în cursul lui 2015, ultimul an în care mai pot fi rambursate fonduri prin POR 2007 – 2013.
”Eu trag speranță ca până în toamna anului viitor să finalizăm toate lucrările cu bine”, a declarat primarul Klaus Johannis, la semnarea contractului.
De cealaltă parte, Ovidiu Simen, director regional Geiger, lider al asocierii, avansează termenul de noiembrie 2015. ”Am discutat și cu colegii din asociere și vrem să terminăm până în noiembrie anul viitor. Vom începe cu lucrările la rețelele de apă și canal. Intenția noastră este să lucrăm astfel încât să producem cât mai puține neplăceri locuitorilor. Vom închide circulația doar parțial, pe porțiuni”, a declarat Ovidiu Simen, la semnarea contractului.
Garanția solicitată constructorilor pentru lucrări este de cinci ani de la încheierea acestora.
    
Ce lucrări vor fi executate
Sursa: comunicat Primăria municipiului Sibiu

Calea Guşteriţei va fi modernizată pe porţiunea dintre sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Macaralei până la podul peste Cibin, această porţiune măsurând aproximativ un km. Constructorul va moderniza reţelele de apă şi canalizare, va reface carosabilul (11.000 m2), trotuarele şi spaţiile de parcare, rețeaua de iluminat public, va amenaja piste pentru biciclete şi spaţii verzi şi va amplasa mobilier stradal nou.

Strada Macaralei măsoară aproximativ 300 de metri şi face legătura dintre strada Oţelarilor şi Calea Guşteriţei. Şi pe această stradă vor fi modernizate reţelele de apă şi canalizare, carosabilul şi trotuarele.

Strada Oţelarilor va fi supusă de asemenea unor lucrări de modernizare a reţelelor de apă şi canalizare, a carosabilului şi trotuarelor, a spaţiilor de parcare şi a zonelor verzi pe întreaga lungime a străzii care măsoară 940 de metri. Pe această stradă vor fi montate şi rasteluri de biciclete şi coşuri de gunoi.

Pe strada Măgheranului se va reface reţeaua de apă în cadrul acestui contract, reţeaua de canalizare fiind recent reabilitată în cadrului proiectului finanţat din fonduri structurale. Constructorul va moderniza carosabilul, trotuarele şi spaţiile de parcare, zonele verzi, mobilierul urban şi iluminatul public.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

16 comentarii

dick

Acum 11 ani

In sfarsit. Se face si cv in lazaret. Aleluia si 3 ave maria
Raspunde

foamea

Acum 11 ani

@Traian Deleanu Cablurile vor fi ingropate? Sunt strazi reabilitate in ultimii ani cu o droaie de cabluri ramase pe stalpi. Poate puneti si intrebarea asta domnului Johannis data viitoare. Multumesc
Raspunde

da

Acum 11 ani

Toate strazile reabilitate complet au cablurile ingropate, doar cele care au fost reparate de DPC, cu asternere de covor asfaltic, mai au cabluri aeriene. Si aici se vor introduce cablurile in subteran.
Raspunde

cineva

Acum 11 ani

da E Varga, Luceafarului, Toamnei cand vor fi asfaltate?
Raspunde

ioan

Acum 11 ani

Alo primăria!Pe când cu asemenea lucrări și pe strada Ștefan Cel Mare nr.147,în cartierul broscărie s-au acesta nu mai aparține Sibiului??????
Raspunde

pc

Acum 11 ani

dar str.STRUNGULUI pe care este o circulatie infernala cand o refaceti??!!!! mai tampitilor...era de cativa ani in plan si nimeni nu mai zice nimic de ea!!!!ce circulatie este inspre si dinspre gusterita de refaceti strada aceea??!! cred ca o s ablocam cat de curand str.strungului sa vedem pe unde mai circula masinile...
Raspunde

Prostimea

Acum 11 ani

Prostimea face gură! Tăntălăilor, credeți că stă cineva de la primărie și dacă voi comentați aici o să zică \" frate, au comentat niște băieți pe Turnul Sfatului, hai să le facem repede strada\"::)). Auzi și la ăsta de mai sus, ce circulație ste pe Gușteriței. prostane, nu vezi că se schimbă apa și canalul? Ce vrei, să rămână tranșeele ca să fi tu fericit că a murit și capra vecinului? Pachetele astea sunt finanțate cu fonduri europene, trebuie să îndeplinească anumite criterii. Strada Strungului arată rău dar nu are nici pe departe traficul de pe Oțelarilor/Macaralei/Gușteriței!
Raspunde

varga

Acum 11 ani

bai de pe vecinu tau de cartier care este la cascaval de 25 de ani ,si acum cu ajutoru taranilor a ajuns jupinu judetului de ce nu-l intrebi ,cind pina in 2000 trei sfert din sibiu nu avea nici utilitati ale civilizatiei ,s-au ai uitat cind aveai cismeaua la capatu strazi si buda infundu gradini ai rabdare ca s-a vezi in 1-2 ani ce stradava trage circotasi lui cindrea si tie ala din broscarie la voi vine gutau de la pripon ca voi oricum nu ati votat cu johannis ,avind multi dintre voi originui de la vale ,ba nu vezi ca se lucra la viaduct si la cartieru vostru ,asaera si in vasile aron si dute acuma detractorule ,.s-a vezi cind esre gata viaductu ce giratoriu si parc va trage acolo de il votai pe cindrea inotai inca vreo 15 ani prin noroaie si precis erai multumit ,fariseilor stati de 40 de ani in sibiu va scos din saracie si tot va afisati frustrarile dute la vale si nu mai polua aeru prin sibiu
Raspunde

Penali si puscariabili

Acum 11 ani

”Eu trag speranță ca până în toamna anului viitor ”...să te afli sub lupa DNA . Indicii de fraudă: 1. Fragmentarea valoriii lucrarilor pentru a evita organizarea licitatiilor; 2. Contracte trucate de Bica, V.Popa Johannis, cu dedicație: Grădinaru, Tușineanu, Sitaru, Besoiu.
Raspunde

Adrian

Acum 11 ani

Dar strada 1907 nu se reabiliteaza ? Poate cineva sa raspunda?
Raspunde

rosu

Acum 11 ani

Trăiască Guşteriţa liberă şi independentă!
Raspunde

joseph

Acum 11 ani

Trăiască și-nflorească că și-așa e pe cont propriu. Gusterițeni din toate țările, uniți-vă!
Raspunde

@9

Acum 11 ani

Alt mare procuror care sta pe Turnul Sfatului... Lasa tu fazele astea cu puscariabili si penali, se vad rezultate? Se vad ... Sunt preturi rezonabile? Sunt ... Se misca treburile in Sibiu? Se misca ... Nu mai fi tu un exemplu de roman tipic si etern nemultumit.
Raspunde

pc

Acum 11 ani

pt Prostimea....esti fraier tare damblagiule..pe Strungului este exact aceeasi circulatie ca si pe Macaralei si Otelarilor..sunt strazi relative paralele cu sens unic...unu de dus..una de intors...Pricepi??
Raspunde

:)

Acum 11 ani

Damblagii sunt mata si tactu, ca de aia ai iesit retardat. Ai stat tu si ai calculat ca la fiecare masina care trece pe Macaralei trece una si pe strungului? Cat de prosti pot fi unii!
Raspunde

dick

Acum 11 ani

strungului si principatele unite sunt prevazute de 3 ani pe reabilitare si nimik. in fiecare an scrie ca se reabiliteaza. si***
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus