Precedentul creat de Consiliul Local Sibiu care a decis scutirea de la plata impozitelor a locuitorilor din zona viitorului viaduct Kogălniceanu nu va fi aplicat și în cazul lucrărilor de reabilitare și modernizare a drumurilor, precizează primarul Klaus Johannis. El arată că în cazul locuitorilor din zona viitorului viaduct situația este una diferită, deoarece ”în fața geamului” le va apărea o nouă construcție. De aceea, la inițiativa executivului local, consilierii au aprobat scutirea de impozite pe locuințe a locuitorilor din zonă pe perioada desfășurării lucrărilor.
”Lucrările de modernizare a străzilor nu considerăm că trebuie să ducă la scutiri de impozite. Până la urmă, aceste lucrări duc la creșterea valorii zonei. Cu totul altfel este situația viaductului, care creează un șantier foarte mare. La final, locuitorii de acolo vor avea un viaduct în fața geamului. Și chiar dacă o astfel de lucrare este importantă pentru oraș, aceasta dezavantajează locuitorii de acolo”, a declarat primarul Klaus Johannis.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Klaus Johannis , Consiliul Local Sibiu
Vizualizari: 323


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
La noi la sat, mere si-asa ... da-i in ma-sa de pietoni
Acum 3 ore
AndreiM
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Stefan
Acum 4 ore
DB