Marţi,
17.06.2025
Cer Senin
Acum
28°C

Concert Veta Biris si Adrian Stanca la ,,Festivalul Branzei si Tuicii"

Primăria Comunei Răşinari şi Asociaţia Turismului Sibian organizează şi anul acesta pe Valea Ştezii, în perioada 23-24 august, Festivalul Brânzei şi Ţuicii ajuns la cea de-a XI-a ediţie.

„Pe parcursul celor două zile în care se va desfăşura festivalul, vor fi organizate standuri cu produse tradiţionale, iar numeroşi interpreţi de muzică populară ne vor încânta cu cântecele şi dansurile populare tradiţionale”, spun organizatorii.

Pe scena festivalului vor urca Veta Biriş, Adrian Stanca, grupul Căluşerii din Răşinari, iar duminică răşinărenii vor prepara şi “Bulzul festivalului ” produs tradiţional pentru degustat.

Program:

Sâmbătă, 23 august 2014

Ora 11:30 Primirea participanţilor la Căminul Cultural Răşinari

Ora 12.00 Organizarea Seminarului cu tema – Prezentare fonduri europene 2014-2020 – Căminul Cultural Răşinari

Ora 13:30 Deschiderea Oficială a Festivalului şi vizitarea standurilor de brânză şi ţuică

Ora 14:00 Spectacol folcloric “Suita ca la Răşinari ”- Formaţia artistică “Căluşarii” a Căminului Cultural din RĂŞINARI

Ora 14:30 Spectacol folcloric oferit de Formaţiile de dansuri populare din Vaideeni, Novaci, Topoloveni şi Pieleşti, Florentina Lende şi Formaţia Din Acord, Maria Bădilă Irimia.

Ora 17:00 PROGRAM TELEVIZAT, emisiunea VATRA SATULUI, Televiziunea Naşul Tv. şi emisiunea VETRE FOLCLORICE , Televiziunea Hora Tv Invitaţi: Mircea Cârţişorean, Mariana Şandru, Daniela Văcărescu, Victoria Meiţescu, Viorel şi Cosmin Frăţilă, Ioan Alexandrescu. Cătălin Haşa, Maria Filimon, Marius Boeriu. Invitat special Veta Biriş Realizatori, Mircea Cârţişorean şi Ioan Gheorghe Oltean.

Ora 21,30 Foc de tabără cu participarea Grupului de Dansatori Răşinăreni Spectacol de lasere

Duminică, 24 august 2014

Ora 10:00 Desfăşurarea festivalului cu vizitarea standurilor

Ora 13:30 Pregătirea “BULZUL FESTIVALULUI” produs tradiţional pentru degustat din specialitatea festivalului

Ora 14:00 Spectacol folcloric oferit de Formaţiile de dansuri populare din Jina, Tilişca, Baia de Fier, Băbeni, Avrig, Polovragi.

Ora 17:00 PROGRAM TELEVIZAT, emisiunea VATRA SATULUI, Televiziunea Naşul Tv. şi emisiunea VETRE FOLCLORICE , Televiziunea Hora Tv Invitaţi: Ştefan Isac, Ileana Laceanu, Daniel Rosalim, Mihai Petreuş, Maria Dan Păucean, Rodica Popa Comaniciu, Anca Mărginean, Marcel Vâlcean, Nelu Păucean, Alin Neag, Ansamblul de Dansuri Cununa Veteţului Hunedoara. Invitat special Adrian Stanca. Realizatori, Mircea Cârţişorean şi Ioan Gheorghe Oltean.

Ora 19:50 Spectacol folcloric “Suita ca la Răşinari , Formaţia artistică “Căluşarii” a Căminului Cultural din RĂŞINARI

Ora 21:00 Spectacol oferit de Tinu Vereşezan cu formaţia

Ora 22:00 Foc de artificii şi închiderea festivalului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

2 comentarii

@@@

Acum 10 ani

sa sPERAM CA BUCATICA DE BRANZA DIN COCOLOS VA DEPASI MARIMEA UNGIEI DE LA DEGERUL MARE!
Raspunde

Joan

Acum 10 ani

Nu mai fi carcotas ca nu e asa.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus