Tot mai mulţi tineri ajung să aibă degetele deformate din cauza SMS-urilor trimise zilnic, al căror număr ajunge şi la 800 - 1000, potrivit lui Florian Tudose, şeful clinicii de psihiatrie la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), citat de Mediafax.
"Generaţia tânără este o generaţie hiperconectată care nu înţelege cum ar putea să facă ceva fără calculator. Una dintre problemele grave generate de utilizarea internetului este faptul că aceşti tineri nu agreează lucrul în echipă. Echipa lor este în reţea. Nu mai au contact cu oamenii. În plus, din cauza SMS-urilor date în număr mare, mulţi tineri ajung la ortoped cu deformări ale degetelor. Sunt tineri care trimit între 800 şi 1000 de SMS-uri pe zi", a spus medicul.
El a mai arătat că, în SUA, ADHD-ul a ajuns să afecteze 11 la sută dintre adolescenţi.
"Utilizarea precoce a calculatorului poate duce la un vârf al acestei afecţini în adolescenţă", a mai spus Tudose la dezbaterea cu tema "Tineretul şi sănătatea mintală. Sănătatea mintală contează", organizată, marţi, la Spitalul de Psihiatrie Titan, cu sprijinul Asociaţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi Primăria Capitalei.
Potrivit profesorului, actuala generaţie tânără este numită, de "unii mai răi", "generaţia Z de la zombi".
"Mi se pare că lucrurile au luat-o într-o direcţie greşită. Trăim într-o societate informaţională, profund schimbată, în care reţelele de comunicare tot mai extinse duc la modificarea comportamentului unui individ într-o direcţie pe care uneori nici nu o putem anticipa. În societăţi din ce în ce mai tehnologizate, cum sunt cele americane sau japoneze, există o mulţime de victime, de tineri care devin dependenţi de aceste reţele", a mai spus medicul Tudose.
El a mai explicat că memoria electronică nu educă, ci informează. "Este o diferenţă între educaţie şi informaţie. Educaţia este întotdeauna o informaţie structurată, are o scară de valori la care se referă. Când navighezi pe internet nu te educi, te informezi", a continuat Florin Tudose.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Asociaţiei Spitalelor , Urgenţă Bucureşti , Primaria Capitalei , Florian Tudose , Psihiatrie Titan , Serviciilor Medicale Bucureşti , Florin Tudose , Spitalul Universitar
Vizualizari: 428
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
T.
Acum 2 ore
Un român
Acum 2 ore
Putin
Acum 2 ore
D.